spot_img
11.9 C
Târgu Jiu
vineri, octombrie 18, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19781

    Boc ameninţă demnitarii cu demiterea

    0

    Premierul Emil Boc a afirmat joi că va continua să demită din funcţie orice demnitar împotriva căruia a început urmărirea penală, susţinând că la nivelul Guvernului nu există niciun fel de toleranţă faţă de actele de corupţie sau evaziune fiscală. „Am demis şi voi demite orice demnitar numit prin decizie a primului-ministru împotriva căruia a început urmărirea penală”, a spus Boc, la Palatul Victoria, amintind de cazul şefului Autorităţii Naţionale a Vămilor, Radu Mărginean, care a fost demis din funcţie, miercuri seară, deoarece a fost pus sub învinuire de DNA pentru mită de la Vama Halmeu.

    Medicii de familie se pregătesc de proteste

    0

    Medicii de familie sunt decişi să recurgă la mai multe măsuri de protest, începând cu depunerea de cereri de certificate de conformitate în vederea practicării acestei specialităţi acolo unde sunt recunoscuţi şi respectaţi, până la nesemnarea contractelor, notificare la contract sau chemare în instanţă. Reprezentanţii medicilor de familie consideră că, o consultare cu autorităţile nu mai este utilă, întrucât nu s-a respectat nimic din ce s-a discutat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), indiferent câte argumente au fost la Contractul-cadru. „Ministerul Sănătăţii nu ne-a consultat niciodată, încălcând Protocolul din 7 aprilie 2010. Nu a existat niciun fel de dialog, deşi am pus la dispoziţie întreaga noastră disponibilitate, trimiţând, conform principiului transparenţei decizionale, la Ministerul Sănătăţii, observaţiile noastre la toate proiectele afişate. Nu am fost niciodată invitaţi la dezbaterile privind proiecte de legi care ne privesc în mod direct”, susţin aceştia. Situaţia medicinii de familie din România, avalanşa de legi şi proiecte de legi apărute fără o minimă consultare, impunerea informatizării sistemului pe banii medicilor, dispariţia sporurilor de zone izolate, scăderea dramatică a veniturilor cabinetelor cu 52% din 2008 încoace sunt motive pentru care medicii de familie, au decis să ia o atitudine comună în faţa decidenţilor sistemului.

    Şedinţă cu scântei

    0

    Consilierii judeţeni s-au luat din nou la ceartă, în şedinţa de astăzi. Mărul discordiei, bugetul judeţului. În final, proiectele au trecut de vot, în ciuda opoziţiei consilierilor democrat-liberali.

    Ordinea de zi s-a dovedit stufoasă, dar şi productivă până la urmă, dat fiind că au figurat mai multe proiecte de investiţii, dar şi schimbarea regimului juridic al Parcului Sadu 2. Consilierii judeţeni au aprobat preluarea a cca 12 hectare din patrimoniul SC Uzina Mecanică Sadu SA, în domeniul privat al judeţului Gorj, în vederea constituirii unui nou parc industrial. Girul aleşilor judeţeni a fost necesar tocmai „pentru a obţine hotărârea de guvern, iar cel de-al doilea parc industrial la Uzina Mecanică Sadu să poată fi înfiinţat, pe activele pe care le deţine astăzi. Suprafaţa care urmează a fi predată măsoară aproximativ 12 hectare, din care 4,5 hectare se află pe amplasamentul UM Sadu 1, iar diferenţa, pe cel al UM Sadu 2, în continuarea parcului deja existent şi care solicită dezvoltare”, a declarat directorul UM Sadu, Lorin Boian. Tot acesta a subliniat că „prin aplicarea legislaţiei actuale, uzina va beneficia de o reducere a datoriilor la bugetul de stat consolidate de 53 la sută. Facilităţile sunt strâns legate de restrângerea cheltuielilor inerente uzinei, păstrarea forţei de muncă actuale şi evitarea falimentului”. Hotărârea de Guvern este aşteptată în cel mult trei săptămâni, potrivit conducerii UM Sadu, iar predarea-primirea către Consiliul Judeţean, se va face în 90 de zile. De pe lista de proiecte aprobate ieri de CJ, nu a lipsit cel legat de aprobarea cuantumului şi plăţii cotizaţiei pe 2011 către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Serviciilor Publice de Salubrizare „ADIS” Gorj, dar şi a plăţii către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. Curios este faptul că certurile pe proiecte se desfăşoară preponderant în şedinta de plen, dar sunt aprobate în comisii, chiar şi de către cei care le contestă ulterior la vot.

    Hoţ prins de barman

    0

    Poliţia Oraşului Novaci a fost sesizată de către administratorul unui bar din localitate, despre faptul că au prins un tânăr care intenţiona să sustragă bunuri. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că în timp ce se afla în incinta localului, barmanul de serviciu l-a anunţat că a surprins pe P.I., de 26 ani, din oraşul Novaci, judeţul Gorj, în timp ce încerca să sustragă produse şi mărfuri din spaţiul destinat pentru barman. Deşi a reuşit să părăsească incinta localului, fără să sustragă vreun bun, pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de furt calificat.

    Cadavrul unui bărbat, abandonat într-un tufiş

    0

    Poliţiştii gorjeni cercetează moartea suspectă a unui bărbat, găsit fără viaţă într-un tufiş situat în Lunca Ceauru. Ieri dimineaţă, poliţiştii din comuna Băleşti au fost puşi în alertă de către un localnic, cu privire la faptul că în timp ce se afla în luncă la adunat de crengi a dat peste cadavrul unui bărbat, care zăcea aruncat într-un tufiş. Din primele cercetări, poliţiştii alături de medicul legist, care a examinat cadavrul spun că nu prezintă urme de violenţă pe corp, însă se vor pronunţa abia după ce va fi efectuată necropsia care va stabili cauza morţii.

    Peste cadavrul care zăcea într-un tufiş din Lunca Ceauru a dat un localnic din comuna Băleşti, care venise de dimineaţă să caute lemne pentru araci. Imediat ce a dat peste trupul neînsufleţit al unui bărbat, ce zăcea într-un tufiş, omul s-a întors în sat şi a dat fuga la poliţie să spună oamenilor legii că, în timp ce se afla pe lungă a dat peste un cadavru. „Am venit după araci şi l-am zărit aci în boscheţi. Nu m-am apropiat să văd dacă îl cunosc, ci m-am întors în sat şi m-am dus direct la poliţie să le spun că acolo zace un cadavru. Nu ştiu cine e”, a explicat cel care a dat peste cadavrul omului, Vasile Văduva. La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj s-a constituit echipa operativă, care a plecat imediat la cercetare. Trupul bărbatului a fost găsit la aproximativ şase kilometrii de asfalt, iar în apropierea sa, oamenii legii au găsit abandonată şi căruţa cu cei doi cai ai localnicului decedat.

    Necropsia va elucida misterul

    Echipele de poliţişti au ajuns la faţa locului şi au început cercetările. Pe faţa bărbatului, dar şi pe braţe erau vizibile pete de sânge. La faţa locului a ajuns şi un medic legist, care a examinat cadavrul pentru a stabili dacă este vorba despre o moarte violentă. Acesta a declarat că, deocamdată nu se poate pronunţa cu privire la cauzele care au condus la deces, însă acest lucru îl vor face abia după efectuarea necropsiei: „La o primă examinare nu sunt suspiciuni cu privire la moartea bărbatului. Urmează să stabilim cauzele abia după efectuarea necropsiei”, a declarat medicul legist, Dan Creţan. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit identitatea bărbatului găsit mort, dar şi faptul că în urmă cu o zi a fost ultima dată când a fost văzut în viaţă. „Am fost sesizaţi cu privire la faptul că în luncă a fost descoperit cadavrul unui bărbat. L-am identificat ca fiind un om al comunei, Titu Vâlceanu, în vârstă de 62 de ani. Acesta locuia singur şi ieri a fost văzut pentru ultima dată în viaţă”, a declarat şeful de post al Poliţiei Băleşti, Alexandru Butan. Cadavrul a fost depus la morga din Târgu-Jiu, urmând ca medicii legişti să se pronunţe asupra cauzelor, care au condus la moartea bărbatului.

    error: Content is protected !!