spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialMicrobuzele fără acte ţin şcolarii acasă

    Microbuzele fără acte ţin şcolarii acasă

    Situaţia microbuzelor şcolare intră şi în atenţia autorităţilor locale. În cadrul unei şedinţe, desfăşurată ieri în incinta Prefecturii Gorj, subprefectul Marcel Romanescu împreună cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Angheloriu, au propus ca la şedinţa de luna următoare, atunci când se vor întruni membrii Comisiei Judeţene pentru Dialog Social, să fie discutată această problemă. Astfel, subprefectul a spus „am fost pus în temă ieri de situaţia de la Godineşti. Trebuie să purtăm o discuţie cu cei de la Autoritatea Rutieră Română (ARR). Microbuzele sunt în grija şi utilizarea unităţilor administrativ teritoriale şi asta trebuie să avem în vedere”, a declarat subprefectul. Prezent la eveniment, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, Iustin Paralescu, a fost întrebat ce ştie despre această situaţie. „Generalul” a replicat scurt „microbuzele sunt în posesia primăriilor. Primarii ar trebui să fie traşi la răspundere, nu Inspectoratul. Noi ne ocupăm de elevi şi de situaţia lor şcolară. Nu intră nici în competenţa şi nici în responsabilitatea noastră acest lucru”. Suprefectul a adăugat că „ar trebui să se ia măsuri pentru că, astfel, se va ajunge la absenteism şcolar. Riscăm să ne ţinem copiii acasă. Trebuie să analizăm cazurile şi să intervenim acolo unde este nevoie”. De menţionat este faptul că aproape jumătate din microbuzele din Gorj circulă fără licenţă de conducere. Mai mult, în urma controlului celor de la ARR, a reieşit că există zeci de primării care folosesc mijloacele de transport ilegal. De menţionat este faptul că nu numai subiectul microbuzelor şcolare va fi discutat în şedinţa de luna viitoare. Radu Angheloiu a cerut să fie dezbătută tema infracţionalităţii la nivel de judeţ, cât şi numărul de cazuri de infracţionalitate pe anul 2010.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: