spot_img
14 C
Târgu Jiu
duminică, octombrie 27, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19675

    Străinii caută chimişti şi maseuri

    0

    Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj vine în sprijinul cetăţenilor care încă nu îşi găsesc locul pe piaţa muncii din România. Astfel, în această perioadă aceştia pun la bătaie câteva posturi în străinătate, prin intermediul programului Eures, o reţea de cooperare între serviciile publice de ocupare europene şi a fost creată pentru facilitarea liberei circulaţii a lucrătorilor în cadrul Spaţiului European şi Elveţia. Potrivit reprezentanţilor AJOFM Gorj, „sunt disponibile trei posturi în Norvegia şi Slovenia, chimist şi specialist în masaj”. Salariul este atractiv, de peste 1000 de euro iar cei interesaţi se pot adresa consilierilor AJOFM, pentru mai multe informaţii. Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de Internet, unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare judeţ, pe meserii, precum şi persoanele de contact cărora le pot solicita informaţii suplimentare.

    Jurnaliştii împotriva Codului Muncii

    0

    Jurnaliştii cer căderea Guvernului Boc pentru a salva Codul Muncii, conform unui comunicat de presă al FRJ MediaSind. Membri ai Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, împreună cu Federaţia Sindicatelor din SRR, Sindicatul Liber din SRR şi cu alte organizaţii afiliate la Cartel ALFA şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, au pichetat miercuri sediul central şi sediile studiourilor regionale ale Societăţii Române de Radiodifuziune din Bucureşti, Craiova, Timişoara şi Târgu-Mureş, solicitând căderea Guvernului Boc.

    Sindicaliştii jurnalişti susţin că protestul a fost generat de faptul că toate negocierile dintre partenerii sociali cu reprezentaţii Executivului şi cu partidele aflate în coaliţia de guvernare s-au transformat într-un dialog al surzilor, iar documentul adoptat de Guvernul Boc elimină orice formă de protecţie a salariaţilor faţă de abuzurile patronatelor, instaurând o nouă formă de sclavie. Manifestanţii au arătat că proiectul Codului Muncii încalcă în mod flagrant Directivele Europene şi Convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii ratificate de statul român, salariaţii devenind, în acest mod, sclavii propriilor contracte de muncă. Prin aceste modificări, salariaţii nu vor mai avea nicio protecţie în faţa patronatelor, contractele colective de muncă urmând să fie desfiinţate. Prin desfiinţarea contractelor de muncă se pierd o serie de drepturi câştigate cum ar fi: clauza de conştiinţă şi celelalte drepturi câştigate de FRJ MediaSind prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură mass-media precum şi prevederile Codului Deontologic vor fi eliminate. De asemenea, patronii vor putea oricând angaja pentru acelaşi post oricâte persoane doresc, cu titlu de perioadă de probă, iar salariaţii vor putea fi oricând concediaţi pentru necorespundere profesională şi vor putea fi delegaţi permanenţi, fără ca angajatorul să mai poată fi obligat la introducerea clauzei de mobilitate în CIM.

    Pamflet

    0

    Surpriza căprarului

    Toată ziua printre ele
    Căutându-le în cap,
    Pe la uger, la mărgele,
    S-a trezit împuns de … ţap!

    Totuşi iubirea

    Parcă nu îi e de-a bună
    Iubindu-l la disperare
    De două ori într-o lună:
    La … avans şi lichidare!

    Ciocanul judecătorului

    Când a făcut cu el, pac!
    Şi i s-a întors în cap,
    A notat pe-un colţ de mapă:
    Unde dai şi unde crapă!

    2

    0

    Doi martori în procesul lui Mugurel Surupăceanu vor fi aduşi cu mandat la termenul din 13 aprilie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Programul returului, Liga a IV-a, ediţia 2010-2011

    0

    Etapa 18, 06.03.2011
    Ştiinţa Peştişani – Internaţional Băleşti
    Flacăra Roşia de Amaradia – Ştiinţa Ceplea
    Dumbrava Câlnic – Energetica Tismana
    Minerul II Mătăsari – Viitorul Negomir
    Dinamo Inter Stăneşti – Parângul Sadu
    Petrolul Ţicleni – Petrolul Stoina
    Vulturii Fărcăşeşti – Ştiinţa Turceni
    Unirea Cruşeţ si Ralbex Turcineşti – nu joacă

    Etapa 19, 13.03.2011
    Ralbex Turcineşti – Vulturii Fărcăşeşti
    Ştiinţa Turceni – Petrolul Ţicleni
    Petrolul Stoina – Unirea Cruşeţ
    Parângul Sadu – Minerul II Mătăsari
    Viitorul Negomir – Dumbrava Câlnic
    Energetica Tismana – Flacăra Roşia de Amaradia
    Ştiinţa Ceplea – Internaţional Băleşti
    Ştiinţa Peştişani si Dinamo Inter Stăneşti – nu joacă

    Etapa 20, 20.03.2011
    Ştiinţa Peştişani – Ştiinţa Ceplea
    Internaţional Băleşti – Energetica Tismana
    Flacăra Roşia de Amaradia – Viitorul Negomir
    Dumbrava Câlnic – Parângul Sadu
    Dinamo Inter Stăneşti – Petrolul Stoina
    Unirea Cruşeţ – Ştiinţa Turceni
    Petrolul Ţicleni – Ralbex Turcineşti
    Vulturii Fărcăşeşti si Minerul II Mătăsari – nu joacă

    Etapa 21, 27.03.2011
    Vulturii Fărcăşeşti – Ştiinţa Peştişani
    Ralbex Turcineşti – Unirea Cruşeţ
    Ştiinţa Turceni – Dinamo Inter Stăneşti
    Petrolul Stoina – Minerul II Mătăsari
    Parângul Sadu – Flacăra Roşia de Amaradia
    Viitorul Negomir – Internaţional Băleşti
    Energetica Tismana – Ştiinţa Ceplea
    Petrolul Ţicleni si Dumbrava Câlnic – nu joacă

    Etapa 22, 03.04.2011
    Ştiinţa Peştişani – Energetica Tismana
    Ştiinţa Ceplea – Viitorul Negomir
    Internaţional Băleşti – Parângul Sadu
    Dumbrava Câlnic – Petrolul Stoina
    Minerul II Mătăsari – Ştiinţa Turceni
    Dinamo Inter Stăneşti – Ralbex Turcineşti
    Petrolul Ţicleni – Vulturii Fărcăşeşti
    Unirea Cruşeţ si Flacăra Roşia de Amaradia – nu joacă

    Etapa 23, 10.04.2011
    Petrolul Ţicleni – Ştiinţa Peştişani
    Vulturii Fărcăşeşti – Unirea Cruşeţ
    Ralbex Turcineşti – Minerul II Mătăsari
    Ştiinţa Turceni – Dumbrava Câlnic
    Petrolul Stoina – Flacăra Roşia de Amaradia
    Parângul Sadu – Ştiinţa Ceplea
    Viitorul Negomir – Energetica Tismana
    Dinamo Inter Stăneşti si Internaţional Băleşti – nu joacă

    Etapa 24, 17.04.2011
    Ştiinţa Peştişani – Viitorul Negomir
    Energetica Tismana – Parângul Sadu
    Internaţional Băleşti – Petrolul Stoina
    Flacăra Roşia de Amaradia – Ştiinţa Turceni
    Dumbrava Câlnic – Ralbex Turcineşti
    Dinamo Inter Stăneşti – Vulturii Fărcăşeşti
    Unirea Cruşeţ – Petrolul Ţicleni
    Minerul II Mătăsari si Ştiinţa Ceplea – nu joacă

    Etapa 25, 20.04.2011 (miercuri)
    Unirea Cruşeţ – Ştiinţa Peştişani
    Petrolul Ţicleni – Dinamo Inter Stăneşti
    Vulturii Fărcăşeşti – Minerul II Mătăsari
    Ralbex Turcineşti – Flacăra Roşia de Amaradia
    Ştiinţa Turceni – Internaţional Băleşti
    Petrolul Stoina – Ştiinţa Ceplea
    Parângul Sadu – Viitorul Negomir
    Dumbrava Câlnic si Energetica Tismana – nu joacă

    Etapa 26, 23.04.2011 (sâmbătă)
    Ştiinţa Peştişani – Parângul Sadu
    Energetica Tismana – Petrolul Stoina
    Ştiinţa Ceplea – Ştiinţa Turceni
    Internaţional Băleşti – Ralbex Turcineşti
    Dumbrava Câlnic – Vulturii Fărcăşeşti
    Minerul II Mătăsari – Petrolul Ţicleni
    Dinamo Inter Stăneşti – Unirea Cruşeţ
    Flacăra Roşia de Amaradia si Viitorul Negomir – nu joacă

    Etapa 27, 01.05.2011
    Dinamo Inter Stăneşti – Ştiinţa Peştişani
    Unirea Cruşeţ – Minerul II Mătăsari
    Petrolul Ţicleni – Dumbrava Câlnic
    Vulturii Fărcăşeşti – Flacăra Roşia de Amaradia
    Ralbex Turcineşti – Ştiinţa Ceplea
    Ştiinţa Turceni – Energetica Tismana
    Petrolul Stoina – Viitorul Negomir
    Internaţional Băleşti si Parângul Sadu – nu joacă

    Etapa 28, 08.05.2011
    Parângul Sadu – Petrolul Stoina
    Viitorul Negomir – Ştiinţa Turceni
    Energetica Tismana – Ralbex Turcineşti
    Internaţional Băleşti – Vulturii Fărcăşeşti
    Flacăra Roşia de Amaradia – Petrolul Ţicleni
    Dumbrava Câlnic – Unirea Cruşeţ
    Minerul II Mătăsari – Dinamo Inter Stăneşti
    Ştiinţa Ceplea si Ştiinţa Peştişani – nu joacă

    Etapa 29, 15.05.2011
    Minerul II Mătăsari – Ştiinţa Peştişani
    Dinamo Inter Stăneşti – Dumbrava Câlnic
    Unirea Cruşeţ – Flacăra Roşia de Amaradia
    Petrolul Ţicleni – Internaţional Băleşti
    Vulturii Fărcăşeşti – Ştiinţa Ceplea
    Ralbex Turcineşti – Viitorul Negomir
    Ştiinţa Turceni – Parângul Sadu
    Energetica Tismana si Petrolul Stoina – nu joacă

    Etapa 30, 18.05.2011
    Ştiinţa Peştişani – Petrolul Stoina
    Parângul Sadu – Ralbex Turcineşti
    Energetica Tismana – Vulturii Fărcăşeşti
    Ştiinţa Ceplea – Petrolul Ţicleni
    Internaţional Băleşti – Unirea Cruşeţ
    Flacăra Roşia de Amaradia – Dinamo Inter Stăneşti
    Dumbrava Câlnic – Minerul II Mătăsari
    Viitorul Negomir si Ştiinţa Turceni – nu joacă

    Etapa 31, 22.05.2011
    Dumbrava Câlnic – Ştiinţa Peştişani
    Minerul II Mătăsari – Flacăra Roşia de Amaradia
    Dinamo Inter Stăneşti – Internaţional Băleşti
    Unirea Cruşeţ – Ştiinţa Ceplea
    Petrolul Ţicleni – Energetica Tismana
    Vulturii Fărcăşeşti – Viitorul Negomir
    Ştiinţa Turceni – Petrolul Stoina
    Parângul Sadu si Ralbex Turcineşti – nu joacă

    Etapa 32, 29.05.2011
    Ştiinţa Peştişani – Ştiinţa Turceni
    Petrolul Stoina – Ralbex Turcineşti
    Parângul Sadu – Vulturii Fărcăşeşti
    Viitorul Negomir – Petrolul Ţicleni
    Energetica Tismana – Unirea Cruşeţ
    Ştiinţa Ceplea – Dinamo Inter Stăneşti
    Internaţional Băleşti – Minerul II Mătăsari
    Flacăra Roşia de Amaradia – Dumbrava Câlnic

    Etapa 33, 05.06.2011
    Flacăra Roşia de Amaradia – Ştiinţa Peştişani
    Dumbrava Câlnic – Internaţional Băleşti
    Minerul II Mătăsari – Ştiinţa Ceplea
    Dinamo Inter Stăneşti – Energetica Tismana
    Unirea Cruşeţ – Viitorul Negomir
    Petrolul Ţicleni – Parângul Sadu
    Ralbex Turcineşti – Ştiinţa Turceni
    Petrolul Stoina si Vulturii Fărcăşeşti – nu joacă

    Etapa 34, 08.06.2011
    Ştiinţa Peştişani – Ralbex Turcineşti
    Petrolul Stoina – Vulturii Fărcăşeşti
    Parângul Sadu – Unirea Cruşeţ
    Viitorul Negomir – Dinamo Inter Stăneşti
    Energetica Tismana – Minerul II Mătăsari
    Ştiinţa Ceplea – Dumbrava Câlnic
    Internaţional Băleşti – Flacăra Roşia de Amaradia
    Ştiinţa Turceni si Petrolul Ţicleni – nu joacă

    error: Content is protected !!