spot_img
12 C
Târgu Jiu
luni, octombrie 28, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19668

    Ce credeţi despre politicienii cu probleme în justiţie dar care îi critică pe alţii în emisiunile de televiziune?

    0

    „Este calitatea de bază a politicienilor din totdeauna: demagogia. Politicienii sunt eroi de fabulă, începând de la Esop, continuând cu Kralov şi până la Grigore Alexandrescu al nostru. N-ar strica să încercaţi să faceţi o paralelă între discursurile, faptele şi câte o fabulă care s-ar potrivi cu acestea ca de exemplu ,,Lupul moralist,, de Alexandrescu” Mihai Constantin

    „Nu este nicio noutate că fiecare politician are trei vieţi paralele (care nu se-ntâlnesc niciodată): viaţa lor (imorală şi ilegală) în care este permis totul şi viaţa noastră (cu două nuanţe), în care declarativ legea e mai presus de oricine şi în care regulile lor sunt mai presus de lege. Dacă toţi demnitarii din România ar fi triaţi pe criterii de moralitate (nu de competenţă fiindcă incompetenţa este pe mâna cu imoralitatea), n-ar rămâne pe fotolii nici 10%. Despre moralitatea celui la care faceţi aluzie este de notorietate. Şi? Si cei care ii detestă, din motive de laşitate şi incertitudine, chiar aşa cum sunt, îi salută cu respect, îi curăţă de petele care urmează să mai apară, îi consolează, îi încurajează. Ei n-au nicio vină. Responsabilitatea este la noi”. Luminona

    „Politicienii se pricep cel mai mult la acest lucru. Să luăm exemplul preşedintelui, care mai nou îi sfătuieşte pe români, să se plimbe cu elicopterul, în perioada aceasta, când oamenii au ajuns să moară de foame. Declară aceste lucruri, la televizor, fără să îi pese de sărăcia, care a devenit mai nou deviza noastră, a românilor. Politicienii mint atunci când vor, fără să îşi facă probleme, că cineva nu îi va crede. Fiecare lider politic are sclavii lui, iar noi, ca popor suntem obişnuiţi să credem în ceva, să ne găsim idoli şi mentori, fără să ne gândim că uneori ar trebui să ne limităm doar a crede în noi înşine” Andrei Târgu-Jiu

    „Aceste persoane sunt nişte curve politice….Ruşine!” anonim

    Fugaru, ales preşedinte la PDL Târgu-Cărbuneşti

    2

    Ion Fugaru este noul preşedinte al Organizaţiei PDL Târgu-Cărbuneşti, evenimentul de aseară fiind ultimul din seria alegerilor desfăşurate în cele 39 de localităţi. Preşedintele interimar Ion Ruşeţ a precizat că Fugaru a fost persoana cea mai indicată să candideze pentru o astfel de funcţie, ca urmare şi a susţinerii date de către cei trei consilieri locali ai organizaţiei.

    Ales în funcţia de preşedinte al Organizaţiei PDL Târgu-Cărbuneşti, Ion Fugaru a început bătălia pentru 2012, în vederea câştigării alegerilor la primărie. Că va fi o competiţie strânsă, acest lucru îl recunoaşte mai toată lumea, cu atât mai mult cu cât Fugaru încă mai este supărat pentru faptul că a fost schimbat din funcţia de viceprimar. Chiar şi acesta recunoaşte faptul că „pentru a câştiga alegerile la primăria Târgu-Cărbuneşti aveam nevoie de un partid puternic. Eu mi-am propus să candidez la primărie şi era normal să fac un proiect politic şi să merg la un partid mare. La un partid mic ar fi fost mai greu”. Mai mult decât atât, fostul peremist este considerat de către conducerea PDL Gorj ca fiind persoana indicată pentru şefia organizaţiei democrat liberale din Târgu-Cărbuneşti. „Domnul Fugaru a revenit în partid, nu a venit, este o diferenţă. Va fi candidatul la Primăria Târgu-Cărbuneşti, iar acest lucru este o chestie de onoare în politică”, a precizat preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ. Cât despre posibilele negocierile purtate de la bărbat la bărbat, între Fugaru şi Ruşeţ, aceste discuţii au fost făcute publice, dar nu divulgate ca şi conţinut .

    Pregătiri pentru alegeri, validarea dată de BPJ

    Organizaţia democrat-liberală de la Târgu-Cărbuneşti a fost ultima din judeţ, care a mai desfăşurat alegeri iar următoarele zile am putea spune că sunt extreme de încărcate ca şi activitate pentru conducerea filialei de la Gorj. Aseară primarii democrat liberali s-au întâlnit cu reprezentanţii organizaţiei pentru a stabili care vor fi candidaţii pentru funcţiile din Biroul Permanent Judeţean (BPJ)de la alegerile din 19 martie, colaborarea dintre aceştia şi susţinerile realizate. Candidat pentru funcţia de primvicepreşedinte la PDL Gorj, alături de deputatul Severus Militaru, Dorin Filip este conştient tot mai mult de faptul că intenţia lui de a candida pentru o funcţie din BPJ nu convine şi strică apele multora. În ceea ce priveşte întâlnirea avută aseară cu primarii PDL, Filip a precizat că aceasta era necesară în condiţiile în condiţiile în care se intenţionează ca după desfăşurarea alegerilor, din BPJ să facă parte şi primarii din toate zonele judeţului „am văzut că se vrea a se da o nouă faţă partidului”. După întâlnirea primarilor democrat liberali, de aseară, în week-end va avea loc ultima şedinţă CODA, dinainte de alegerile de pe 19 martie. Purtătorul de cuvânt al PDL Gorj, Ion Stoica a declarat că „se vor depune candidaturile pentru funcţiile din BPJ după care la şedinţa CODA, din week-end va avea loc validarea lor”. Din candidaturile depuse până în prezent, Ion Ruşeţ rămâne singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al PDL Gorj iar Filip şi Militaru contracandidaţi la funcţiile de primvicepreşedinte.

    Prohibiţia 2011

    6

    Legislaţie

    Gata, ANPA s-a spălat pe mânuţe şi a dat în arendă către asociaţii majoritatea apelor din judeţul nostru, conform noului ordin privind practicarea pescuitului recreativ/sportiv. Cum era de aşteptat AJVPS Gorj a primit cele mai bune zone, poziţiile 1,2,3,4,5,9,11,14-18 sunt arendate de către această asociaţie. Restul apelor fiind disputate de alte trei asociaţi locale de pescari.

    • 1 Jiu 125 Km Bumbeşti-Jiu – Tânţăreni
    • 2 Motru 45 Km Baia de Aramă – Corcova
    • 3 Tismana 30 Km Tismana – Rogojelu
    • 4 Bistriţa 20 Km Peştişani – Rogojelu
    • 5 Jaleş 15 Km Runcu – Rogojelu
    • 6 Sohodol 5 Km Runcu – Stolojani
    • 7 Suşiţa 15 Km Curpen – Vrăguteşti
    • 8 Orlea 5 Km Celei – Arjoci
    • 9 Blahniţa 12 Km Săcelu – Albeni
    • 10 Olteţu 12 Km Polovraci – Alimpeşti
    • 11 Gilort 80 Km Bumbesti Pitig – Tânţăreni
    • 12 Amaradia 62 Km Izvoare-limita jud Dolj
    • 13 Jilţ 49 Km Izvoare-confluenta cu raul Jiu
    • 14 Baraj Termo-Turceni 70 Ha Turceni
    • 15 Baraj ACH Turceni 150 Ha Turceni
    • 16 Lac Vădeni 72 Ha
    • 17 Baraj Târgu-Jiu 35 Ha
    • 18 Baraj Rovinari 12 Ha

    La această data persoanele fizice pot solicita şi obţine permise de pescuit recreativ/sportv de la asociaţiile de pescării sportivi care deţin autorizaţii de pescuit recreativ/sportiv. Practic singurele asociaţii care au îndeplinit condiţiile cerute de ANPA şi care pot deocamdată distribui permise de pescuit sunt AJVPS Gorj şi MOB PESC Rovinari. În urma contestaţiei făcută de către APS Motru şi soluţionată pe 07 martie 2011 se pare că şi această asociaţie poate elibera permise de pescuit sportiv. Singura asociaţie din judeţ care nu a primit nicio apă în arenda este AVPS Egreta Gorj. Peste circa 2 săptămâni se vor putea depune din nou dosarele şi pentru restul fondurilor rămase libere. Acestea sunt: Şuşiţa, Amaradia, Jilţ, Sohodol şi Olteţ.

    Permisul de pescuit are valabilitate în toate habitatele naturale. Pentru zonele unde s-au eliberat autorizaţii de pescuit recreativ/sportiv(vezi tabel),deţinătorul permisului are obligaţia de a respecta regulamentul propriu al acestora.

    Pe Olt, Dunăre şi restul apelor gorjene ce nu sunt trecute în tabel se poate practica pescuitul recreativ/sportiv fără nicio obligaţie doar respectând legea şi fiind posesor de permis de pescuit.
    Avem deci în judeţul nostru 18 zone de pescuit unde ANPA a eliberat sau va elibera autorizaţii de pescuit recreativ/sportiv asociaţilor de pescari. Asociaţiile care au primit autorizaţie au şi ele câteva obligaţi printre care:
    -să organizeze pescuitul recreativ/sportiv pentru membrii săi şi pentru membrii organizaţiilor cu care acestea au relaţii de reciprocitate.
    -să accepte accesul altor posesori de permise de pescuit sportiv cu achitarea tarifelor stabilite de asociaţie, menţionate în regulamentul propriu şi comunicate la ANPA.
    -să organizeze competiţii de pescuit.
    Dacă asociaţiile nu respectă aceste puncte îşi pot pierde autorizaţia eliberată de către ANPA pe zona respectivă.

    Prohibiţie 2011

    Pe data de 08 martie a fost publicat în M.O. ordinul privind prohibiţia pescuitului în 2011
    Câteva articole ne sunt foarte utile şi trebuie musai respectate:

    ORDIN
    privind prohibiţia pescuitului în anul 2011
    Art. 1. – (1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 4 aprilie-2 iunie inclusiv, şi în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 4 aprilie-18 mai inclusiv.
    Art. 5. – (1) Se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv şi familial al speciilor de peşti, după cum urmează:
    a) ştiuca, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 26 martie în anul 2011 şi pe o durată de 40 de zile în perioada 15 februarie – 26 martie în anul 2012; în perioada 4 aprilie – 2 iunie inclusiv, pescuitul ştiucii se poate efectua numai cu folosirea echipamentelor de pescuit recreativ/sportiv şi a momelilor artificiale;
    b) lostriţa, păstrăvul de mare, lipanul, mihalţul şi caracuda, tot timpul anului;
    c) păstrăvul indigen, păstrăvul fântânei şi coregonul, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 30 aprilie şi din 15 septembrie – 31 decembrie 2011;
    Art. 6. – Prohibiţia pescuitului în scop comercial şi familial al scrumbiei de Dunăre se stabileşte pe sectoare astfel:
    a) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 8 zile, în perioada 24 aprilie – 1 mai inclusiv;
    b) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 22 de zile, în perioada 1 mai – 22 mai inclusiv;
    c) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Vadul Oii, km 238, până la Gura Timocului, km 845,6, pe o durată de 30 de zile, în perioada 14 mai – 12 iunie inclusiv.

    Ministrul Agriculturii si Dezvoltării Rurale,
    Valeriu Tabără Ministrul Mediului si Dezvoltării Durabile,
    Cristian Apostol – secretar de stat

    Despre modul cum utilizează asociaţile, banii noştri trebuie sa fim direct interesaţi de aceea vă promit dragi pescari că personal mă voi implica şi cerceta modul cum sunt utilizate fondurile obţinute din cotizaţia noastră, a pescarilor.

    Fiţi deştepţi şi fără frică, dragii mei pescari jieni. Fire zbuciumate şi sportivitate!

    Cu respect pentru redacţia „Impact în Gorj”

    Claudiu Fiu

    Minerii disponibilizaţi cer ajutorul primarilor

    1

    Reprezentanţii Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale au participat alături de primarii localităţilor din judeţ, dar şi alături de autorităţile locale, la semnarea „Acordurilor de Grant”, pentru proiectele finanţate prin „Schema de Granturi Mici” din cadrul Programului de Regenerare Socio-Economică, componentă a proiectului de Închidere a Minelor, aprobat de Banca Mondială. Unii primari s-au arătat destul de nemulţumiţi de semnarea acestor contracte, pentru că fie nu li s-au aprobat, fie nu au îndeplinit condiţiile de eligibilitate pentru a primi banii. Mai mult decât atât, în şedinţă, a fost pusă problema şi minerilor disponibilizaţi, care mai nou, bat pe la uşa primăriilor, pentru a primi ajutor social.

    Sala Maură, din cadrul Prefecturii Gorj a devenit neîncăpătoare, pentru primarii şi reprezentanţii primăriilor din judeţ, care au venit pregătiţi cu ştampilele şi stilourile, pentru a semna contractele de finanţare, aprobate de Banca Mondială. Unii dintre ei însă, s-au arătat destul de nemulţumiţi de deciziile mai marilor „preşedinţi”, pentru că, spun ei, nu au fost incluşi în schema de finanţare. „La Rovinari suntem dezamăgiţi. Am beneficiat, ca să spun aşa de « aportul » probabil, al domului Hoară care şi de data aceasta ne-a tăiat de pe liste, în ceea ce priveşte investiţiile. Ne-a tăiat de pe investiţii atât alimentarea cu apă a satului Vârţ cât şi alte proiecte de reabilitare, care necesitau intervenţii urgente. Din nou Rovinariul este tăiat de pe liste, ca să spun aşa, pentru că din toate proiectele a fost aprobat decât unu singur. O să îl întreb şi pe domnul Hoară care au fost criteriile care au stat la baza aprobării acestor proiecte. Dacă şi noi am depus acelaşi număr de proiecte ca şi celelalte localităţi, de ce nu au fost aprobate. Noi am depus trei proiecte din care numai unu. La vară o să depun 15 proiecte, nu înţeleg de ce la Rovinari nu se poate”, a spus Constantin Podaru, administratorul public al oraşului Rovinari.

    „Minerii bat pe la uşile primăriilor să îi trecem la ajutorul social”

    Tot la întâlnirea de ieri, profitând de prezenţa lui Marcel Hoară şi a deputatului Severus Militaru, primarul din Slivileşti, Sorin Bucurescu s-a declarat dezamăgit că oamenii politici nu se implică în problemele cu care se confruntă minerii, în urma disponibilizărilor, la care au fost supuşi. Mai mult decât atât, acesta a subliniat faptul că ar trebui să îi intereseze mai mult soarta acestor oameni, decât investiţiile, pentru că oamenii au nevoie de locuri de muncă şi nu de astfel de proiecte „trebuie să faceţi ceva cât mai urgent, pentru crearea locurilor de muncă. Nu ştiu dacă dumneavoastră sunteţi informaţi că în această perioadă o mare parte din mineri au fost trimişi acasă au fost disponibilizaţi, iar acum în acest moment bat pe la uşile primăriilor să îi trecem la ajutorul social. De aceea vă rog să vă implicaţi în ceea ce privesc angajările la minerit, în special la Complexul Energetic Turceni. Vorbesc în numele localităţilor Slivileşti, Mătăsari şi Dragoteşti pentru că acei oameni care au fost afectaţi de lucrările Guvernului. Să ţinem cont că nu este suficient să avem investiţii, neavând locuri de muncă şi neavând un salariu stabil”.

    Hoară: „când eram mic, eram frustrat că mergeam prin nămol”

    Marcel Hoară, delegatul Guvernului a fost cel care a semnat proiectele de finanţare, 80 în total. Acesta a încercat să sublinieze rolul întrunirii de ieri, raportându-se la experienţele trăite în copilărie „Când eram mic eram frustrat de mai multe. Eram frustrat că mergeam prin nămol şi mi-aş dori ca şi ai noştri copii, dar şi oamenii mari să nu mai aibă aceleaşi frustrări pe care le aveam eu când eram mic”, a spus Hoară. Legat de semnarea contractelor, acesta a declarat „avem un număr de 80 de proiecte depuse, 17 au fost aprobate în mod direct, 18 proiecte au fost aprobate cu observaţii, dar şi 21 au fost aprobate, dincolo de observaţiile ulterioare. Aş vrea să profit de prezenţa domnului deputat, Severus Militaru şi să solicit din nou ajutorul, într-un concept nou de program, mai amplu”. De menţionat că cele 80 de proiecte semnate sunt pe diferite domenii de activitate, majoritatea privind în special regenerarea socio-economică a unor regiuni, dar şi refacerea mediului.

    Liberalii au semnat acordul de colaborare

    0

    Liberalii din Gorj participă împreună cu colegii din Oltenia, la Vâlcea, la o conferinţă pe teme de administraţie şi interne. Din Gorj, alături de conducerea liberală la discuţii sunt prezenţi şi primarii susţinuţi politic de către PNL. Preşedintele Dian Popescu a precizat că reprezentanţii comisiei constituite vor prelua toate propunerile făcute de către edili pe marginea legii administraţiei publice locale, pentru a fi susţinute în Parlament. Întâlnirea de ieri a avut loc în condiţiile în care azi liberalii şi social-democraţii îşi vor da mâna în cadrul acordului de colaborare USL, ocazie care se va semna un protocol.

    Liderul Dian Popescu consideră că întâlnirea liberalilor din Oltenia, ce a avut loc la Vâlcea, a fost una benefică pentru liberali, cu atât mai mult cu cât actuala guvernare refuză să îmbrăţişeze propunerile bune făcute de opoziţie. „Este o consultare a primăriilor pentru viitorul cod al administraţiei. S-au mai cerut opinii şi păreri şi cu privire la restructurarea din Inspectoratului de Poliţie Judeţean, cu atât mai mult cu cât sunt localităţi situate la o anumită distanţă de oraş. Restructurarea posturilor de poliţie nu este tocmai binevenită, mai ales că sunt sate situate în munţi”, a mai declarat Dian Popescu. Conştient de faptul că propunerile liberale aduse la cunoştiinţa Parlamentului nu vor fi poate luate în seamă, Popescu consideră că este de datoria partidelor din opoziţie să prezintă şi să susţină propunerile liberale venite din teritoriu. Primarul localităţii Câlnic, consideră că întâlnirile de acest gen sunt binevenite, în situaţia actuală când sunt restructurări de personal. Încântat de întâlnirea de la Vâlcea, s-a declarat a fi şi primarul din Târgu-Cărbuneşti, Mihai Mazilu care susţine faptul că „s-a discutat pe marginea legii 215, dar şi a legii poliţiei locale despre care cred că s-a cam dat în grabă”.

    De azi, PNL+PSD =USL

    Dacă ieri liberalii au fost la Vâlcea, azi aceştia se întâlnesc cu social-democraţii în cadrul acordului de colaborare USL. Conştient că în teritoriu nu domneşte tocmai liniştea pe la primării, Dian Popescu a precizat şi a ţinut să transmită liberalilor din judeţ că „sunt de acord că vor exista şi sunt nemulţumiri, dar se va trece, pentru că vom merge împreună”. Preşedintele liberal le cere colegilor din teritoriu că „trebuie să cedeze şi unul şi altul, aşa cum am cedat şi eu şi domnul Călinoiu şi domnul Cârciumaru”.

    error: Content is protected !!