spot_img
18.5 C
Târgu Jiu
duminică, septembrie 8, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19415

    Ioan Botiş

    0

    Ministrul Muncii a mai amăgit, încă o dată, pensionarii promiţându-le că va analiza şi lua măsurile pe care şi le permite România în acest moment.

    Promisiuni deşarte pentru pensionari

    0

    Ministrul Muncii, Ioan-Nelu Botiş, se va întâlni săptămâna viitoare cu pensionarii care au protestat miercuri în faţa ministerului de resort, pentru a găsi soluţii la revendicările lor. „Noi nu promitem de obicei decât în limita posibilităţilor şi a ceea ce poate oferi economia României. Va fi o întâlnire săptămâna viitoare, joi, la ora 11: 00, la sediul MMFPS, cu cei care protestează la minister şi vom discuta toate revendicările susţinute de participanţi”, a declarat, miercuri, Ioan-Nelu Botiş, după ce a discutat în stradă cu pensionarii.

    Botiş a precizat ca România are multe probleme şi toate ar trebui rezolvate, dar cele revendicate miercuri vor fi discutate joia viitoare. „După întâlnirea de joi vom ieşi cu un comunicat şi vom prezenta problemele dumnealor şi cele care au din partea noastră o poziţie favorabilă, dar şi cele care vor fi rezolvabile în timp. (…) Eu am soluţii globale şi cu siguranţă că intervenţiile mele pe legi sunt soluţii, dar în această situaţie trebuie să discutăm pe fiecare punct revendicat şi acolo unde se poate da o soluţie concretă, coerentă şi legislativă, voi interveni”, a spus Ministrul Muncii. Reprezentaţi ai pensionarilor din Galaţi, Braşov şi Bucureşti au organizat miercuri pichete de protest la sediile Partidului Democrat Liberal, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi în faţa Ministerului Sănătăţii. Potrivit preşedintelui Federaţiei Asociaţiilor de Pensionari din Sectorul Public, Traian Dragomir, sindicaliştii cer creşterea valorii punctului de pensie la 45% din salariu minim brut pe economie, eliminarea coplăţii asistenţei medicale, eliminarea contribuţiei de 5,5% pentru asigurările de sănătate aplicate pensionarilor cu pensii sub 1.000 de lei şi continuarea asigurării medicamentelor pe reţetele compensate.

    Disponibilizaţi la cerere

    0

    Trei sute de angajaţi ai Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) care lucrează în subteran vor fi disponibilizaţi începând cu 1 aprilie, măsura fiind prevăzută într-un program de restructurare aprobat de administraţie pentru acest an.

    Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, toţi cei trei sute de mineri vor primi plăţi compensatorii în valoare de 29.000 lei de persoană, cea mai mare parte dintre aceştia fiind de la Mina Motru. „Avem o notificare de la SNLO conform căreia, începând cu 1 aprilie, trei sute de mineri vor fi disponibilizaţi. Cei mai mulţi, 109 la număr, vor pleca de la Mina Motru, iar restul de la celelalte unităţi miniere subordonate SNLO. Fiecare dintre cei disponibilizaţi va primi plăţi compensatorii în valoare de 29.000 lei. Aceştia vor fi singurii angajaţi concediaţi în acest an de la SNLO”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES reprezentantul AJOFM Gorj, Romeo Chiriac. Chiriac a mai menţionat că la începutul acestei săptămâni, alţi 66 de angajaţi au fost disponibilizaţi de la Complexul Energetic Rovinari, iar perioada următoare încă 22 de angajaţi ai Primăriei Scoarţa vor fi concediaţi. Notificările primite de AJOFM de la mai mulţi angajatori din diverse domenii de activitate din judeţ anunţă pentru perioada următoare disponibilizări pentru alte câteva sute de persoane.

    Bursa generală a locurilor de muncă la Târgu-Jiu

    0

    Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Gorj(AJOFM) încearcă să vină în sprijinul şomerilor şi în data de 15 aprilie, la Casa de Cultură, din Târgu-Jiu va avea loc „Bursa generală a locurilor de muncă”. Fie că este vorba de absolovenţi de studii superioare sau absolvenţi de studii medii, toţi pot avea acces, prin intermediul acestei acţiuni, la piaţa muncii.

    Potrivit statisticilor AJOFM Gorj, în evidenţele instituţiei sunt înregistraţi un număr total de 13600 de şomeri, ceea ce corespunde unei rate a şomajului de 8,83%. „Comparativ cu sfârşitul lunii februarie, când rata şomajului a fost de 9, 59%, se constată o uşoară scădere a acesteia, cu 0,71%”, a spus Mihaela Moţa, director executiv al AJOFM Gorj. Legat de organizarea evenimentului „Bursa generală a locurilor de muncă”, directorul instituţiei a declarat „salariaţii instituţiei noastre au continuat acţiunea de contactare a agenţilor economici, astfel încât participanţilor la această acţiune să le fie oferite un număr cât mai mare de locuri de muncă şi dintr-o gamă cât mai diversificată de meserii”. Pe fondul crizei economice, când judeţul se confruntă cu o scădere economică vizibilă, iar disponibilizările se produc în masă, gorjenii se pare că au nevoie de astfel de acţiuni. Numai că aceste acţiuni sunt din ce în ce mai rare, iar agenţii economici par din ce în ce mai puţini interesaţi de o nouă forţă de muncă. În ceea ce priveşte, acţiunea din aprilie, informaţii suplimentare privind modul de organizare se pot găsi la sediul AJOFM, unde cei interesaţi pot afla şi ofertele de muncă, oferite de agenţie în această perioadă. Tot la sediul agenţiei se desfăşoară, începând cu 2010, 12 cursuri de iniţiere şi calificare-recalificare la care au participat un număr de 297 de persoane din care 266 şomeri, totodată în această perioadă se fac înscrieri pentru demararea altor cursuri de formare profesională în meseriile de lucrător în comerţ, operator introducere şi validare date, agent de pază şi ordine, ospătar, asistent gestiune contabilă. Deasmenea, în colaborare cu Penitenciarul din Târgu-Jiu, au fost organizate două cursuri la care au participat 30 de persoane eliberate din detenţie, în meseriile de lucărtor în creşterea animalelor, un curs, confecţioner articole din piele, un curs, urmează să înceapă un curs de calificare în meseria de bucătar, la care participă 16 deţinuţi care mai au cel mult nouă luni până la eliberarea din detenţie. Astfel, în această perioadă, AJOFM Gorj îşi propune demararea unei campanii de informare cu privire la integrarea pe piaţa muncii iar cei interesaţi pot accesa informaţiile necesare, atât de pe site-ul instituţiei, cât şi direct de la consilierii AJOFM, care sunt permanent pregătiţi să răspundă întrebărilor gorjenilor.

    Pandurii a mai pierdut un jucător !

    0

    – Deşi a fost cumpărat de gorjeni, Călin Cristea s-a întors la Unirea Alba Iulia

    Primul jucător cumpărat de gorjeni în pauza de iarnă, Călin Cristea nu a primit drept de joc la Pandurii. Motivul? Oltenii nu au înregistrat contractul în cele 45 de zile regulamentare, iar când s-au trezit să-l înregistreze trupa lui Grigoraş avea interzis la transferuri. Toate astea în condiţiile în care gorjeni au şi plătit ceva din suma totală de transfer care se ridică la 70 de mii de euro. Cei de la Unirea Alba Iulia au încasat banii, şi cum jucătorul nu a primit verde pentru a juca la Târgu Jiu s-a luat decizia de-a fi trimis înapoi la echipa ardeleană. Acolo, Călin Cristea are drept de joc, antrenorul pandurilor Petre Grigoraş preferând să-i dea meciuri în picioare până la vară mijlocaşului de bandă stânga decât doar să se antreneze şi să evolueze în partidele amicale.

    Cedat să joace

    Ieri, Călin Cristea alături de preşedintele executiv al gorjenilor Eugen Pârvulescu au fost la Alba Iulia unde au pus la punct totul pentru întoarcerea jucătorului la echipa din liga secundă. „Din 1 iunie Călin Cristea este jucătorul nostru. Până la finele campionatului va juca la Unirea Alba Iulia. Ne pare rău, a fost şi o greşeală din partea noastră iar acum am decis să-l lăsăm să joace. O să ajute şi pe Alba Iulia pentru că şi ei au un obiectiv ca şi noi. Important pentru Călin Cristea este că o să aibă jocuri în picioare”, a comentat ieri Eugen Pârvulescu.

    Absenţe multe în stânga !

    Deşi la un moment dat partea stângă a pandurilor părea a fi cea mai blindată cu o densitate mare de jucători pe două locuri, mai nou, Grigoraş are probleme în a alcătui primul 11. În momentul în care Cristea a fost adus la Târgu Jiu, jucători de bandă stânga mai erau Ilie Iordache, Grecu, Cardoso, Neagu şi Vranjes. Din toţi aceştia, doar câţiva sunt apţi din punct de vedere fizic. La Ilie Iordache s-a renunţat, Cristea nu are drept de joc iar Cardoso a avut probleme medicale. Astfel au mai rămas trei jucători, Grecu pentru postul de fundaş stânga, Neagu şi Vranjes pentru postul de mijlocaş stânga. Despre Neagu se poate spune că nu poate fi soluţia ideală în condiţiile în care nu a jucat niciun minut până acum în acest retur. Cardoso nu este nici el apt 100%, însă este posibil să fie forţat în meci. Până acum Vranjes a fost titularul de bază pe partea stângă.

    Mici probleme cu Voiculeţ şi Vranjes

    După meciul amical cu FC Cisnădie încă doi jucători au acuzat ceva probleme medicale. Este vorba de mijlocaşii Voiculeţ şi Vranjes, ambii efectuând ieri un control medical la Sibiu. „Voiculeţ a ieşit în minutul 32 al amicalului pentru că a simţit ceva dureri. Şi Vranjes după meciul cu Cisnădie a acuzat ceva probleme medicale, aşa că i-am trimis la un control. Rezultatele sunt bune şi mai mult ca sigur vor fi apţi pentru meciul de duminică cu CFR. Nu ştiu, parcă suntem şi blestemaţi, acum avem emoţii la fiecare alunecare a unui jucător”, a declarat ieri Eugen Pârvulescu.

    Gata cantonamentul

    Astăzi la prânz se va încheia şi stagiul de pregătire al pandurilor de la Sibiu. După antrenamentul de dimineaţă echipa va pleca spre Târgu Jiu, urmând ca mâine după-amiază să se plece spre Severin. Acolo, Grig are programate două antrenamente înaintea meciului cu CFR de duminică după-amiaza. Meciul dintre Pandurii şi CFR va fi transmis în direct de la ora 17.00 de GSPTV.

    error: Content is protected !!