spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, octombrie 28, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19670

    Zi decisivă pentru conducerea UCB

    0

    Rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu a demonstrat, ieri, în urma organizării votului la nivelul instituţiei, că îşi merită din plin funcţia. Concluzia reiese şi din susţinerea Senatului, care şi-a exprimat aprobarea cu un număr covârşitor de voturi. Organizarea scrutinului decisiv a urmat deciziei rectorului de a solicita Senatului, votul pentru demitere. Asta, ca replică dată celor care se pretind „Vocea UCB”. Senatul se pare că, i-au „zădărnicit” planurile, prin voturile împotriva demiterii. În fruntea unei instituţii pe care o conduce în spirit democratic, Adrian Gorun a demonstrat că orice încercare de decredibilizare a instituţiei şi a cadrelor universitare, este în zadar. Rezultatul scrutinului a înclinat balanţa în favoarea menţinerii actualei conduceri, cu un număr de 121 de voturi. Votul democratic exprimat în cadrul Universităţii ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu demonstrează susţinerea fără rezerve a rectorului Adrian Gorun, dar şi a politicii sale manageriale. Potrivit conducerii UCB, desfăşurarea votului ţine loc, fără îndoială, de o măsură combativă la adresa acelor autointitulaţi „Vocea UCB”. Pentru votul de încredere acordat, Adrian Gorun mulţumeşte studenţilor şi cadrelor didactice, care au ţinut să îi fie alături, în momentele de restrişte.

    Greva foamei, replică la nedreptăţi

    0

    A stat în greva foamei 12 zile. Nu din ambiţia de a demonstra ceva cuiva, ci din disperare că în bloc nu mai există băi. Pentru că autorităţile se conformează deciziei noului proprietar, iar legea nu-i pare a fi de nici un folos, un bărbat din Târgu-Jiu a recurs la singura cale ce i-a rămas de a riposta : greva foamei.

    Cu sănătatea grav afectată, bărbatul a ajuns ieri la Secţia Urgenţe. Medicii sunt şi ei uimiţi de gestul riscant al omului, dar şi solidari cu nedreptatea în care pacientul se zbate. De pe patul de spital, bărbatul spune că „nu a venit nimeni pe parcursul celor 12 zile de grevă, să vadă ce se întâmplă, nici autorităţi locale sau reprezentanţii Prefecturii. Nu avem unde ne face nevoile, iar pe nimeni nu pare să intereseze gravitatea situaţiei”, a spus Constantin Ciorobea. Bărbatul a renunţat la ideea grevei, dar în ochi parcă i se citeşte şi mai multă disperare, pentru că „nu ştiu cum se va rezolva situaţia iar atâta nepăsare şi neputinţă nu credeam să văd vreodată”. În prezent, pacientul este stabilizat şi ţinut sub supravegherea medicilor, dar iese din discuţie să mai poată continua gestul său extrem. „A fost adus întro stare generală gravă, după 12 zile de greva foamei. Pacientului i se fac analize amănunţite, este stabilizat, dar necesita îngrijiri suplimentare şi o perioadă îndelungată de refacere. Cât despre riscul la care se poate expune dacă ar continua greva foamei, ne-a spus că a renunţat la idee, a înţeles gravitatea situaţiei”, a declarat Liliana Puiu Crăciun, medic UPU. Experienţa amară o trăiesc şi ceilalţi locatari afectaţi, dar gestul disperat de a recurge la greva foamei aparţine momentan doar lui Constantin Ciorobea. Rămâne de văzut dacă disperarea oamenilor se va stinge în lumina unei soluţii rezonabile şi drepte, iar cineva cu putere de decizie va interveni în favoarea locatarilor din cartierul Lotrului.

    Fetiţa de la ghenă devine curând adoptabilă

    0

    Soarta micuţei Ştefania, fetiţă găsită în viaţă la o ghenă de gunoi dintr-un cartier al municipiului Târgu-Jiu se află acum în mâinile instanţei de judecată. Şi asta pentru că reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socilă şi Protecţia Copilului(DGASPC) Gorj au înaintat în instanţă documentele pentru deschiderea adopţiei. Imediat ce instanţa o va declara adoptabilă, fetiţa are şanse să ajungă în sânul unei familii, care va fi aleasă de specialiştii DGASP Gorj în urma unor anchete minuţios efectuate.

    Reprezentanţii DGASPC Gorj se mişcă rapid în ceea ce o priveşte pe micuţa copilă, care a fost aruncată de propria mamă, la o ghenă de gunoi din municipiul Târgu-Jiu, în luna decembrie a anului trecut. Imediat ce i-a fost eliberat certificatul de naştere, reprezentanţii DGASPC Gorj au făcut toate demersurile pentru ca fetiţa să devină cât mai repede adoptabilă. Aşa se face că acum, instanţa de judecată este cea care trebuie să grăbească lucrurile, astfel încât copila să poată fi îngrijită de o familie, care va avea norocul s-o primească spre adopţie pe norocoasa Ştefania, despre care se poate spune că a avut un înger păzitor. „Deja am depus actele în instanţă pentru ca micuţa Ştefania să devină un copil adoptabil. Sperăm ca în aproximativ trei luni să poată ajunge într-o familie, la care noi ne vom gândi între timp”, a declarat, directorul adjunct al DGASPC Gorj, Ninela Gruia. Reprezentanţii DGASPC Gorj susţin că au primit numeroase telefoane de la familii care doresc să înfieze această fetiţă, multe dintre apeluri fiind şi din ţară. Dacă instanţa de judecată o va declara adoptabilă, copila ar putea ajunge într-o familie în aproximativ trei luni.

    Va avea un botez cu donaţii

    Micuţa Ştefania are certificat de naştere eliberat de Primăria Târgu-Jiu. Pentru ca micuţa să aibă un nume, edilul i-a dat numele său de familie. Şi nu numai numele, ci primarul va fi naş la botezul micuţei, iar postul de moş este ocupat de preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu. „M-am gândit să nu supăr pe nimeni şi am decis să-i dau numele de Cârciumaru, iar prenumele pus de asistentele de la maternitate a rămas acelaşi şi în certificatul de naştere. O să ne ocupăm şi de creştinarea fetiţei şi va avea loc un botez la care cei care vor participa pot să doneze sume de bani ce vor fi vărsate într-un cont, pentru ca familia care o va adopta să aibă posibilităţi materiale mai bune pentru creşterea şi educarea copilei”, a declarat primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, pus pentru prima dată în situaţia de a întocmit un certificat de naştere pentru un copil abandonat în voia sorţii. Reamintim că în luna decembrie micuţa de nici zece zile a fost găsită într-o ghenă de către o persoană care a mers să-şi arunce plasa cu gunoi. Omul a auzit un scâncet când a dat să plece şi s-a întors să vadă ce se află în ghenă, crezând de fapt că este vorba despre scâncetul unui pisic. Mare i-a fost mirarea să descopere într-o sacoşă un bebeluş. A anunţat imediat Poliţia şi Salvarea pentru că nou-născutul trăia. Aşa a ajuns cazul în atenţia reprezentanţilor DGASPC Gorj, dar şi a poliţiştilor, care încearcă şi acum să-i dea de urma celei care a avut sufletul atât de rece încât să-şi arunce propriul copil la gunoi.

    Fetiţele din Dăneşti se află în grija unui asistent maternal

    0

    Cazul celor trei fetiţe care au dormit o noapte singure în căsuţa din pădure la Dăneşti este urmărit îndeaproape de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Gorj. Şi asta pentru că cele trei copile au fost date în grija unui asistent maternal profesionist, fără să fie separate. Între timp, mama celor trei fetiţe face eforturi pentru a-şi putea recăpăta fiicele.

    Cele trei fetiţe abandonate într-o căsuţă sărăcăcioasă la marginea unei păduri din comuna Dăneşti de cea care le-a dat viaţă au ajuns în grija unui asistent maternal profesionist. Fetiţele merg la şcoală, s-au integrat bine în familia asistentului la care au ajuns fără să fie nevoie să le despartă. În perioada următoare, mama este monitorizată de către reprezentanţii DGASPC Gorj, cărora le-a promis că va face eforturi să-şi îmbunătăţească situaţia pentru a-şi putea recăpăta fiicele. Însă până când acest lucru se va întâmpla, drepturile mamei asupra fetelor au fost suspendate. „Cele trei fetiţe se află în plasament la un asistent maternal profesionist, fără să fie nevoie să le separăm. În schimb, mama face eforturi să-şi îmbunătăţească situaţia pentru a putea să le reintegreze în familie pe fiicele sale. Sperăm să rezolve situaţia, astfel încât fetiţele să revină în grija mamei, însă nu ştim deocamdată când va putea fi făcut acest lucru”, a spus Ninela Gruia, directorul adjunct al DGASPC Gorj. Reprezentanţii Protecţiei Copilului Gorj vor reevalua situaţia mamei din trei în trei luni pentru a stabili dacă mama poate fi capabilă să-şi crească pe viitor copilele. Până atunci însă, femeia are toate drepturile asupra fetelor suspendate.

    error: Content is protected !!