Primăria Târgu-Jiu demarează, de astăzi, o campanie de informare printre proprietarii de cai din Târgu-Jiu, pentru a nu-i mai lăsa liber pe străzi. „Vrem să-i sensibilizăm și să-i conștientizăm, pentru a avea grijă de aceste animale, pentru că prezența lor, mai ales pe timp de noapte, este un pericol real pentru participanții la trafic”, a spus Alexandru Zaharia, directorul Edilitara.
11 cai în adăpostul primăriei
11 cai se află în adăpostul primăriei din zona Drăgoieni. „O echipă de medici veterinari a trecut la verificarea lor, să vadă dacă sunt cipați. Se va trece la ciparea lor, dacă nu sunt înregistrați, iar proprietarii care vor să-i revendice trebuie să achite costurile de microcipare”, a mai spus Alexandru Zaharia.
Caii ar putea fi dați gratuit în posesia unor iubitori
Aproximativ 70 de cai au fost prinși plimbându-se nesupravegheați pe străzile din Târgu-Jiu în acest an. Animalele reprezintă un mare risc în trafic. Ultimul accident a avut loc în Lelești, unde o mașină a fost avariată, iar animalul a murit. „Amenda de la Poliția Locală, cu taxa de gloabă și perioada de cazare nu depășește valoarea animalului. Atunci, proprietarul nu va veni să-l revendice, rămânând ca noi să-l încredințăm cuiva chiar și gratuit”, a mai precizat Alexandru Zaharia.