spot_img
12 C
Târgu Jiu
luni, octombrie 28, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19669

    Doar victoria contează !

    0

    „E timpul pentru o victorie”. Acesta poate fi unul din mesajele pe care Petre Grigoraş le va da în vestiar jucătorilor săi înaintea meciului de azi cu Gloria Bistriţa. Gorjenii sunt obligaţi să câştige acest meci pentru a lua o gură importantă de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării. Şi cum starea de spirit este bună după punctul luat cu Dinamo, oltenii speră să-şi mai pună în cont încă trei puncte şi astfel şansele de evitarea retrogradării să crească.

    Merg la victorie

    Pandurii sunt favoriţi în meciul cu Gloria Bistriţa. Trupa lui Grigoraş are nevoie ca de aer de cele trei puncte pentru a se sălta deasupra liniei de retrogradare. Pentru asta, Grig le va cere elevilor săi o mobilizare şi o dăruire exemplară şi asta chiar dacă tehnicianul nu poate rula cea mai bună garnitură. „Meciul cu Bistriţa ? Cum o fi. Care pe care, la grămadă cu ce avem. O să încerc pe cât posibil să-i mobilizez şi să obţinem victoria. Ne va fi mult mai greu, e clar”, spune Grigoraş. Tot tehnicianul este convins că elevii lui vor câştiga jocul cu Gloria. „Trebuie să ne concentrăm pentru jocul cu Gloria Bistriţa. E un joc foarte important şi trebuie să-l abordăm cu maximă seriozitate. Nu se pune problema să boicotăm un joc pentru nu ştiu ce. Sperăm să câştigăm, ne dorim lucrul acesta. Sunt convins că echipa va face tot posibilul şi va câştiga. Aşa presimt eu. Îi simt pe jucători conectaţi şi pregătiţi de această partidă. Doamne fereşte se poate întâmpla orice la această partidă, nu suntem oracolul din Bălceşti să dăm verdicte”, a mai spus Grigoraş. Când vine vorba despre adversari, Grig este rezervat şi nu se aruncă în declaraţii pompoase. „E adevărat că Gloria a pierdut trei jucători importanţi, dar întotdeauna a fost o echipă care a vândut jucători, aduc alţii care se integrează foarte repede. Şi acum au adus câţiva jucători, unul dintre ei chiar a dat gol, are şi nume de mare fotbalist. Am văzut şi partida de la Ploieşti şi Bistriţa nu e o echipă mai slabă ca altădată. Să nu uităm faptul că Pandurii în disputele cu Gloria este în dezavantaj în ultimii ani. Trebuie să luăm în calcul şi rezultatul direct la meciurile astea. Din păcate un rezultat net favorabil oaspeţilor în turul campionatului, 0-3, greu de remontat. Acum mă gândesc la trei puncte, nu să batem cu 4-0 să avem avantaj în meciurile directe”, a încheiat Grigoraş.

    Întâlnire cu Ilie

    La Bistriţa sunt şi câţiva foşti panduri, Adi Nalaţi, Sebastian Moga şi chiar Ilie Iordache. Ultimul a şi vorbit despre noua sa experienţă pentru siteul oficial al Gloriei. „Gloria e o echipă bună, pentru mine e important să joc şi sper să ajut cât mai mult echipa. Gloria a fost o rampă de lansare pentru mulţi jucători, aici sunt toate condiţiile, e linişte, e un loc foarte bun pentru un fotbalist. Sper să facem meciuri cât mai bune şi să ieşim din zona retrogradării”, a declarat Ilie Iordache. Un alt ex pandur, antrenorul secund Moga vede echipa gorjeană drept o nucă tare. „Pandurii a jucat bine cu Dinamo. E o echipă care joacă, pune mingea jos, care face presing şi ştie să atace, dar sperăm să scoatem un rezultat bun”, a spus şi Moga.

    Minerul Mătăsari în carantină !

    0

    – Lotul echipei din Mătăsari a fost lovit de o viroză respiratorie: şase jucători sunt internaţi în spital iar opt se tratează la domiciliu

    Astăzi trebuia să se joace un derby la Divizia C. Jiul Rovinari avea meci pe teren propriu cu Minerul Mătăsari, un joc important pentru configuraţia clasamentului. Ambele echipe se bat la promovare, aşa că rezultatul acestui joc contează enorm în economia finală a seriei. Totuşi, meciul nu se va mai juca astăzi ci peste două săptămâni şi jumătate şi asta deoarece gripa a făcut ravagii în lotul celor de la Mătăsari. Având jucători internaţi în spital, minerii au cerut ca meciul cu Jiul să fie amânat…

    Răpuşi de gripă

    Cu gripa nu-i de joacă. O ştiu pe pielea lor jucătorii de la Mătăsari. „S-a întâmplat că mai mult de jumătate din componenţii lotului să aibă o viroză respiratorie contagioasă. De asta am fost obligaţi să cerem să nu jucăm cu Jiul Rovinari”, a comentat directorul sportiv al Minerului Mătăsari, Ion Şolea. Acesta spune că gripa a făcut ravagii la Mătăsari. „Şi angajaţii de la stadion sunt răciţi”, a mai comentat Şolea. Acelaşi oficial spune că situaţia la echipa sa este una dramatică. „La un moment dat aveam 4 jucători apţi pentru antrenament. . Joi am avut la antrenament şase oameni. Păi, şase sunt încă internaţi la secţia de infecţioase de la Pasarelă, băieţii ăştia sunt sub tratament. Avem alţi opt jucători care urmează tratamentul la domiciliu. E o situaţie incredibilă”, a mai spune Şolea.
    Acesta spune că dacă cei de la Federaţie n-ar fi amânat meciul, atunci minerii nu s-ar fi prezentat. „Nu aveam pe cine băga în teren. Dacă nu era amânat meciul îl pierdeam la masa verde dar mergeam la comisii cu actele. E un caz de forţă majoră, numai în pielea noastră să nu fiţi”, a mai comentat Şolea.

    Strategie?

    Au fost şi voci care au susţinut că totul face parte dintr-o strategie a minerilor. „Au trei suspendaţi, alţi doi accidentaţi şi mergeau „desculţi” la Rovinari”, a fost una din variantele aruncate pe marginea meciului. Se spunea că minerii îi câştigă prin această amânare pe cei trei suspendaţi care vor avea drept de joc la meciul cu Jiul, şi astfel şansele minerilor ar creşte. „Înţeleg că şi ei au ceva accidentaţi şi ceva suspendaţi. Se poate verifica, băieţii noştri sunt internaţi. Sunt două saloane ocupate de noi.”, a mai comentat Şolea.
    Această strategie a fost demontată joi când purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Constantin Pălivan. „Într-adevăr, în secţia infecţioase sunt internaţi şase jucători de la o echipă de fotbal”, a spus Pălivan. Cei şase internaţi sunt: Gabriel Luca, Gabriel Ungureanu, George Popică, Sorin Nicolescu, Adrian Ularu şi Mădălin Murdărea

    Jiul vrea pe locul 1

    Managerul Jiului Rovinari, Constantin Podaru spune că echipa sa aşteaptă cu încredere următoarele două etape. „Ce mă deranjează pe mine e că puteau să ne spună şi nouă de probleme lor, nu să aflăm de la Federaţie. Sperăm să se facă bine, suntem alături de ei. Lupta pentru promovare e grea, iar astfel de accidente pot influenţa promovarea. Şi pentru noi e o problemă mare pentru că meciul a fost programat să se joace marţi, după ce vineri jucăm cu echipa de pe locul 1. Adică, în trei zile jucăm cu echipele de pe locurile 1 şi 2. Eu cred în şansa noastră, sper ca miercuri 30 martie Jiul Rovinari să fie pe primul loc şi să rămână acolo până la sfârşitul campionatului”, a spus Podaru.

    A rupt gardul cu maşina

    0

    Un bărbat, de 37 ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, este cercetat de poliţie pentru infracţiunile de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care prezintă o concentraţie alcoolică peste limita legală şi refuz de recoltare probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Şi asta după ce s-a răsturnat cu maşina la volanul căreia se afla reuşind să rupă gradul unei gospodării pe o lungime de patru metri. Conform poliţiştilor, şoferul, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe DN 67 Bengeşti-Ciocadia, din direcţia Râmnicu-Vîlcea în direcţia Târgu-Jiu, a pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a răsturnat pe partea stângă în direcţia de mers, distrugând pe o lungime de 4 metri gardul împrejmuitor al unei locuinţe. Poliţiştii l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest şi s-a constatat că acesta prezenta avea o concentraţie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fiindu-i solicitat să accepte să fie condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta a refuzat. Poliţiştii au întocmit pe numele lui I.R., acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care prezintă o concentraţie alcoolică peste limita legală şi refuz de recoltare probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

    „Haine” noi pentru Complexul de Neuropsihiatrie Bâlteni

    0

    Complexul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi „Bâlteni” se poate mândri cu noi investiţii. Datorită unui proiect cu finanţare externă, complexul a beneficiat de amenajarea şi modernizarea etajului trei al clădirii.

    Anul 2010 a fost anul investiţiilor, un an de succes în ceea ce priveşte proiectele cu finanţare europeană. Tot în acest an a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Extindere Capacitate, prin Amenajare şi Modernizarea Etajului trei, la Complexul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi, Bâlteni, de către Autoritatea de Management, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Ieri, în cadrul unei şedinţe, la care a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, a fost prezentat public proiectul de modernizare. Ion Călinoiu a declarat în acest sens „Astăzi, am intrat practic în linie dreaptă, cu acest proiect de reabilitare şi modernizare a acestui Complex. S-au realizat etapele de început ale proiectului, cât şi distribuţia lucrărilor de achiziţie. Sperăm că până la începutul lunii mai, câteva dintre etape să fie puse în aplicare. Pentru noi este o realizare. Suntem în plină desfăşurare cu late proiecte care au obţinu finanţare europeană”. De menţionat este faptul că proiectul are drept obiectiv general îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor sociale şi ridicarea acestora la standarde europene, în cadrul Complexului de Recuperare şi Reabilitare Nuropsihiatrică pentru Adulţi, Bâlteni, cu impact direct asupra egalizării şanselor de acces ale persoanelor cu handicap din judeţul Gorj, la servicii specifice de asistenţă medico-socială şi de îngrijire. Potrivit managerului de proiect, Iuliana Zamfir „prin proiect se urmăreşte extinderea serviciilor sociale, acordate în cadrul Centrului de recuperare şi reabilitare, prin renovarea etajului trei al clădirii, pentru un număr de 40 de beneficiari”. Proiectul vizează amenajarea a opt dormitoare, magazie, cabinet medical, farmacie, sală activităţi comune, sală kinetoterapie, vestiar, grupuri sanitare, dar şi amenajarea casei scării şi a liftului. Durata de implementare a proiectului este de 1 luni de la data semnării contractului de finanţare, cu autoritatea de management.

    Investiţie de aproximativ un milion de euro

    Tot în şedinţa de ieri a fost prezentată şi valoarea investiţiei proiectului de care vor beneficia persoanele aflate în dificultate. Astfel, acest proiect a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 3-Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, în data de 24.07.2009, având un buget total de 970 de mii de lei, din care finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene este în sumă este în sumă de 600 de mii de lei, contribuţia Guvernului României de 92 de mii de lei şi contribuţia beneficiarului de 270 de mii de lei.

    Adrian Gorun

    0

    Rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi”, a demonstrat că are susţinerea majorităţii în Senatul Universităţii, fiind reconfirmat în funcţie

    error: Content is protected !!