spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Altele
    AcasăActualitateGeorgiana Brandt a expus la Galeriile Municipale de Artă

    Georgiana Brandt a expus la Galeriile Municipale de Artă

    Consacrată deja prin expoziţii personale şi de grup, Georgiana Brandt a mai a făcut aseară, cu success, un pas în proiectul său doctoral. De 9 ani, Georgiana Brandt este profesoară de pictură la cercul de profil din cadrul Palatului Copiilor Târgu-Jiu. Este absolventă a Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, iar în prezent, după studiile masterale, se pregăteşte de doctorat. Lucrările reunite în vernisaj adoptă un filon al expresionismului abstract şi surprind prin tehnica de lucru, stil şi sensibilitate.

    Potrivit artistei, proiectul la care încă mai are de lucrat este complex şi presupune o muncă hedonică. Dintre cei prezenţi la vernisaj nu au lipsit, fireşte, elevii îndrumaţi cu răbdare şi dragoste de artistă. ”Sunt emoţionată să văd dragostea copiilor, pentru că de iubirea lor nu pot decât să mă bucur. Ce am realizat în această seară este doar un pas în ce trebuie desăvârşit, iar proiectul îl consider o experienţă care mă întregeşte ca artist”, au fost cuvintele adresate publicului de Georgiana Brandt. De la prima privire aruncată peste tablouri, cromatica, deşi restrânsă, aleasă de aristă, te încălzeşte şi te face să te apropii de “Ipostazele palindromice”. Acesta este, de altfel, titlul ales pentru expoziţie, pentru că artista a mărturisit că „fiecare tablou îl întregeşte pe celălalt, într-o revenire de la muzică la artă şi invers”. Invitatul de onoare a fost preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Târgu-Jiu, pictorul Vasile Fuiorea. ”Mă bucur nespus pentru ceea ce a realizat artista. Aduce o viziune nouă, dinamică, cu un filon al expresionismului abstract, iar evenimentul este cu atât mai valoros, nu doar pentru palmaresul artistic, ci şi pentru experienţa sa academică. Proiectul doctoral se anunţă unul ambiţios şi memorabil, iar artiştii gorjeni se mândresc să aibă în mijlocul lor o colegă formată în Cluj. În plus, evenimentul deschide seria de vernisaje şi manifestări propuse pentru agenda 2011”, a spus Vasile Fuiorea. Şi directorul de la platul Copiilor, Pompiliu Ciolacu, a marcat cu emoţie rolul pe care îl are artista la catedră. ”Copiii îi ascultă îndrumările şi vor avea mereu un prieten în ea. Georgiana Brandt încântă sufletele celor mici şi mari cu vocaţia şi tenacitatea de care nu se dezice niciodată”, a spus Ciolacu. Lucările pot fi admirate timp de o săptămână pe simezele Galeriilor Municipale de Artă din Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: