spot_img
12.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19686

    Credeţi că Marin Condescu a procedat corect în lupta cu Liga şi Dinamo?

    0

    „Condescu e un pisoi care vrea să pice tot timpul în picioare. Aşa a făcut şi acum. A încercat să „îi facă” pe şmecherii din fotbal, Mitică şi Naşu şi nu prea i-a reuşit. Toţi oamenii din fotbal sunt nişte persoane, care spală banii , în mod legal. Legal cât pot…” Fabian

    „Condescu s-a crezut un şmecher. A dat cei 400 de mii de euro din banii lui. A fost o abureală cu creditul, pentru că de pe spinarea fotbalului a făcut avere, pentru fetele lui, pentru nepoţii lui şi probabil şi pentru stră-strănepoţii lui” Andrei Târgu-Jiu

    „Sindicalistul vrea să arate că iubeşte culorile alb-albastre. Scuteşte-ne Condescule! Cum se poate să iei un credit de 400 de mii de euro, în trei ore, când spui că nu eşti un om bogat? Citesc că nu ai în bancă decât 15 mii de euro. Chiar vrei să te cred, că eşti sărac lipit pământului?” Anonim

    „Poate că ai meritul că ai băgat echipa în A, însă la fel de bine ai avut şi de câştigat de pe urma echipei, câştigând notorietate şi avere…” Mihai

    Gorjenii puteau pierde meciul la masa verde!?

    0

    În meciul cu Dinamo, Petre Grigoraş nu a contat pe jucătorii veniţi la Târgu-Jiu în această iarnă. Motivul? Aceşti jucători nu au putut fi legitimaţi în timp util, aşa că în eventualitatea în care jucau, gorjenii puteau pierde meciul la masa verde. Şi totuşi, jucătorii au primit pe carnet viza din partea LPF, însă anul trecut un alt meci a fost decis la masa verde tot cam în aceleaşi condiţii. „În regulament găseşti ce vrei. Ce nu găseşti în regulament?”, se întreabă Condescu. Şi tot acesta răspunde de ce nu a folosit jucătorii în acest meci cu Dinamo. „I-am legitimat, dar ca să fim noi siguri că nu există un alt caz Varga – Bălan, ne-am dus şi la comisii şi marţi (n. red. astăzi) ne va da o decizie favorabilă. Avem un singur jucător cu probleme care nu a fost făcut înainte de 9 februarie, Lemnaru. Interdicţia de a face transferuri e din 9 februarie. Nu am trecut pe nimeni pe foaie, nici pe Neagu sau Lazar care erau ai noştri. La un meci cu Dinamo nu mai trebuie să laşi să fie un punct sau punctuleţ ca să fi întrebat de ce i-ai trecut pe foaie. Găseau punctuliţe, găseau ceva, şi de asta am evitat să-i folosim”, a mai spus Condescu.

    Două medalii la box

    0

    Recent, la Câmpulung Muscel a avut loc finala Campionatului Naţional de box feminin. Gorjul a luat două medalii, ambele obţinute de sportive de la CS Pandurii. Rucsana Pătraşcu la categoria 66 kg, în concursul junioarelor a obţinut locul 2, devenind astfel vice campioană naţională. Această pugilistă este elevă în clasa 9A la Liceul Economic Târgu-Jiu. O altă medalie a fost câştigată de Bianca Apostol la categoria 60 kg, în concursul senioarelor, locul trei asigurându-i medalia de bronz elevei de clasa a 12-a de la LPS Târgu-Jiu. Ambele sportive sunt pregătite de antrenorii emeriţi, Leotina şi Ninel Geică.

    Panouri solare pentru opt şcoli

    1

    Primăria Târgu-Jiu a inclus în planul de investiţii de anul acesta şi şcolile, centrele de învăţământ care asigură elevilor o educaţie bună. În sprijinul acestora, Primăria a notat, pe lista de investiţii şi montarea panourilor solare, la încă opt unităţi şcolare, pentru a reduce cheltuielile privind energia şi furnizarea apei calde. Astfel, potrivit lui Raul Chiriac, şeful Serviciului de Investiţii, din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, „şi în 2011 avem în program montarea panourilor solare, la încă opt unităţi şcolare. Acestea vor fi montate prin Programul « Casa Verde » şi potrivit celor care au analizat, se arată o reducere semnificativă a cheltuielilor, de la 50-80%. În acest moment se derulează a doua etapă”. În şedinţa de ieri, din incinta Primăriei Târgu-Jiu, Raul Chiriac a menţionat şi suma la care se ridică investiţiile „aproximativ 20 de miliarde de lei, din care numai patru miliarde reprezintă contribuţia bugetului local. Se începe procedura de achiziţie, în această lună, apoi vom trece efectiv la lucrări”. De menţionat este faptul că nu numai şcolile vor beneficia de acest program ci şi grădiniţele şi câteva cantine şcolare, care au intrat deja în vizorul autorităţilor locale.

    ITM a decis: la loc comanda!

    0

    În urma verificărilor cerute de către sindicatele din Bazinul Jilţ, pe tema disponibilizărilor efectuate cu începutul lunii, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă(ITM) Gorj a decis că nu există o formă legală pentru angajaţii trimişi în concediu de aşteptare. Acesta este şi motivul pentru care inspectorii de muncă au dispus rechemarea la serviciu a celor 120 de mineri şi energeticieni trimişi acasă.

    Aflată ieri, în control, la Complexul Energetic Turceni, conducerea Inspectoratului de Muncă a decis de urgenţă revenirea şi rechemarea la muncă a celor 120 de persoane trimise cu 1 martie în concediu de aşteptare. Inspectorul şef al ITM Gorj George Romanescu a declarat că „în urma definitivării controlului început încă de săptămâna trecută, am constatat că nu există o formă legală pentru trimiterea angajaţilor în concediu de aşteptare pe doi ani”. În urma constatărilor făcute, reprezentanţii ITM Gorj au dispus de urgenţă rechemarea salariaţilor disponibilizaţi la muncă „salariaţii în cauză trebuie să revină cât mai repede la lucru. Trebuie să se facă demersuri pentru reîncadrarea lor”, a mai precizat George Romanescu. Preşedintele executiv al USME Jilţ Turceni, Adrian Marciuc a declarat că a cerut efectuarea controlului pentru a preîntâmpina apariţia de neconformităţi legale, care s-au şi adeverit. „Ne vom supune deciziei date, ieri, de ITM Gorj, cu toate că avem prevăzut în contractul colectiv de muncă articolul ce prevede concediul de aşteptare şi care a fost interpretat în comisia paritară. Se vor face deciziile de rechemare şi apoi aşteptăm apariţia ordonanţei ce prevede concediul de aşteptare”, a mai declarat Marciuc. Decizia dată de conducerea ITM Gorj, va fi literă de lege pentru administraţia de la Complexul Energetic Turceni. Directorul Resurse Umane din cadrul CE Turceni, Corneliu Gârjoabă a declarat că „de azi vom chema oamenii înapoi şi apoi vom vedea ce facem, atunci când apare în Monitor ordonanţa ce prevede concediul de aşteptare”. Ceea ce se întâmplă la Complexul Energetic Turceni este o joacă de-a baba oarba, asta în condiţiile în care unul din reprezentanţii Ministerului Muncii a semnat solicitarea administraţiei de intrare în concediu de aşteptare, ca primarul, fără a se uita în teancul de adrese date de secretară la obiectul şi cerinţele din documente. Practic, cei 120 de salariaţi ai CE Turceni trimişi în concediu de aşteptare cu 1 martie vor reveni la lucru cu un optimism crescut, pentru că de îndată ce devin aplicabil actul normativ aceştia să fie trimişi din nou acasă.

    error: Content is protected !!