spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
duminică, octombrie 27, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19679

    Roxana Vancea

    0

    Tânăra din Târgu-Jiu a fost aleasă „vecină” în matinalul lui Răzvan şi Dani. Ea a reuşit să se impună în faţa altor tinere, cel puţin la fel de frumoase.

    A furat cărbune cu autoutilitara

    0

    Şoferul unei autoutilitare plină cu cărbune are de dat explicaţii în faţa poliţiştilor, după ce a fost oprit în trafic la un control de rutină. Şi asta pentru că pentru cantitatea de patru tone de cărbune pe care o transporta nu avea documente justificative. Mai mult decât atât, din primele cercetări s-a stabilit că şoferul a sustras cărbunele dintr-o exploatare minieră. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au oprit pentru verificări autoutilitară condusă de către C.C.L., de 22 ani, din comuna Plopşoru, judeţul Gorj. Conducătorul auto transporta cantitatea de patru tone cărbune sortat, motiv pentru care poliţiştii i-au solicitat acestuia să prezinte documentele de provenienţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, inspectorul principal, Daniel Ionuţ Tică. Transportatorul nu deţinea astfel de documente, iar din verificări s-a stabilit că întreaga cantitate de cărbune, evaluată la suma de 400 lei, a fost sustrasă dintr-o exploatare minieră. Cărbunele a fost restituit unităţii prejudiciate. Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

    De Ziua Femeii, petrecere şi voie bună

    0

    Aşa cum a promis, edilul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru a organizat o petrecere pe cinste, pentru gorjencele de vârsta a treia, cu ocazia zilei de 8 martie. Sala Clubului Pensionarilor, de pe strada Olteniţei, a devenit neîncăpătoare, pentru doamnele, care abia aşteptau un asemenea eveniment, prilej tocmai bun de a se relaxa şi a mai schimba o vorbă.

    „Bătrâneţe, haine grele, ce să mă mai fac cu ele” este o vorbă din popor, spusă de bătrânii noştri, care abia îşi mai duc anii, în vremurile de recesiune, când pensiile sunt din ce în ce mai mici iar alimentele se scumpesc pe zi ce trece. Cu toate acestea, bătrânii nu uită de distracţie şi ori de câte ori au ocazia, se distrează pe ritmurile muzicii populare şi nu numai. Ziua de 8 martie, Ziua femeii, a reunit în sala Clubului Pensionarilor, din strada Olteniţei, toate doamnele, cu chef de voie bună. Toate au venit cu un singur scop, acela de a se distra şi de a uita de toate grijile şi problemele cu care se confruntă. Dirijorul evenimentului, nimeni altul decât Florin Cârciumaru, a întâmpinat doamnele cu flori, încă de la intrare, garoafe de culoarea roşie, simbolul dragostei şi al sensibilităţii. Organizatorii acţiunii le-au invitat pe doamne la masă, acolo unde, doamnele puteau degusta prăjituri şi alte bucate alese. Şi cum îi stă bine primarului, acesta nu a uitat să adreseze câteva cuvinte, doamnelor prezente la eveniment „fără doamne nu putem face nimic. Mă simt fericit şi emoţionat că mă aflu printre atâtea doamne. Le urez sănătate, dar şi o primăvară frumoasă”. Şi directorul Direcţiei Publice de Protecţie Socială Gorj, Teodora Ciobanu a spus „este o zi specială pentru toate doamnele din Gorj şi nu numai. Am organizat, pe lângă masa festivă şi o tombolă cu premii. Sperăm să se simtă bine şi să aibă parte de o primăvară frumoasă”.
    Pensionarele s-au arătat mai mult decât încântate de iniţiativa autorităţilor locale. O bătrânică, aflată într-un colţ al camerei, cu lacrimi în ochi, a spus „la bătrâneţe nimeni nu se mai gândeşte la noi. Speranţa noastră stă în mâinile acestor oameni, care de fiecare dată ne surprind într-un mod plăcut. Le mulţumim acestor oameni şi domnului primar pentru momentele acestea frumoase”. De la acţiunea de ieri nu au lipsit nici viorile şi nici vocile interpreţilor de muzică populară, care au încântat publicul. Aşa cum au promis, organizatorii au pregătit şi o tombolă cu premii, momentul mult aşteptat de femei.

    Ziua femeii, sărbătorită pe întreg mapamondul

    Ziua de 8 Martie este recunoscută pe întreg Mapamondul ca Sărbătoarea Internaţională a Femeii. Pură coincidenţă sau nu, în această lună se sărbătoreşte pe lângă mărţişor şi Ziua Femeii, a mamelor. Femeia este cea mai importantă fiinţă din lume, mama şi iubita, elemente fără de care întregul univers nu ar exista. Cel mai mare motor de căutare, Google, le-a dedicat femeilor, un logo special, femeia întruchipată în trei ipostaze. De menţionat este faptul că totul a început în anul 1977, când Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluție Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională. O sărbătoare a femeilor, recunoscută internațional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaționala Socialistă reunită la Copenhaga. Adunarea Generală a ONU a fixat data de 8 martie Ziua Internațională a Femeii, femeile au început din nou să demonstreze pentru drepturi egale și dreptul de vot al femeilor. Următorul pas în instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1975, de către ONU, a Anului Internațional al Femeilor și declararea perioadei 1976 – 1985 ca Deceniu ONU pentru condiția femeii.

    Ministerul Muncii

    0

    Peste o sută de angajaţi ai CE Turceni au fost puşi pe drumuri din cauza deciziilor Ministerului Muncii care contravin legislaţiei în vigoare.

    „Cu Bistriţa e meci de şase puncte”

    0

    După remiza la Dinamo, Pandurii se pregăteşte acum de un alt meci de foc. Vineri, pe teren propriu la Severin, trupa lui Petre Grigoraş va da piept cu Gloria Bistriţa, o echipă aflată tot în zona nisipurilor mişcătoare, astfel că punctele din acest meci sunt foarte importante.

    „Să batem”

    Căpitanul pandurilor, Mihai Pintilii abia aşteaptă să treacă în contul echipei sale cele trei puncte. „Domne-ajută să câştigăm trei puncte cu Bistriţa pentru că, după mine, sunt cele mai importante. Ştiţi că întotdeauna a fost greu cu Bistriţa aici la Târgu-Jiu, dar niciodată să nu spui niciodată”, a comentat Pintilii. Jucătorul gorjenilor recunoaşte că duelul de vineri de la Severin este destul de important. „Acesta chiar e meci de şase puncte pentru noi. Dacă vom câştiga rămânem în pluton la un punct diferenţă de celelalte contracandidate. Dacă Doamne fereşte pierdem sau facem meci egal diferenţa va fi de cinci puncte şi va fi greu să recuperăm. Deci clar pentru noi e meci de şase puncte”, a mai spus Pintilii care menţionează faptul că punctele din partidele cu echipele de jos clasate sunt mai importante decât cele din duelurile cu echipele mari. „Nici nu mai ştii acum cine se bate la retrogradare. Braşovul bate la Steaua, Brăneşti face egal cu CFR. Te gândeşti cine cade ? Meciurile directe sunt foarte importante în acest context. Meciurile astea de şase puncte te ridică, cu echipele cu care eşti la retrogradare Bistriţa, Astra, Brăneşti, nu cu Steaua, Dinamo şi cu ele jucăm acasă, deci e un avantaj pentru noi”, a mai spus Pintilii.

    Luptă naş-fin !

    Pentru Pintilii meciul de vineri este extrem de important. „Eu am pe naşul meu care joacă acolo, Ciprian Petre. Naşul meu m-a şi sunat şi m-a întrebat de ce nu mai stau o săptămână. Promit să-l bat pentru că mie îmi place să-l bat. El m-a bătut la Bistriţa iar acum vreau să-l bat şi eu pe el să fim chit. Acum să dea Dumnezeu să fie bine”, a spus Pintilii. În privinţa adversarului, căpitanul gorjenilor spune că Gloria este o echipă greu de bătut. „Chiar dacă Bistriţa a pierdut trei jucători importanţi formează un grup foarte puternic. Aleargă foarte mult şi sunt uniţi. Încercăm să pasăm, să jucăm cât mai bine, o să ne dăruim toţi în acelaşi fel. Acum sperăm să începem cu o victorie”, a mai declarat Pintilii.

    error: Content is protected !!