spot_img
5.9 C
Târgu Jiu
marți, octombrie 22, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19739

    Furt reclamat de un septuagenar

    0

    Un septuagenar a reclamat la poliţie un furt din locuinţă. Astfel, doi tineri, suspectaţi de comiterea furtului din locuinţă, sunt cercetaţi în stare de reţinere de poliţişti ai Poliţiei Oraşului Ţicleni. Tinerii sunt suspectaţi că au pătruns pe timpul nopţii în locuinţa reclamantului de 75 de ani şi i-au sustras dintr-o anexă un cazan din cupru. Poliţiştii Poliţiei Oraşului Ţicleni au fost sesizaţi de către un localnic în vârstă de 75 ani, despre faptul că în noaptea de 19 spre 20 februarie a.c., persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa şi au sustras dintr-o anexă gospodărească, un cazan din cupru cu capacitatea de 40 litri. Urmare a cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat suspecţii, B.R. şi F.M., ambii de 20 ani, din localitate. Bunul sustras a fost recuperat şi restituit părţii vătămate. Poliţiştii au dispus reţinerea celor doi suspecţi, pe timp de 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de furt urmând să-i prezinte cu propunere de arestare, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

    Jandarmeria Română

    0

    Şeful Jandarmeriei l-a avansat în grad la excepţional pe plutonierul Aurel Trăistaru care a găsit o geantă cu acte şi bani şi a returnat-o proprietarului.

    Adunare Generală la AJF

    0

    Astăzi la prânz, de la ora 12.00 la sediul AJF va avea loc Adunarea Generală cu membrii afiliaţi la forul judeţean. „Sunt invitaţi conducătorii echipelor de fotbal de la noi din judeţ, şefi de club şi primari. Ne bucură faptul că edilii locali sunt lângă sport chiar şi în vremuri de criză. Pe ordinea de zi pentru Adunarea Generală de marţi sunt discuţii privind începerea campionatului Ligii a IV-a, dar şi diverse probleme apărute în teritoriu şi care vor fi discutate”, a comentat preşedintele AJF, Mihai Prunariu. Campionatul Ligii a IV-a va debuta duminică 6 martie în timp ce Liga V-a va începe în funcţie de condiţiile meteo, cel mai probabil pe 13 martie.

    Prunariu, consilier la CCA

    Mihai Prunariu a fost cooptat în stafful de conducere al Comisiei Centrale a Arbitrilor din România. Fostul arbitru divizionar gorjean este consilierul personal al preşedintelui CCA, Vasile Avram, recent participând la şedinţa anuală a arbitrilor de Liga 1 organizată la Braşov. La acea întrunire au mai fost prezenţi şi trei foşti mari arbitrii internaţionali în frunte cu David Ellaray, dar şi cu Kiros Basaras şi John Larsen.

    Peste 50 de cupluri îşi vor sărbători Nunta de aur

    0

    Pe vremuri, în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii ţineau sau făceau Dragobetele (Ziua Îndrăgostiţilor, Cap de primăvara, Logodnicul Păsărilor). Probabil că luna februarie era considerată luna de primăvara, iar ziua de 24 era începutul anului agricol (uneori ziua ieşirii ursului din bârlog). În prezent, Dragobetele, o sărbătoare a iubirii, lăsată undeva în umbra amintirilor de demult, reprezintă prilej de bucurie, pentru persoanele trecute de vârsta a doua. Ca în fiecare an, Primarul Florin Cârciumaru, îi sărbătoreşte de Dragobete, pe cei care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Ca un laitmotiv, dragostea va fi sărbătorită în stil mare, de cele peste 50 de cupluri, care s-au înscris până în momentul de faţă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Ramona Evulescu „peste 50 de cupluri s-au înscris pentru a celebra 50 de ani de căsătorie. Fiecare pereche va primi 500 de lei. Încă de dimineaţă aceştia vor merge la biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, de pe Calea Eroilor, pentru a-şi reînnoi jurămintele, apoi aceştia vor avea parte de o petrecere pe cinste, la restaurantul de pe insuliţă. Noi îi aşteptăm în continuare pe cei care au împlinit 50 de ani de căsătorie, să se înscrie pe liste. Înscrierea se face pe baza cererii, a copiei certificatului de căsătorie şi a actelor de identitate, care să demonstreze că aceştia au domiciliul în Târgu-Jiu”. La fel ca şi anul trecut, cei mai „în vârstă” îndrăgostiţi vor avea prilejul de a-şi sărbători iubirea, aşa cum se cuvine.

    Ce părere aveţi despre gestul lui Ionel Manţog de a „renunţa” la partid doar la nivel declarativ?

    0

    „Este un gest natural pentru caracterul dânsului. Ca tot ce-a făcut şi face. Minciună, demagogie, impostură, oportunism, s.a. ca tot ce însoţeşte viaţa şi activitatea unui anumit tip de politicieni. Este de mirare obstinaţia unui anumit segment al mass-mediei care continuă să-i acorde atenţie. Nu este bine să fie încurate şi mediatizate asemenea caractere” Mihai Constantin

    „De ce vă mira declaraţiile lui Ionel? A făcut el ceva bine pentru acest judeţ. De fiecare dată când a iniţiat ceva în interes personal sau de partid(numai de bani e vorba)şi-a pregătit terenul cu declaraţii pe un ton convingător de devotament şi dăruire totală pentru binele gorjenilor. Toate declaraţiile au avut caracter diversionist, caracter de tatonare pentru a vedea feed-back-ul civic, acelaşi stil caracteristic golănesc al PD-Lului. Paternitatea acestui gest nu-i aparţine, el a fost sfătuit să mai tergiverseze pasul, fiindcă statutul PD-L nu va fi schimbat deoarece ca Manţog în PD-L sunt mii( nu cu dosare, cu potentiale dosare pregătite de şantaj de marele regizor). Se pare că Ionel a cam rămas singur pe nişte cărări rătăcite care nu mai duc nicăieri. Se pare că nordul busolei sale politice  s-a demagnetizat iar el nu mai poate determina celelalte puncte cardinale. GPS-ul sau a luat-o razna iar în capul lui acum totul e vraişte ca în tot partidul, fiindcă el nu poate juca corect. De la sublim la ridicol nu e decât un vârf de lamă. Situaţia în care se află acest „băiat deştept” ne dezvăluie cât de deştept este Ionel. Am mai spus-o de nenumărate ori că puterea este catalizatorul care accelerează accentuarea viciilor ascunse, de un machiaj atractiv, al fiecăruia dintre noi. Dacă era în relaţii bune cu Ruşeţ cred că se autosuspenda. Cum el nu se potriveşte cu naivitatea politică a lui Ruşeţ stă cu un picior pe peron şi unul pe scara trenului politic care nu se ştie în ce direcţie porneşte. Personal, îmi pare rău de el, fiindcă totuşi e brânză bună în burduf de câine”. Luminona

    „ Dacă ar fi să luăm în calcul ce spun aceşti moguli ai politicii de duzină din Gorj, ar însemna să devenim nişte marionete, pe care cei „în măsură”, să le manevreze cum vor ei. Cum se putea ca Manţog să se autosuspende. Nu se putea întâmpla aşa ceva. E ca şi în povestea aia cu ursul păcălit de vulpe. Manţog, vulpea politică mănâncă tot ce poate de unde poate. Ursul, noi, gorjenii, mulţimea, am fost de atâtea ori înşelaţi de promisiunile parlamentarilor şi deputaţilor şi tot de atâtea ori am rămas dezamăgiţi. Avem aceleaşi drumuri, aceleaşi taxe, aceeaşi oameni, pe care îi votăm din lipsă de alternative”. Andrei

    error: Content is protected !!