spot_img
15.5 C
Târgu Jiu
luni, octombrie 21, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19744

    Se plimba cu toporul prin Gara Târgu-Jiu

    0

    Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna gorjeană Berleşti s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de către poliţiştii de la Transporturi Feroviare, în timp ce se plimba cu toporul prin gară. Omul le-a spus poliţiştilor că îl purta asupra sa pentru a se autoapăra de duşmani, însă oamenii legii nu au dat crezare spuselor, ci au întocmit dosar penal pentru port, fără drept, de obiecte de tăiere sau lovire, în locuri si împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor. Obiectul tăietor a fost ridicat în vederea confiscării.

    Sulfina Barbu îl susţine pe Ruşeţ

    0

    Prezentă la Târgu-Jiu, Sulfina Barbu, s-a dezis de tot ceea ce s-a făcut până anul trecut în PD-L Gorj, implicit şi de „rezultatele” cu care se lăuda fostul preşedinte al democrat liberalilor, Ionel Manţog. Astfel, Barbu a recunoscut meritele actualei echipei şi a declarat susţinerea pentru continuitatea proiectelor actualei echipe. Sulfina Barbu s-a declarat încântată de colaborarea Mariei Moţa cu preşedintele interimar Ion Ruşeţ şi mai ales de rezultatele obţinute în echipă în ultima perioadă.

    Preşedintele organizaţiei de femei a PDL, Sulfina Barbu, s-a arătat mulţumită de trendul organizaţiei judeţene a partidului şi a oferit jurnaliştilor şi argumente. „Am convingerea că organizaţia se poate relansa şi domnul Ruşeţ are un rol important alături de echipă. Cu siguranţă s-a îmbunătăţit activitatea organizaţiei PDL Gorj. Au început să vină oameni din afara partidului, ceea ce este foarte important. Pot să spun că se vede o schimbare în bine, în funcţionarea organizaţiei PDL Gorj de când a fost instalată CODA sub conducerea domnului senator Ruşeţ”, a spus Sulfina Barbu. Mai mult decât atât, Barbu a apreciat gestul deputatului Cosmin Popescu. Acesta a depus cerere de autosuspendare având în vedere dosarul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care este acuzat de favorizarea infractorului. Cosmin Popescu a fost acuzat că a semnat în fals anumite documente cât a fost secretar de stat în favoarea lui Ionel Manţog, acuzat şi judecat şi el în dosarul strămutaţilor de lux.

    Alegerile „liniştesc apele”

    Şefa femeilor democrat-liberale s-a declarat nemulţumită de scandalurile mediatice, iniţiate de Ionel Manţog şi spune că nu este adepta rezolvării conflictelor în public. „Nu este un lucru bun şi sunt convinsă că acest lucru se va termina cu alegerile din organizaţie”, a spus Barbu. Pentru că se apropie alegerile din oragnizaţia judeţeană a PDL, Ionel Manţog a continuat să-şi atace colegii şi chiar şeful partidului. Ruşeţ a răspuns atacurilor venite din partea lui Manţog, singurul de altfel cu care a avut astfel de conflicte mediatice. Preşedintele interimar al PDL Gorj, Ion Ruşeţ, a spus că, de fapt, „adversarii nu sunt în partid, ci în afară şi lucruruile trebuie tratate ca atare” punând accent pe munca în echipă pentru recâştigarea credibilităţii partidului.

    Ionel Manţog

    0

    Ionel Manţog a dovedit că nu este om de cuvânt şi doar s-a lăudat cu autosuspendarea din partid, din cauza problemelor sale din justiţie.

    „Clubul Investitorilor 01” la Gorj

    0

    Mediul de afceri gorjean are şansa unei revigorări, printr-o schimbare de atitudine. Cine ne sigură de acest lucru? Asociaţia Oamenilor de Afaceri „Clubul Investitorilor 01” şi Instituţia Prefectului Gorj care au lansat încurajări şi un mesaj de susţinere oamenilor de afceri şi investitorilor atraşi de Valea Jiului. Întâlnirea s-a derulat sub suspicii bune, dat fiind că reprezentanţii mediului de afaceri ai locului au strâns nemulţumiri de pe vremea vechii conduceri a filialei.

    Dezvoltarea mediului de afceri în judeţul Gorj are nevoie de implicarea autorităţilor bancare iar perspectivele de investiţii se pot schimba o dată cu accesarea fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeană. Acestea au făcut premisele dicuţiilor oamenilor de afaceri care au participat la întâlnire. Un motiv de încântare pentru conducerea Clubului Investitorilor, în special pentru primvicepreşedintele asociaţiei, prof.univ.Ghoerghe Mecu, a constat în originea gorjeană şi strânsa legătură cu meleagurile stropite de Jiu. „Revin de fiecare dată cu plăcere, sunt gorjean şi mă leagă multe de aceste locuri. Am încurajat mereu investiţiile în zonă, eu însumi am dat un exemplu, dar mai am un motiv să mă aflu aici. Filiala gorjeană a Asociaţiei Oamenilor de Afaceri are nevoie de un lider care să se implice, să facă treaba bine, iar noi ne vom asigura că aşa va fi noul preşedinte executiv”, a declarat Gheorghe Mecu, primvicpreşedinte la Asociaţia „Clubul Investitorilor 01”. Mesajul conducerii a fost tranşant „la Gorj, preşedintele nu a fost pe măsura aşteptărilor iar şi din lipsa unei conlucrări cu autorităţile, atragerea investitorilor a avut de suferit”. Nota optimistă a reapărut în discursul conducerii o dată cu aprecierea unei schimbări la care vor pune umărul întreg mediu de afaceri local.

    Etăgan „sper într-o finalitate”

    Întâlnirea a fost apreciată ca benefică şi de unul dintre reprezentanţii oamenilor de afaceri locali, Gheorghe Orzan, totodată vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. „Este a doua întâlnire a „Clubului investitorilor 01”, precedent întâlnire a avut loc în 2008, dar, în opinia mea, comitetul director desemnat nu a fost comunicativ şi a dezamăgit. Sperăm ca situaţia să se schimbe, iar reînfiinţată filială să contribuie la acest lucru, pentru că judeţul are nevoie de sprijinul asociaţiei şi guvernanţilor”. Gheorghe Orzan. Despre beneficiile reorganizării filialei de la Gorj a subliniat şi Gheorghe Etăgan, secretar general USME „pentru gorjeni mai ales cei afectaţi de criza din minerit şi energie este nevoie de o altă atitudine a investitorilor şi a celor care o pot determina. Sper într-o finalitate”. Oportunităţile de afaceri în judeţ, aşa cum se conturează pe fondul crizei au fost de asemenea punctate în cadrul întâlnirii, iar din decor nu a lipsit demonstraţia practică oferită de un producător de mobilă din Braşov.

    Credeţi că vor urma şi alte schimbări din funcţii la CE Turceni şi SNLO?

    0

    „Dacă ne amintim că ultimele numiri în funcţiile de conducere, în cele mai importante entităţi economice din judeţ, nu au avut drept criteriu competenţa ci culoarea politică, este de aşteptat ca lucrurile să intre în normalitate şi cei care au pregătirea şi experienţa necesară conducerii responsabile a unor procese industriale şi economice strict specializate! Activitatea economică, indiferent de volumul acesteia, se subordonează unor legi specifice, a căror necunoaştere sau aplicare greşită, duc la efecte greu de remediat sau chiar la faliment. Este absolut necesară examinarea profesională a potenţialilor candidaţi la funcţiile de conducere, paralel cu studierea clasicilor literaturii economice şi de managament, începând cu Marx „Capitalul” şi terminând cu ultimii laureaţi ai premiului Nobel pentru economie” Mihai Constantin

    „Schimbarea şefilor, bucuria nebunilor. Această formă de restructurare nu are un scop benefic, nu are un scop de eficientizare a activităţii, nu are un scop al promovării valorilor, deziderat la care am renunţat, nu prin laşitate ci prin resemnare, această formă de restructurare urmăreşte o deratizare pe criteriul fidelităţii faţă de actul guvernamental a actului managerial. Nu vedeţi că nu au niciun obiectiv economic, niciun obiectiv de competitivitate, de performanţă. Obiectivul lor este unul singur: de a câştiga alegerile din 2012 cu orice preţ. Vor exista schimbări nu pe criterii politice, în care eu nu mai cred de mult, vor exista schimbări pe criterii de fidelitate, dovedită prin saci de bani la partid. Aşadar, suntem într-o nouă etapă a tranzacţionării funcţiilor care gestionează banii publici. Până-n 2012 vor mai fi câteva epurări mascate şi protejate de fisurile legislaţiei în vigoare. Se va accentua criza managerială, se va agrava situaţia agenţilor economici, se vor disponibiliza cei mai buni specialişti, mai ales dacă au coloană vertebrală şi vor rămâne sfertodocşii în fotoliile marilor titani ai mineritului şi energiei din Gorj. Resemnaţi-vă dragi specialişti, fiindcă în bătălia dintre Dumnezeu şi diavol, câştigă diavolul pe care l-aţi crescut la pieptul vostru. Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti”. Luminona

    „ Ca de fiecare dată, aceste schimbări de directori, se vor doar nişte scene dintr-un film, pe care l-am văzut de sute şi sute de ori. Azi pleacă unii, mâine vin alţii, cu aceleaşi interese politice şi de ce nu financiare, care îşi joacă bine rolul şi care sunt fără doar şi poate, nişte marionete ale sistemului totalitar în care trăim. Fără să fie demis nici un „individ”, aceşti mai mari, ai economiei judeţene, vor doar să ia ochii oamenilor, cu realizările lor, în cadru instituţiilor. Nu este deloc aşa. În spatele acestor demiteri sau puneri în funcţii, sunt interesele, lor, ale oamenilor care ne conduc”. Andrei

    error: Content is protected !!