Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a fost la Termocentrala Rovineri, unde liderii de sindicat l-au așteptat, pentru discuții de care spuneau că depinde planul de proteste viitoare. Ministrul a făcut poze, a vizitat grupul nou, dar veștile importante, promise pentru angajați, nu le-a avut.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a venit joi, la Termocentrala Rovinari și la Cariera Roșia, pentru a participa la inaugurarea grupului energetic V, care a fost modernizat în ultimii ani, cu peste 600 milioane de lei. Grupul riscă să fie închis după un an de funcționare, dacă nu va fi prelungit planul de restructurare, despre care Burduja a spus că mai durează încă opt luni. Asta deoarece încă nu a fost făcută licitația pentru studiul de adecvanță, cu care să meargă la negocierile cu Comisia Europeană: „Probele la grupul V au început din luna iunie, iar astăzi putem spune că grupul V se află în parametri și va livra energie pentru Sistemul Energetic Național. Vorbim de o capacitate importantă, mare, de 330 MW putere instalată, o capacitate pe care contăm și în această iarnă și mi-aș dori și în iernile viitoare. Vreau să mulțumesc echipei de la CEO. (…) Este o investiție strategică pentru Sistemul Energetic Național. Este una dintre cele mai importante investiții pentru Sistemul Energetic Național în ultimii foarte mulți ani. S-au investit 628 de milioane de lei până acum. Vreau să felicit echipele de oameni care au muncit la acest proiect“, a spus ministrul Energiei.
Sebastian Burduja a repetat ceea ce a spus și în urmă cu un an și anume că va face tot ce depinde de el ca CEO să funcționeze în continuare. Ministrul Energiei a declarat că principiul de bază este acela că nu vor fi închise grupurile pe cărbune, până când nu se va pune altceva în loc, dar a recunoscut că este nevoie de modificarea planului actual de restructurare, care prevede închiderea treptată a capacităților pe cărbune: „Principiul de căpătâi este unul foarte clar pe care l-am enunțat și la Consiliile de miniștri ai energiei și la discuțiile cu comisarii europeni: nu putem să ne permitem să scoatem grupuri pe cărbune fără să punem în loc grupuri pe gaz. Deci nu putem să renunțăm grupuri de cărbune în bandă, fără să punem o altă sursă de energie în bandă“.
Întrebat când poate merge la negocieri pentru modificare planului de restructurare, ministrul Energiei a afirmat că în aproximativ 10 luni ar putea fi gata studiul pe care Transelectrica urmează să-l scoată la licitație.
Ministru a fost întrebat și despre ce înseamnă rezerva de capacitate, iar Burduja a declarat că nu a fost stabilit mecanismul legal pentru acest aspect, prevăzut de Planul de restructurare: „Noi plecăm de premisa că nu putem să închidem grupuri pe cărbune fără să punem altceva în loc. Ori anul viitor nu anticipăm să avem finalizate grupurile pe gaz și cel mai probabil nici în anul 2026. Probabil că în anul 2027 spre final vor fi puse în folosință. Obiectivul pe care noi îl avem în toate discuțiile cu Comisia Europeană și pe care l-am enunțat deja cu acești parteneri este să prelungim aceste termene cu un sau doi ani de zile ca să fie sincronizate cu punerea în funcțiune a grupurilor pe gaze. Cel de la Ișalnița este cel mai mare, apoi de la Turceni. Probabil că ne ajută și grupul de la Mintia care va fi o capacitate importantă. Dar toate acestea vin într-un orizont de tip care nu ne putem permite să închidem grupurile pe cărbune, mai ales grupul V.
Când se va pune problema trecerii în rezervă și ne va permite securitatea energetică, atunci ANRE are toate instrumentele necesare pentru crearea cadrului legal de rezervă de capacitate. Se practic și în alte țări. Există toate datele necesare când se va putea tehnic, fără să se pună în pericol securitatea energetică a României, să avem un mecanism prin care să se afle în rezervă de capacitate și CEO să aibă venituri pentru că nu le poți ține în rezervă, fără să ai oameni și în cariere și în termocentrală și, astfel, să asigurăm securitatea energetică“, a spus Burduja.
Managerul CEO recunoște că grupul modernizat va intra în rezervă de capacitate
Iulius Dan Plaveti, președintelui Directoratului CEO, a spus că grupul energetic modernizat este unul din cele două care vor intra în rezervă de capacitate, la finalul lui 2025: „Efortul pe care l-a făcut CEO în sensul de finaliza acest investiție nouă. Precum știți, în programul de restructurare există două grupuri de la Rovinari, 4 și 5, care trebuie să rămână în rezervă de capacitate la dispoziția Sistemului Energetic Național, până în anul 2030. De aceea a fost important ca această investiție care a întârziat din cauza câtorva furnizori să finalizăm investiția, iar toate probele de până acum arată că parametrii sunt atinși“.