spot_img
17.6 C
Târgu Jiu
duminică, octombrie 27, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19678

    Stromajer, atacant pe termen scurt !

    0

    Numai fugar de Marin Condescu, Jaka Stromajer se pregăteşte sub comanda lui Petre Grigoraş. „Nu am fugit nici unde. Au fost nişte probleme care s-au rezolvat până la urmă şi m-am întors. Aşa a fost să fie. S-au întâmplat multe, au fost şi înainte nişte vorbe dar am ajuns la un acord cu oamenii din club. Am fost în Antalya unde am negociat cu două echipe, una din Rusia şi alta din Bulgaria. Am avut multe probleme cu impresarii şi tot ce a pornit aici a pornit din cauza impresarului meu. Nu mă mai reprezintă nimeni acum, am reziliat contractele cu impresarii şi sunt la Pandurii şi atât. Zvonko este doar prietenul meu şi atât”, spune Stromajer.

    În privinţa contractului, Jaka spune că acesta se întinde cel puţin până la vară. „O să stau până la sfârşitul returului iar din vară discutăm dacă prelungim contractul sau nu”, a mai menţionat Jaka Stromajer. Din complezenţă sau nu, slovenul se declară fanul lui Grig. „Se vede mâna lui Grigoraş. Echipa a jucat mai bine de la venirea sa. El a deschis jocul mai mult, a ţinut echipa mai sus ceea ce înainte nu a făcut nimeni la Târgu-Jiu. Nu am mai avut atât de multe sarcini defensive şi a eliberat puţin atacul. Se vede clar mâna lui. Am discutat cu domnul Grigoraş şi cât timp nu am fost aici. A fost tot timpul corect, cred că şi eu am fost corect cu el. Relaţia noastră a fost bună tot timpul. Mi-a zis că trebuie să-mi aştept rândul”, a mai menţionat Stromajer.

    Vor salvarea Casei de Cultură

    0

    Confederaţiile sindicale din judeţ sunt alături de colegii de la CNSLR Frăţia în demersurile iniţiate împotriva „grupurilor de interese ce vor să-şi însuşească abuziv o parte a patrimoniului sindical, respectiv Casa de Cultură a Sindicatelor Târgu-Jiu”. Prin comunicatele emise, liderii de sindicat cer intervenţia autorităţilor judeţene şi chiar a reprezentanţilor Guvernului.

    Organizaţiile sindicale din judeţ protestează vehement faţă de intenţia unor persoane de vindere a Casei de Cultură a Sindicatelor Târgu-Jiu. În comunicatul de presă dat, preşedintele Cartel Alfa, Pompiliu Popete precizează că „imobilul face parte din patrimoniul sindical judeţean şi naţional, motiv pentru care suntem împotriva preluării ei abuzive”. Mai mult decât atât, reprezentanţii Cartel Alfa se întreabă cum justiţia din judeţ este de acord cu predarea acestui edificiu unei fundaţii fantomă. Alături de liderul CNSLR Frăţia, este şi conducerea FNME. Vicepreşedintele Gheorghe Etăgan susţine faptul că „suntem alături de celelalte confederaţii în acţiunea de salvare a Casei de Cultură, imobil ce aparţine patrimoniului sindical. Justiţia trebuie să-şi facă datoria cât mai corect, încât să se facă dreptate”. Liderul Federaţiei Naţionale a Muncii, Constantin Creţan cere, asemeni colegilor, intervenţia cât mai urgentă a reprezentantului Guvernului în teritoriu, a prefectului dar şi a conducerii Consiliului Judeţean.

    „Imobilul este al statului”

    Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu aparţine, în opinia reprezentanţilor de la CNSLR, Asociaţiei Caselor de Cultură din România, fiind şi membru fondator alături de alte 25 de astfel de instituţii din ţară. Conform declaraţiilor date, la un moment dat, de către fostul preşedinte Ion Retezeanu, fundaţia înfiinţată în 1992 avea drept scop ajutarea în ceea ce însemna plata dărilor la stat, doar de două ori pe an şi nu în fiecare lună „Conform decretului 388 s-a decis înfiinţarea şi funcţionarea ca instituţii cu personalitate juridică a tuturor Caselor de Cultură, ocazie cu care denumirea Casei de Cultură s-a schimbat în Fundaţia Casa de Cultură, unitate ce avea acelaşi cod fiscal” , declaraţie susţinută de către fostul lider de sindicat Ion Retezeanu. În 1997, magistraţii au decis ca patrimoniul Casei de Cultură să treacă în cel al Fundaţiei, trecere contestată de către actuala conducere a CNSLR Frăţia, care consideră că s-a avut la bază anumite interese. „Printr-o mică confuzie instanţa a decis ca patrimoniul să treacă la Fundaţie, pe motiv că aceasta îşi avea sediul la Casa de Cultură”, au declarat reprezentanţii sindicatelor. Prin neplata dărilor atât la Direcţia Finanţelor cât şi la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale, creditorii au cerut ca împotriva Fundaţiei să se deschidă procedura de insolvenţă, datoriile ridicându-se la peste 800 de mii de lei. Liderul CNSLR Frăţia, Valentin Popa consideră că imobilul se află în mod normal în proprietatea statului, fiind dat spre administrare organizaţiilor sindicale. De altfel, Popa crede că în realitate se urmăreşte vânzarea Casei de Cultură, lucru de neacceptat de câtre sindicate, care deja au luat măsuri pentru evitarea acestui lucru.

    Popa: „sper să reacţioneze autorităţile”

    Preşedintele CNSLR Frăţia, Valentin Popa a făcut un apel la confederaţiile sindicale din judeţ, pentru ca în urma eforturilor şi demersurilor comune depuse să se salveze Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu. „Sper să reacţioneze organele puterii locale şi centrale. Există un proces de faliment pe rolul instanţei, prin care s-a trecut fraudulos Casa în patrimoniul unei fundaţii. Noi am atacat acest transfer şi sperăm ca justiţia să fie corectă”. Ceea ce este de neînţeles pentru preşedintele CNSLR Frăţia este graba cu care se acţionează de către reprezentanţii Fundaţiei Casa de Cultură pentru preluarea patrimoniului sindical „este atâta grabă încât totul devine suspect. Să nu riscăm să ducem Casa de Cultură la un cumpărător care nu are nici o vină, imobilul aparţine statului care este şi proprietar. Stau şi mă gândesc de ce instituţiile statului Direcţia Finanţelor şi Parchetul nu reacţionează”.

    Activitate „fantomă” cu lemne de foc

    0

    Ca urmare a sesizării mai multor persoane fizice, inspectorii de la Garda Financiară Gorj au probat activitatea de comercializare de lemn de foc efectuată de o persoană fizică neautorizată, care acţiona fără a declara activitatea desfăşurată şi fără a plăti obligaţiile fiscale. Astfel, în colaborare cu Garda Financiară secţia Mehedinţi a fost probată achiziţia a 44 de camioane de lemne de foc, ceea ce conduce la concluzia că persoana în cauză efectua acte de comerţ regulat şi nu achiziţii pentru consum propriu, aşa cum a declarat. S-a estimat un impozit pe venit în suma de 18 mii de lei. S-a formulat plângere penală pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prin ascunderea sursei taxabile.

    Politicienii au dăruit flori şi ciocolată

    0

    Au îndulcit Ziua Femeii cu ciocolată şi flori. Vorbim despre o acţiune în forţă a partidelor politice care au ieşit cu mic cu mare pe străzile din Târgu-Jiu să dăruiască tuturor persoanelor de sex feminin, care le-au ieşit în cale câte o ciocolată şi o floare.

    Membrii celor trei partide politice PSD, PNL ŞI PC s-au unit ieri pentru a participa la o acţiune de amploare pe străzile din Târgu-Jiu. Înarmaţi cu ciocolată şi flori, grupurile au împânzit oraşul pentru a le dărui tuturor femeilor întâlnite. Acţiunea comună a fost pusă la cale la primele ore ale dimineţii, scopul fiind acela de a aduce puţină bucurie în aceste zile. Doamnele întâlnite pe străzi au primit cu bucurie, mica atenţie venită din partea politicienilor gorjeni. Cum soarele s-a arătat încă de la primele ore ale dimineţii, tinerii politicieni, au pus la cale planul de bătaie şi cu mic cu mare, au ieşit pe străzile municipiului, pentru a dărui cât o floare doamnelor şi domnişoarelor. Adrian Tudor, vicepreşedintele PSD Târgu-Jiu s-a alăturat şi el grupurilor „Astăzi am avut ocazia să oferim doamnelor şi domnişoarelor din Municipiul Târgu-Jiu, ciocolate, flori, felicitări, pe care o organizăm împreună cu colegii noştri de la PNL ŞI PC. Astăzi, 8 martie, este prima acţiune a USL Târgu-Jiu. Gorjencele au primit foarte bine această acţiune, pentru că am reuşit să le îndulcim puţin ziua aceasta, în perioada aceasta, care este foarte amară” a spus Adrian Tudor. De menţionat este faptul că aceasta este prima acţiune, a celor trei partide politice, în această formulă. Tinerii politicieni promit că vor mai exista astfel de acţiuni, pentru a le demonstra permanent gorjenilor că sunt alături de ei şi că îi sprijină ori de câte ori este cazul.

    Poliţiştii, pe urmele condamnaţilor fugari

    0

    În ultimele 24 de ore, urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii gorjeni au depistat câteva persoane pe numele cărora existau mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, emise de către instanţele de judecată. Cei în cauză au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, urmând a fi depuşi în penitenciar.

    Poliţiştii din cadrul Poliţiei Comunale Mătăsari şi cei ai posturilor de Politie Slivileşti, Borăscu şi Bolboşi au executat o acţiune pentru depistarea persoanelor care se sustrag executării pedepsei închisorii, unor sentinţe penale sau arestării preventive. Pe parcursul acestei acţiuni au fost identificaţi I.O., de 23 ani, din comuna Slivileşti, judeţul Gorj, condamnat la executarea unei pedepse de cinci ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. De asemenea, B.F, de 31 ani, din comuna Borăscu, judeţul Gorj, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii de 4 ani, pentru comiterea infracţiunii furt, şi G.O.M., de 35 ani, din comuna Borăscu, judeţul Gorj, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii de patru ani, pentru comiterea infracţiunii furt „Activităţile poliţiştilor fac parte dintr-o acţiune declanşată prin Dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române, având ca obiectiv prinderea şi clarificarea situaţiei persoanelor urmărite care se sustrag arestării preventive, executării unor pedepse cu închisoarea, ori împotriva cărora au fost emise mandate europene de arestare”, a declarat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, inspectorul principal, Daniel Ionuţ Tică.

    error: Content is protected !!