spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăNews AlertMesajul fostei eleve Ionela Mischie, la decesul profesorului de engleză Mălăescu

    Mesajul fostei eleve Ionela Mischie, la decesul profesorului de engleză Mălăescu

    Ionela Mischie, fiica fostului președinte al Consiliului Județean Gorj, Nicolae Mischie, a transmis, din străinătate, un mesaj deosebit, la vestea că fostul său profesor de engleză, Ion Mălaescu, s-a stins, fiind înmormântat, luni, la Bălești. 

    “Domnul profesor Ion Mălaescu a fost un miracol în toată puterea cuvântului, un extraordinar vizionar, unul dintre cei mai inovatori și creativi pedagogi pe care i-am întâlnit vreodată, unul dintre cei mai minunați profesori din lume. A fost artist interdisciplinar. A fost izvor de idei mărețe, idei cosmice, idei spirituale, idei artistice, idei care trec granițe, idei eterne. A fost si va ramane un infinit. În școala generală ne-a invitat să scriem poezii în limba engleza și a înființat revista Enlightened Word. Tot atunci, cand fiecare dintre noi învața să decodeze și să iubească lumea, ne-a invitat să scriem o scrisoare adresată generațiilor din viitor. Toate acele scrisori sunt puse într-un cufăr din satul Bălești și urmează a fi deschise după aproape un secol. Am adorat forța vizionară a acestui magnific tur-de-forță. Va trăi prin infinitul pe care l-a cultivat în jur, in fiecare dintre noi. Astăzi sunt la Bruxelles la o conferință organizată de Comisia Europeană, unde voi cuvânta în limba engleză mulțumită domnului profesor. Îi voi purta o recunoștință intensă pentru imago mundi-ul plin de candoare, geniu și spirit creativ pe care ni l-a insuflat.”, a transmis Ioana Mischie.

    Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu”, instituția la care a predat profesorul Ion Mălăescu, a anunțat, de asemenea, cu profund regret, trecerea în neființă a acestuia. „Dedicat carierei de dascăl, domnul profesor va rămâne în amintirea colegilor și a elevilor ca o prezență elegantă. Candela domnului profesor Mălăescu s-a stins pe pământ, dar continuă să lumineze în sufletele celor care l-au cunoscut, rămânând astfel nemuritor. Odihnă binecuvântată”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.

    Profesorul Ion Mălaescu s-a stins la domiciliul său din comună Bălești, vineri, la vârsta de 78 de ani, după ce a suferit cu doi ani în urna cu AVC care l-a țintuit la pat. Familia i-a fost alături până la ultima suflare. Profesorul Mălăescu a devenit, cu câțiva ani în urmă, Cetățean de Onoare al comunei Bălești, lăsând moștenire comunității o serie de lucrări din piatră, realizate în „Gradina lui Ion”, locul in care și le-a amplasat cu sprijinul autorității locale.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: