spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
luni, octombrie 21, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19745

    A murit la pescuit

    0

    Un pescar din Târgu-Jiu, a murit ieri după-amiază, în timp ce se afla la pescuit. Omul, împlinise în urmă cu o săptămână vârsta de 44 de ani şi prietenii săi spun că era un împătimit al pescuitului. Ieri însă, acesta a murit pe marginea căii ferate după ce undiţa pe care o ţinea în mână a atins firele de înaltă tensiune.

    Ceilalţi pescari aflaţi în apropierea lui Sorin Cotoc au sărit imediat să stingă focul care îl cuprinsese după ce undiţa sa a făcut atingere cu firele de înaltă tensiune. „Eu eram mai jos pe baltă şi am auzit o bufnitură. Imediat m-au strigat ceilalţi pescari să vin repede că Sorin fu electrocutat. Când am venit hainele ardeau pe el, iar un alt pescar şi-a dat haina jos şi cu ajutorul ei a stins flăcările care îl cuprinseseră. Probabil, undiţa pe care o avea întinsă a făcut atingere cu firele de curent de deasupra căii ferate şi s-a electrocutat, că altfel nu se explică”, povestea unul dintre cei prezenţi ieri la faţa locului, în care pescarul Cotocu şi-a găsit tragicul sfârşit.

    Prietenii, în stare de şoc

    Cel care a stins flăcările care îl cuprinseseră pe Cotocu nu-şi revenise din starea de şoc în care intrase imediat ce şi-a văzut prietenul mort. „Era un vechi pescar. Abia împlinise 44 de ani şi mergea mereu la pescuit. Îi plăcea să pescuiască şi, uite, acum muri săracul aci pe baltă cu undiţa în mână”, mai povestea un alt pescar marcat de moartea fulgeră a prietenului său. La faţa locului au sosit şi poliţiştii, care după primele cercetări susţin că bărbatul a murit, cel mia probabil, electrocutat. Cauza morţii va fi încă stabilită cu certitudine de către medicii legişti care vor efectua astăzi necropsia. Nu este primul pescar mort în astfel de condiţii, spun localnicii din zonă. Şi anul trecut un alt pescar a murit în aceleaşi condiţii, trupul acestuia fiind electrocutat după ce undiţa pe care o ţinea în mână a făcut atingere cu firele de înaltă tensiune.

    A scăpat fără nici o zgârietură

    1

    Accident spectaculos la intrarea în comuna Scoarţa. Protagonistul, un tânăr de 23 de ani, din Târgu-Jiu, care se poate numi norocos. Şi asta pentru că a scăpat teafăr din propriul accident de circulaţie, în urma căruia maşina pe care o conducea s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

    Doar pasagera din dreapta a suferit câteva leziuni şi a fost transportată de urgenţă la spital pentru investigaţii medicale. Tânărul de 23 de ani se afla la volanul unui autoturism marca BMW şi într-o curbă la stânga, din cauza imprudenţei a pierdut controlul asupra direcţiei şi a ieşit în decor. Şi de parcă nu ar fi fost de ajuns, maşina s-a răsturnat de câteva ori în afara părţii carosabile, oprindu-se la doar câţiva metrii de gardul unui imobil. În urma evenimentului rutier şoferul a scăpat teafăr, doar prietena sa care se afla pe scaunul din dreapta a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. „Mi-a tăiat calea o altă maşină şi am ieşit de pe carosabil şi m-am răsturnat. Asta s-a întâmplat. Am avut noroc. Nu am păţit nimic, doar pasagera din dreapta a fost rănită”, a povestit şoferul norocos că a scăpat cu viaţă din teribilul accident. Maşina este distrusă în cea mai mare parte, iar poliţiştii încearcă să afle împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

    Hoţi de cablu telefonic, alergaţi de poliţişti

    0

    O urmărire ca-n filme a fost necesară pentru prinderea a trei hoţi de cablu telefonic. Poliţiştii gorjeni, sprijiniţi de echipaje ale SIR Gorj au alergat mai bine de 20 de kilometri după trei indivizi care au furat cablul telefonic pe o distanţă de 150 de metri, în localitatea Tismana.

    După comiterea unui astfel de furt între satele Gornoviţa şi Topeşti, paguba se ridică la valoarea de 3.000 de lei, iar suspecţii au încercat să se sustragă cercetărilor, însă au fost prinşi după câteva ore de căutări. Poliţiştii din Tismana au fost alarmaţi de către dispecerul unei societăţi de telefonie despre faptul că pe tronsonul Tismana-Gornoviţa a pornit alarma de avarie, posibil din cauza sustragerii de cablu telefonic. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că între satele Gornoviţa şi Topeşti de pe raza oraşului Tismana, într-o zonă nelocuită, a fost sustras cablul telefonic pe o lungime de 150 metri, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 3.000 lei.

    Alergaţi prin pădure

    Având în vedere că din cercetările efectuate a rezultat că suspecţii, după sustragerea cablului telefonic, au părăsit locul faptei, îndreptându-se spre o pădure din apropiere, pentru depistarea cu operativitatea a acestora au fost suplimentate efectivele de poliţişti cu luptători ai Serviciului de Intervenţie Rapidă Gorj şi jandarmi ai Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj. Primul dintre suspecţi a fost prins la circa 2,5 kilometri de locul faptei, pe un câmp, în timp ce distrugea prin incendiere mantaua de protecţie a cablului telefonic sustras. Curând, poliţiştii au pus mâna şi pe ceilalţi doi indivizi, acuzaţi de furt calificat. „Cei trei suspecţi au fost conduşi la sediul Poliţiei Oraşului Tismana pentru continuarea cercetărilor, iar ulterior, urmare a probatoriului administrat, poliţiştii au emis pe numele acestora ordonanţe de reţinere pe timp de 24 de ore şi i-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean(IPJ) Gorj. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţii infracţionale”, a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, inspectorul principal, Daniel Ionuţ Tică.

    Eşec la baschet

    0

    Echipa de baschet Energia a pierdut din nou. Încă un eşec care afundă şi mai rău trupa lui Slobodan Nikolic. Practic, în acest moment şansele de a ajunge în play-off au scăzut aproape la zero şi asta pentru că oltenii nu au reuşit să câştige pe terenul celor de la U Mobitelco Cluj, scor 85-65 (17-14, 18-13, 25-18, 25-20). Pierzând la o diferenţă de 20 de puncte, oltenii au ajuns pe locul 12, la două puncte de ocupanta locului 8, ultimul care duce în play-off. Revenind la meciul de la Cluj, oltenii n-au contat deloc, pierzând toate cele patru sferturi, astfel că succesul ardelenilor este pe deplin meritat.

    error: Content is protected !!