spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEvenimentTatăl unui poliţist gorjean, găsit mort într-un pârâu!

    Tatăl unui poliţist gorjean, găsit mort într-un pârâu!

    Moartea unui bărbat de 83 de ani din comuna Crasna a zguduit întreaga localitate! Octogenarul a fost găsit mort, ieri dimineaţă de vecini, într-un pârâu din satul Aninişul din Vale. Din primele cercetări, se pare că bătrânul ar fi vrut să treacă peste un pod cu bicicleta, însă, la un moment dat s-a dezechilibrat şi ar fi căzut cu vehiculul în apă, ulterior lovindu-se la cap. Oamenii legii nu omit însă, nici varianta unei crime.

    tata-politist-mort-coverBătrânul de 83 de ani, tatăl unui poliţist gorjean, a fost găsit, în dimineaţa zilei de marţi, de o consăteancă. Iniţial, femeia a chemat ajutoare din rândul vecinilor, ulterior oamenii anunţând poliţia. Bărbatul găsit fără suflare peste bicicleta cu care circula în fiecare zi pe drumurile din comună, în apele unui pârâu din localitatea Aninişul din Vale, era cunoscut ca fiind om bun şi muncitor. Acesta locuia cu soţia şi copiii săi. Vecinii octogenarului exclud varianta că omul ar fi consumat alcool înainte ca acesta să plece cu bicicleta. Fierar de meserie, bărbatul îşi mai făcea de lucru prin sat, la solicitările consătenilor. „Îl cunoaştem. Trecea pe drum mereu. Eu l-am găsit aici. Am fost la magazin şi când am ajuns aici, am văzut bicicleta şi pe el mort. Am început să ţip. L-am strigat pe fiul meu să vină că am crezut că este un alt vecin de aici. A venit fiul meu şi încă un băiat. Cred că a căzut cu bicicleta noaptea”, a spus o vecină.

    Moarte suspectă

    tata-politist-mortLa faţa locului au ajuns şi poliţiştii din oraşul Novaci, care au şi deschis un dosar de moarte suspectă. Aceştia vor face cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs nefericitul eveniment. „La data de 03 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au fost sesizaţi despre faptul că în albia unui pârâu din satul Aninişul din Vale, a fost găsit căzut peste o bicicletă şi decedat, un bărbat de 83 de ani, din satul Cărpiniş. Cu ocazia examinării sumare a cadavrului bărbatului, s-a constatat faptul că prezintă excoriaţii la nivelul feţei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Trupul neînsufleţit al bărbatului de 83 de ani a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Totodată, ieri dimineaţă, oamenii legii au mai găsit cadavrul unui bărbat de 52 de ani, în apele Gilortului. Bărbatul a fost dat dispărut de fosta lui soţie şi ieri a fost găsit înecat. Potrivit rudelor, bărbatul plecase la cules de ciuperci şi nu s-a mai întors.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: