spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 20, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19951

    Cutremur de 3,1 grade lângă Târgu Jiu

    0

    Un cutremur de 3,1 grade pe scara Richter a avut loc luni dimineaţa în Câmpia Română. Cutremurul s-a produs în apropierea localităţilor Runcu,Stăneşti, Peştişani, Schela şi Tismana.Revenim cu detalii.

    Eşec la baschet

    0

    Echipa de baschet masculin, Energia Pandurii a pierdut cu 85-69 pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaş. Planul lui Nikolic de a-şi mobiliza jucătorii nu a dat roade, iar oltenii au cedat pe final la 16 puncte. Practic, diferenţa a fost făcută în ultimul sfert, atunci când Energia a fost călcată în picioare de echipa gazdă. Scorul pe sferturi a fost următorul : 24-20, 20-25,18-15, 23-9. în urma acestui rezultat, echipa gorjeană rămâne în partea de mijloc a clasamentului, însă cu şanse de-a prinde play-off-ul.

    Trei medalii la box

    1

    În acest week-end la Arad s-a desfăşurat finala Campionatului Naţional Universitar la box. Gorjul a avut trei reprezentanţi, toţi reuşind să câştige medalii. Pugilistul Vasile Petruţ, de la Jiul Rovinari pregătit de Nicu Marius a câştigat medalia de aur la categoria 75 kg. O altă medalie importantă a fost câştigată de Marius Salan, categoria 64 kg, pugilist legitimat la Minerul Jilţ Mătăsari şi pregătit de Ion Drăghici. În fine, Ovidiu Vasile Sichitiu a luat bronzul categoriei 91 kg, sportivul fiind pregătit de Leontinei Geică în cadrul CS Pandurii.

    Vadim a venit cu girofar la Târgu-Jiu

    1
    Vadim a sosit protejat sub umbrela girofarului şi a sirenelor…

    Liderul peremiştilor din România a sosit la Târgu-Jiu încălcând legislaţia rutieră în privinţa folosirii girofarurilor. Astfel, Vadim Tudor a avut ca ante-mergător Mercedes-ul de la PRM ce avea deasupra un girofar, şoferul limuzinei folosindu-se şi de semnale acustice ale sirenelor pentru a-şi face loc în trafic. De precizat însă că, potrivit legislaţiei în vigoare, instituţiile ale căror maşini pot folosi sisteme speciale de sonorizare şi lumini sunt strict enumerate de lege, în sensul că doar Poliţia şi Pompierii sunt instituţiile autorizate să folosească semnalele speciale de avertizare cu lumina roşie, iar luminile albastre pot fi utilizate de autovehiculele aparţinând Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră, Serviciului de Ambulanţă, Medicina Legală, Protecţiei Civile, de cele ale Ministerului Apărării Naţionale care însoţesc coloane militare, ale unităţilor speciale ale SRI şi SPP, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi de autovehiculele de serviciu ale procurorilor, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă. Trebuie reamintit că legea nu stipulează că europarlamentarii români sau liderii de partid au dreptul la girofar. În acest context, mâine-poimâine îl vom putea vedea şi pe preşedintele PRM Gorj, Dumitru Dascălu, sau liderul PC, Ilie Petrescu, circulând cu autoturisme dotate cu girofar şi sirene…

    „Crăciunul”, cu apa tăiată

    0

    În prag de sărbători, gorjenii rău platnici vor rămâne fără apă și asta din cauză facturilor restante care se pare ca devin tot mai greu de achitat. Astfel, din cauza întârzierilor la plată a facturilor reprezentând servicii de furnizare apă și canal, operatorul Aparegio a trecut la sistarea alimentării cu apă a cetățenilor, cu debite restante pe mai multe luni. În acest sens, directorul Ion Popescu spune că ,,avem de încasat sume restante de peste 79.000 de lei. Pentru a ne recupera banii trebuie să trecem la măsuri drastice. Astfel facem un serviciu și cetățenilor care sunt debranșați, deși și-au plătit facturile”.

    De precizat este faptul că peste 1400 de apartamente vor rămâne fără apă în condițiile în care Crăciunul bate la ușă. Cele mai importante asociații care întâmpină această problemă sunt Asociația nr. 129 de pe strada Lotrului, Asociația nr. 80 de pe Strada Agriculturii, Asociația nr. 111 de pe Victoria Centru, Asociația 126 de pe Strada Plopilor. În acest context, cei mai mulți vor fi nevoiți ca în loc de mâncarea tradițională pe care trebuia să o cumpere pentru masa de Crăciun, vor trebui să plătească facturile ce, pe zi ce trece, sunt tot mai mari.

    error: Content is protected !!