spot_img
5.6 C
Târgu Jiu
vineri, octombrie 18, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19778

    Prostituate amendate de jandarmi

    0

    Şase prostituate care îşi făceau veacul pe centura oraşului Târgu-Jiu, dar şi prin alte zone ale municipiului au fost „săltate” de către jandarmii gorjeni. Fetele au fost surprinse în timp ce atrăgeau diferiţi bărbaţi, în vederea întreţinerii de raporturi sexuale contra unor foloase materiale sau sume băneşti. În urma verificărilor cele şase tinere au fost identificate şi amendate. Loredana, în vârstă de 25 ani, Camelia, în vârstă de 26 ani, Mioara, de 28 ani, Ioana, de 18 ani, Simona în vârstă de 21 ani şi Alexandra, de 24 ani, care au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 3 mii de lei.

    Maria Lătăreţu, omagiată la Târgu-Jiu

    0

    Festivitatea de deschidere a Centenarului „Maria Lătăreţu”, a reunit ieri, toată suflarea culturală din Gorj, în Salonul de Protocol de la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Gorj. Cu mic cu mare, cei prezenţi la eveniment au dorit să aducă un omagiu, celei care a fost Maria Lătăreţu. Surpriza evenimentului dar şi invitata de onoare, nu a fost alta decât nora interpretei de muzică populară, în persoana Ioanei Lătăreţu, venită tocmai de la Bucureşti. Într-un cadru restrâns, plin de creaţie şi poezie, s-au adunat toţi cei care au iubit-o pe Maria Lătăreţu. Toţi pentru a omagia cei 100 de ani de la naşterea marii artiste. Dirijorul evenimentului nu a fost altul decât Dorin Brozbă, de la Asociaţia culturală „de la români la români”, care a ţinut să evidenţieze importanţa acestei zile pentru judeţul nostru „ a văzut lumina zilei la 7 noiembrie 1911 în familia lui Borcan din Bălceşti Gorj, pe valea Gilortului. Acolo, pe meleagurile aflate între Olt şi Jiu, se spune că glasul omenesc devine un adevărat miracol, căpătând modulaţii surprinzătoare şi triluri de pasăre măiastră. Acolo au prins aripi celebrele « Mării » ale cantecului popular românesc”. Printre invitaţii de seamă au fost prezente şi trei eleve ale Palatului Copiilor din Târgu-Jiu, care au ţinut să interpreteze câteva cântece din repertoriul Mariei Lătăreţu. Privighetoarea Gorjului, cântăreaţa Oltului şi a Jiului, a adunat în cântecele sale, a adunat în cântecele sale frumuseţea, bucuriile şi dorurile plaiurilor olteneşti. A încetat din viaţă pe scena pe care a slujit-o cu credinţă şi devotament. Inima ei a încetat să bată când încă nu încetaseră aplauzele şi ovaţiile publicului.

    Acte abandonate, din lipsa salariaţilor

    0

    Aproximativ 1.500 de carnete de muncă aşteaptă în birourile Casei Judeţene de Pensii să fie prelucrate. De vină, se pare că este lipsa cadrului legislativ, deoarece contractul celor care le scanau a expirat la finele anului trecut. Oamenii aşteaptă acum să afle ce e de făcut cu aceste documente.

    Cărţile de muncă pe suport de hârtie trebuiau scanate iar informaţiile introduse în calculator. Acest lucru trebuia făcut încă de acum o lună şi jumătate, iar baza de date astfel creată, urma să ţină locul documentelor tradiţionale. După scanare, actele trebuiau returnate Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj sau direct angajatorului pentru ca, într-un final să ajungă în mâna deţinătorului de drept. Din păcate procesul a fost încheiat la sfârşitul lunii decembrie. Şi asta pentru că angajaţii pe perioadă fixă nu au terminat de scanat toate cărţile de muncă. Conducerea casei de Pensii nu ştiu acum ce să facă cu documentele rămase nescanate. Şefii de la centru trebuie să-şi dea acordul pentru ca documentele rămase neprelucrate să poată fi scanate de către funcţionarii casei. Acest lucru ar duce însă la aglomerarea personalului existent. Din acest an, vechimea în muncă este dovedită de baza de date electronică.

    „Băieţii deştepţi”, în vizorul FMI

    0

    Reprezentantul FMI în România, Jeffrey Franks, consideră că în România, problema sectorului energetic nu o reprezintă preţul plătit de populaţie, ci tariful sub cel al pieţei achitat de unele companii, de „băieţii deştepţi”. Ieri, liderul Marin Condescu s-a întâlnit cu reprezentanţii ANRE pentru a purta discuţii şi pentru a obţine un răspuns favorabil în sensul recunoaşterii preţului de producţie al MW-ului, în cadrul subvenţiei date către beneficiarii captivi.

    Discuţiile îndelungate şi repetate purtate de către reprezentantul FMI în România cu liderul de sindicat din cadrul FNME Marin Condescu dar şi cu alţi factori responsabili din sistem, l-au determinat pe Jeffrey Franks să tragă un semnal de alarmă, în privinţa sectorului energetic şi să spună că „ avem nevoie de un sistem corect în domeniul energetic. „Băieţii deştepţi” care cumpără energie ieftină nu mai trebuie protejaţi”. Invitat la un post public de televiziune, Franks a declarat că pentru sectorul energetic problema nu o reprezintă preţul plătit de populaţie, ci tariful, sub preţul pieţei achitat de unele companii, adică de băieţii deştepţi. „Am convenit cu guvernul faptul că problema reală nu este preţul energiei plătit de populaţie, este preţul pe care-l plătesc companiile. Şi acesta este primul aspect pe care trebuie să-l rezolvăm.  Ei bine, unii ,,băieţii deştepţi” au preţuri sub acelea ale pieţei şi asta scumpeşte preţul pentru restul lumii. Deci avem nevoie de un sistem corect şi deschis, transparent în care fiecare plăteşte preţul corect pentru energie”, a declarat Jeffrey Franks.

    Golea : „eu am încredere în Condescu”

    Liderul de Sindicat de la Minerul Rovinari Marin Golea a precizat că „la Complexul Rovinari, MW-ul se produce cu 174 de lei şi acasă se plăteşte cu 4000 de lei pe KW. Aici intervin băieţii deştepţi care cumpără. Fiind captive suportăm toate isteţimile lor, toate tranzacţiile lor cu energia”. De altfel, Golea a reamintit faptul că liderul Marin Condescu a avut tentative prin care a încercat să demonstreze că zilnic sunt pierderi de un mil de euro ,,baieţii deştepţi s-au sesizat şi de un an de zile, noi nu mai avem contracte în bandă şi în condiţiile astea stau pe bursă şi speculează. Baieţii deştepţi au fost în număr de 17 societăţi, firme care au profitat de pe urma contractelor avantajoase”. Ordinul dat de fostul Ministru al Economiei Codruţ Şereş , prin care s-a interzis să se dea energie sub preţul de producţie, a fost în opinia lui Golea, un lucru bun. Cât despre eforturile depuse de liderul FNME Marin Condescu pentru a se pune capăt jafului din energie, Marin Golea a declarat că „eu am încredere în Condescu, a reuşit în mare parte să dea în vileag modului în care Complexurile au fost defavorizate de către ANRE”.
    Preţul energiei, din nou la masa de discuţii

    În anul 2010, se pare că pierderea cauzată de ANRE Complexului Rovinari, se ridica la peste 300 de miliarde de lei vechi. Pentru 2011, ANRE a mărit producţia de energie dată populaţiei de la 1,7 mil MW la 2,100 mil MW. În opinia lui Golea, acest lucru înseamnă o pierdere de 700 miliarde de lei vechi. Cum ieri, liderul FNME Marin Condescu a avut o întâlnire cu conducerea ANRE, Golea speră la preşedintele minerilor şi al energeticienilor să obţină un răspuns favorabil din partea Agenţiei, legat de recunoaşterea preţului de producţie. Directorul general al Complexului Energetic Rovinari, Tiberiu Trotea a precizat că „din 2009, sunt cantităţi foarte mici între 50-100MW pe piaţa contractelor bilaterale. Au fost scoase peaste 40 de oferte pe bursă şi nu au fost cumpărate. Acum, cea mai mare energie se vinde pe piaţa reglementată şi pe piaţa zilei următoare”. Directorul general al Complexului Rovinari a mai declarat că de mai mult timp se discută despre un preţ liber al energiei de pe piaţa reglementată. Cu speranţa că se va găsi o soluţie, Trotea speră să nu mai fie defavorizată nici o unitate, chiar dacă ar exista o concurenţă reală pe piaţă.

    Credeţi că reducerea numărului şefilor din minerit şi energie, îmbunătăţeşte activitatea complexurilor şi a SNLO?

    0

    „Chiar credeţi că vor reduce numărul şefilor ? Păi cine va mai lipi afişele în viitoarele alegeri? Cine va mai face „sponsorizări” partidului „iubit”? Liviu

    „Este una din soluţii, dar nu cea edificatoare. Sunt destui salariaţi în cadrul SNLO, care învârt o hârtie de pe o parte pe alta. Se fac disponibilizări, dar se completează numărul salariaţilor cu cei angajaţi la firmele sindicatelor. În loc să-i trimită acasă şi să aştepte pensionarea, unde vor pierde sume considerabile, mai bine ar fi angajaţi să facă lucrările ce le fac firmele lor. Oare nu sunt prea multe firme ce sug de pe urma mineritului iar pe mineri îi trimite acasă. Condescu, Burlan nu cunosc aceste probleme?, ba da ,dar nu sunt interesaţi să facă ordine că au sloganul „după noi potopul” sau poate după noi sfârşitul” Minerul Motru

    „Activitatea unui agent economic cu capital de stat, de dimensiunea şi complexitatea termocentralelor şi a mineritului depinde de: asigurarea fronturilor de lucru (exproprierii de teren)de condiţiile geo-miniere( rapoarte de descopertă, umiditate sol, calitate cărbune ) de nivelul modernizării, dotării tehnice, de calitatea forţei de muncă pe specialităţi, de calitatea profesională, managerială şi nu în ultimul rând morala a „şefilor”, începând cu şefii de echipă până la nivelul directorului general, de legislaţia în vigoare în continuă schimbare, de politică strategică a guvernului, de capacitatea de cooperare a sindicatelor (şi aici trebuie competente recunoscute), de politică energetica a UE. Pentru acoperirea acestui spectru de probleme strategice, politice, tehnice, economice, sociale în condiţiile groaznice de suspiciune în care ne aflăm, nu e nevoie de şefi mulţi(care de cele mai multe ori încurcă treburile) e nevoie de  adevăraţi profesionişti care se formează în 10-15 ani şi care nu trebuie să gândească cu creierul politicienilor de la guvernare, care nu trebuie să gândească pe cine să linguşească să nu fie schimbat, să aibe un salariu decent(nu prea ştiu limita decenţei şefilor în România), pentru a rezista provocărilor de corupţie la care sunt supuşi. Ce ziceţi? Până la urmă facem artă pentru artă sau artă cu tendinţă? Putem aborda aşa simplu o activitate aşa complicată? Putem tăia fără a greşi, înainte de a măsura (nu a aprecia)? Am încercat să aduc argumente, atât pentru cei care iau aceste decizii cât şi pentru bârfitorii de la colţuri care văd în minerit şi termocentrale o adunătură de excroci puşi pe căpătuială. Chiar credeţi că activitatea merge de la sine ,chiar credeţi că este făcută doar de nivelul operativ al celor care produc efectiv cărbune şi energie? Nivelul operativ(minele, carierele, grupurile energetice cu orizont de maximum un an), fără nivelul tactic (exploatări şi termocentrale, cu orizont cinci ani)şi cel strategic (minister, complexuri şi SNLO, orizont 15-25 ani), s-ar sufoca în maximum şase luni. Iar când mă gândesc la aşa zişii şefi degradaţi,(în mod natural, prin decizii aberante în condiţii de criză), la nivelul de execuţie din cauză crizei de personal cu pregătirea şi experienţă necesară, optez pentru o organigramă reală, nu pentru experimente. Şefii nu trebuie număraţi, trebuie analizaţi ce ştiu să facă, ce zone pot acoperi nu numai profesional ci şi în timp şi apoi tăiem sau suplimentăm. Organigramele se fac nu din cărţi, nu împrumutate de la nemţi, nu impuse de nişte politicieni rupţi de realitate, ele se fac în funcţie de problemele care există şi de expertiza oamenilor care-i ai deja formaţi. Reducând numărul lor, vor apărea frustraţi, vor apărea tensiuni şi duşmănii ascunse, vor apărea insubordonări. Ce se vrea acum, se putea face pe vremea dictaturii sau în cazul unui management privat în care şefii sunt selecţionaţi nu impuşi. Îmi cer scuze pentru această abordare ,dar am pretenţia că ştiu cu ce se mănâncă actul managerial de succes, cel puţin din minerit şi nu pot sta indiferent aşa cum n-am stat o viaţă întreagă” Dr. ing. Nicu Bercea

    error: Content is protected !!