Doi gorjeni au reclamat la Poliție că au fost induși în eroare de doi bărbați, de 27, respectiv, 34 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cu ocazia achiziţionării unor autoturisme. Păgubiții au constatat faptul că documentele de înmatriculare şi proprietate ale autoturismelor sunt falsificate.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor 2 bărbați, în cadrul unor dosare penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune și fals material în înscrisuri oficiale.
Polițiștii recomandă cetățenilor ca atunci când doresc să achiziționeze un autovehicul, să efectueze tranzacția la birouri de profil autorizate, pentru evitarea unor astfel de evenimente.