Familiile cu venituri reduse și pensionarii vor putea beneficia, și anul acesta, de ajutor pentru încălzirea locuinţei. Acesta se va acorda, potrivit legii, de la 1 noiembrie 2024 şi până la sfârşitul lunii martie 2025.
În cazul pensionarilor ale căror venituri au crescut de la 1 septembrie, ca urmare a recalculării, va fi luat în considerare talonul de pensie din luna august, adică cel de dinaintea recalculării. „Pentru a beneficia de acest ajutor, venitul net mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie sub 1.386 de lei. În cazul persoanelor singure, venitul nu trebuie să depăşească 2.053 de lei. Pensionarii ale căror pensii au fost majorate ca urmare a recalculării pot beneficia de acest ajutor dacă în luna august aveau venituri sub aceste limite”, menţionează Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.