spot_img
13.9 C
Târgu Jiu
miercuri, octombrie 23, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19723

    Condescu nu cedează din drepturile minerilor

    0

    Intrarea minerilor în concediu de aşteptare s-a prelungit, asta în condiţiile în care au apărut deja primele semnale pozitive la negocierile şi discuţiile destul de dure pe care liderul Marin Condescu şi directorul general al SNLO, Daniel Burlan le-au purtat la Bucureşti cu reprezentanţii Ministerului Economiei, ai Finanţelor şi ai Muncii.

    Cele trei proiecte prezentate oficialilor din ministere, cel legat de iniţierea unui act normativ care să prevadă concediul de aşteptare, ordonanţa 116 şi reeşalonarea datoriilor la buget sunt deja în fază avansată de discuţii. Astfel, conform declaraţiilor date de directorul general al SNLO, Daniel Burlan în circuit a intrat ordonanţa privind concediul de aşteptare „actul normativ privind concediul de aşteptare a fost semnat de către domnul ministru Ariton şi a fost predat la Ministerul Muncii în vederea semnării şi de către domnul ministru. În această săptămână se aşteaptă ca ordonanţa privind concediul de aşteptare să intre în şedinţă de Guvern, în vederea promovării ei”. La nivel de zvon, circulă faptul că şi Ministerul Muncii ar fi semnat textul de ordonanţă şi că actul normativ ar fi ajuns la Ministerul Finanţelor pentru avizare .

    Trotea: „suntem optimişti cu privire la concediul de aşteptare”

    În ceea ce priveşte Ordonanţa 116, Burlan a declarat că încă se mai poartă discuţii pe marginea ei. Un alt proiect important pus în discuţie de către preşedintele Marin Condescu şi directorul general, Daniel Burlan a fost şi acela cu privire la reeşalonarea datoriilor la buget, asta în condiţiile în care SNLO a fost făcută bună de plată unor penalităţi şi dobânzi de sute de miliarde de lei, urmare a faptului că nu a putut să achite datoriile la bugetul de stat. Trebuie să reamintim faptul că neplata datoriilor a fost posibilă în condiţiile în care uzinele de termoficare din ţară nu au achitat contravaloarea cărbunelui livrat de către SNLO, urmare a faptului că nici statul nu a achitat subvenţia la timp. Una peste alta, mecanismele financiare dar şi birocraţia au făcut ca unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat SNLO să devină un mare datornic şi asta numai din cauza lipsei unui simplu mecanism de compensare care, pus în aplicare ar fi scăpat Societatea Lignitului de plata unor imense penalităţi la buget. Acesta a fost şi motivul pentru care Condescu împreună cu Burlan au făcut demersuri la Ministerul Economiei şi al Finanţelor pentru iniţierea unui act normativ prin care să se reeşaloneze datoriile pe cinci ani la toate societăţile. „Una este să plăteşti la cinci ani, este mai avantajos să plăteşti chiar mai bine decât împrumutul la bancă”, consideră Daniel Burlan. Asemeni reprezentanţilor din cadrul SNLO şi cei de la Complexul Energetic Rovinari au încredere în demersurile şi negocierile purtate de preşedintele Marin Condescu. Directorul general Tiberiu Trotea a precizat că „în aceste zile vom afla mai multe, aşteptăm şi noi ca toată lumea. Suntem optimişti cu privire la concediul de aşteptare”. De la Complexul Rovinari, acasă nu vor pleca decât salariaţii care au optat pentru plăţi compensatorii, urmând ca pentru cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare să se aştepte aprobarea Ordonanţei de Urgenţă ce va reglementa concediul de aşteptare şi automat condiţiile speciale şi deosebite pe durata celor doi ani, dar şi aplicarea acesteia.

    Minerii, în aşteptarea verdictului

    Chiar dacă la SNLO se stabili iniţial că minerii ce îndeplinesc condiţiile vor intra în concediu de aşteptare cu 1 martie, doar aprobarea actelor normative va duce la aplicarea programului de restructurare în Oltenia. Reprezentanţii USMO consideră că punctul de vedere comun, obţinut în urma negocierilor purtate dintre Condescu şi factorii de răspundere de la cele trei ministere, va duce la aplicarea programului de restructurare. În opinia reprezentanţilor Federaţiei Naţionale Mine Energie, doar emiterea cele două acte normative, ordonanţa pe concediu de aşteptare şi condiţii speciale şi ordonanţa 116, ar duce la începerea şi aplicarea programului de restructurare. În sens contrar, fără cele două acte normative care îi protezează pe mineri, liderii de sindicat împreună cu liderul lor se opun programului de concedieri colective. Cu alte cuvinte, minerii şi energeticienii din Oltenia aşteaptă rezultatul final al negocierilor purtate cu cei trei miniştrii de cel care a fost votat pentru a le reprezenta drepturile, Marin Condescu .

    Am bătut Steaua

    0

    Echipa de handbal masculin, Energia Pandurii a învins în deplasare pe Steaua Bucureşti cu scorul de 37-32. Este prima victorie în acest an 2011 pentru echipa gorjeană care astfel se menţine în lupta pentru cupele europene. Jocul din capitală a fost la discreţia gorjenilor la care a redebutat şi Ionuţ Mazilu. Energia a fost net superioară Stelei, dovadă fiind scorul înregistrat pe toată durata jocului, favorabil tot timpul oaspeţilor.
    În urma acestui succes, oltenii se menţin în primele şase echipe ale campionatului cu şanse reale de a prinde şi anul acesta un loc de cupe europene.

    Artişti tineri şi viziuni proaspete

    0

    „Toamna se numără… bisericile” , o spun tinerii artişti de la Facultatea de Arte din Timişoara. O puzderie de lucrări îmbracă simezele Galeriei Municipale de Artă , iar din aproape, mesajul este acelaşi: natura este o sursă inepuizabilă de inspiraţie, iar tinereţea deschide drumul către ea.

    Aproape 100 de lucrări înfăţişează un colţ de natură în care spiritualitatea şi sensibilitatea creatoare se îngemănează. Rezultatul este convingător cel puţin la un aspect, cel al prospeţimii. Expoziţia se va întinde pe durata a două săptămâni, dar judecând reacţia publicului de la vernisaj, aplauzele nu se vor lăsa prea mult aşteptate.

    Povestea vernisajului

    În plus, există o poveste în spatele lucrărilor reunite în expoziţia de al Târgu-Jiu. O biserica din comuna timişoreană, Jupâneşti, veche de câteva sute de ani, a stârnit suficient interes din partea tinerilor artişti, iar explorarea ei s-a făcut cu trimitere la spiritualitate, origini şi natură. Prilejul s-a născut într-o tabără de pictură, iar cum rezultatul a încântat, de aici şi până la rezultate a fost doar un pas. Strădania a dat rezultate, deloc modeste, conform criticilor, iar după vernisarea de la Timişoara, a urmat cea de la Târgu-Jiu.

    Întoarcerea către spiritualitate

    „Obişnuim să mergem în tabere de pictură, noi, cei care ne-am reunit lucrările aici. Aşa a început totul, ca o joacă serioasă, fiecare ne-am dat o şansă să ne apropiem de natură altfel. Şi cum schimbul de opinii este important, la fel ca şi un climat de creaţie armonios, bănuiesc, că a meritat să încercăm expunerea lor”, a declarat unul din autori, Bogdan Tomşa. „Tehnicile abordate sunt mixte, de la cărbune, schiţe uşoare, crochiuri, până la ulei pe pânză, dar ce contează este cum am reuşit, fiecare, să transpunem emoţia. Am mai avut lucrări expuse deja la Timişoara, dar mă reîntorc cu plăcere la Târgu-Jiu, unde m-am format. Plecăm de la o biserică veche, dar o conturăm şi o îmbrăcăm nu doar în culoare, ci şi în conţinut. Mă bucur să aduc ceva nou, proaspăt care cere viziune, abordare şi tehnică, şi mai ales, curajul de a te exprima „a spus şi Andreea Medar, coautoare la expoziţie, fostă elevă a Liceului de Arte Platice din Târgu-Jiu. „Fiecare a interpretat biserica din Jupâneşti, nu întrun mod figurativ, ci emoţional şi de impresie.Tema cu biserica şi spaţiul respectiv a lăsat loc să ne ne punem amprenta inedit, a conchis şi Cristi Ferkel.

    Motiv de încredere în tinerii artişti

    Conducerea UAP are un motiv în plus de satisfacţie, o dată pentru elevii care se formează în Târgu-Jiu, şi apoi, prin evenimnetul în sine care creează porţi de comunicare între generaţii. „Implicarea mea şi a Uniunii Artiştilor Plastici este limitată la această expoziţie, pentru că mai toată munca este a acestor tineri. Important este însă actul educaţional la care am contribuit cu toţii, dar şi zona experimentală din care vin tinerii artişti. Evoluţiile artistice sunt calate pe emoţii, trăiri intense, susţinute de tehnici diverse, culori de apă, acrilice sau tehnica uleiului”, a conchis Vasile Fuiorea, preşedinte UAP Târgu-Jiu. Aşadar, tânăra generaţie de artişti plastici găseşte forţa de a crea. Şi nu oricum, ci dincolo de spaţiu şi timp. Şi mai găseşte ceva, prospeţime. Toamna se numără…bisericile, iar Galeriile sunt pline de exemple în acest sens.

    A murit electrocutat, în timp ce se afla la furat de cablu

    0

    Sărăcia l-a împins pe un bărbat din Târgu-Jiu să fure cablu din cupru pe care, cel mai probabil, urma să-l valorifice pe câţiva lei iar cu banii câştigaţi să cumpere hrană familiei. Numai că gestul său l-a costat viaţa. Vorbim despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, care a fost găsit mort într-una dintre clădirile dezafectate ale unei ferme aflate în satul Botorogi.

    Bărbatul în vârstă de 35 de ani, din Târgu-Jiu a murit electrocutat în timp ce se afla la furat de cablu din cupru. Marius Balta era însurat şi avea un băieţel de câteva luni. Pentru că nu avea un loc de muncă, acesta căuta să câştige bani din ce găsea prin ferma dezafectată situată în satul Botorogi. Aşa se face că sâmbătă dimineaţă, a fost găsit mort chiar de către fratele său. Omul fusese electrocutat de cablul pe care încerca să-l fure dintr-o clădire dezafectată a fermei de pui. Potrivit rudelor, bărbatul dispăruse în urmă cu o zi, iar sâmbătă dimineaţa au plecat să-l caute. L-au găsit prea târziu, iar medicii de pe ambulanţa chemată la faţa locului, nu au mai putut face altceva decât să constate decesul. „Am fost chemaţi să preluăm un pacient electrocutat, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru el. Era mort de câteva ore bune, cel mai probabil a murit prin electrocutare”, au spus medicii veniţi cu ambulanţa la faţa locului. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii care au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care bărbatul şi-a găsit sfârşitul. În incinta clădirii nu s-a putut intra până când angajaţii de la Electrica nu au deconectat sursa de curent electric. Imediat au început cercetările: „Poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs moartea bărbatului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, inspectorul principal, Daniel Ionuţ Tică.

    Salvată de poliţiştii locali

    0

    O tânără de 32 de ani care locuieşti în cartierul Drăgoieni din Târgu-Jiu, a fost salvată de poliţiştii locali după ce femeia a fost la un pas de a face un gest necugetat cu viaţa ei. Poliţiştii locali au găsit-o pe femeie plângând pe marginea drumului, stând în zăpadă. Şoferii au încetinit viteza pe strada Griviţei de teamă ca femeia să nu se arunce în faţa maşinii, dar nimeni nu a încercat să vadă ce probleme are femeia. Poliţiştii locali au ridicat-o şi au dus-o acasă de unde aparţinătorii o dăduseră deja dispărută. Se pare că femeia intrase în depresie şi nu şi-a mai dat seama ce se întâmplă cu ea.

    error: Content is protected !!