spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăActualitateCum răspunde directorul de la Ambulanță după ce prefectul de Gorj i-a...

    Cum răspunde directorul de la Ambulanță după ce prefectul de Gorj i-a cerut demisia

    Constantin Mitroi, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, susține că situația nu este așa de gravă cum se prezintă în raport și că nu comentează solicitarea prefectului de Gorj de a-și prezenta demisia: „Nu s-a mai făcut anul trecut pentru că ei au fost blocați de pandemie. Am vorbit cu oamenii și trebuiau să vină în acest an să vedem în ce conjunctură și cum o scoatem la capăt în acest an, dacă o să vină sau nu o să vină. Nu aveau cum că descopere ventilatoare defecte,. Sunt sesizările pe care le scriu medici în jurnalul de bord al mașinii,. Am arătat hârtia specialistului care asigură garanția la ventilator pe 1 martie și aceste era funcțional. Specialiștii dau asigurări că ambulanțele sunt în regulă. Cei de la Corpul de Control nu aveau cum să verifice toate ambulanțele. Foarte bine că mi-a cerut demisia. Eu nu comentez cererea și nu știu ce conține raportul Corpului de Control“.

    Prefect: „Îi solicit directorului Constantin Mitroi să își prezinte imediat demisia!“

    O serie de deficiențe grave au fost descoperite la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj de Control al Prefectului județului Gorj, astfel încât a fost sesizată Poliția Gorj, pentru că sunt înregistrate „indicii rezonabile de săvârșire a unor posibile fapte de natură penală, ce pot îmbrăca forma infracțiunii de neglijență în serviciu“.

    Am constatat din raportul Corpului de Control gravitatea deficiențelor de la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj, care pun în pericol viața pacienților. Este inadmisibil să acceptăm improvizații în folosirea echipamentelor medicale, așa cum a fost în cazul ambulanței GJ 09 ATI, unde cablul de alimentare al ventilatorului era rupt și «reparat» cu bandă izolatoare. Din păcate, nepriceperea și  nepăsarea pot însemna vieți pierdute.

    Situația de la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj nu mai poate fi tolerată, astfel că îi solicit directorului Constantin Mitroi să își prezinte imediat demisia!

    Sănătatea și siguranța gorjenilor nu sunt negociabile! Cei care nu înțeleg asta, trebuie să plece acasă!“, este mesajul transmis de prefectul județului Gorj, Corneliu Răducan-Morega. pe pagina sa de Facebook.

    Probleme la ambulanța care l-a transportat pe Dobrin

    O echipă de specialiști de la firma care a furnizat ambulanța a constatat defecțiunile produse la ambulanța care l-a transportat pe Dobrin: „Cablul de alimentare (la 12 V) al ventilatorului a fost găsit defect, ventilatorul nu încarcă la 12 V ( cablajele de alimentare aferente soclului de conectare în ventilator au fost găsite parțial fără izolație, fapt ce a dus la crearea unei conexiuni între fire și implicit crearea unui scurt circuit manifestat prin arderea siguranței de protecție de 10A“, se menționează în raport.

    Reprezentanții societății care se ocupă de service-ul pe perioada garanției au constat că „echipamentul are cablul de încărcare defect (rupt), acesta fiind lipit cu bandă izolatoare. Acesta nu mai face obiectul garanției și necesită achiziție. Ventilatorul a fost verificat cu tubulatura originală și plămânul de test de la Medist. În mașină nu s-a putut găsi tubulatura pentru a verifica echipamentul și cu tubulatura lor. (…) Se recomandă înlocuirea încărcătorului de 12V, precum și folosirea tubulaturii originale ZOLL, pentru a evita apariția erorilor de utilizare“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: