AcasăCulturaSărbătoare la Novaci. Mii de oameni au participat

Sărbătoare la Novaci. Mii de oameni au participat

Festivalul Tocanului de la Novaci a adunat, în wekend, mii de participanți. Evenimentul devenit tradiție este despre muncă, răsplată și prietenie. Printre petrecăreți s-a aflat și deputatul Claudiu Manta.

„Am fost , din nou, în mijlocul comunității din Novaci, de care mă leagă amintirile copilăriei. Este locul în care îmi place să mă întorc, de fiecare dată și unde mă simt ca între prieteni. Gastronomia păstorească din zona de munte a Gorjului are sărbătoarea ei. ”Festivalul Tocanului” aduce în fiecare an, pe vremea asta, obiceiurile și meșteșugurile locului, în jurul unui preparat recunoscut, care este marcă înregistrată la OSIM: tocanul de oaie.
Este modul în care oamenii sărbătoresc sfârșitul sezonului petrecut cu turmele pe munte și roadele muncii de peste an. La tot pasul, Novaciul îți arată poveștile frumoase ale locului. Azi, ele au fost și cu gust, tradiții și oameni strașnici”, a transmis deputatul PSD Claudiu Manta.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente