spot_img
21.9 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 20, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19966

    La spovedanie…

    0
    La spovedanie
    La spovedanie

    Pribegi prin străinătate

    4

    Gorjul îşi alungă locuitorii care fug unde văd cu ochii, din cauza lipsei locurilor de muncă. Fără viitor, într-un judeţ mono-industrial, mii de gorjeni au luat calea pribegiei, trecând dincolo de graniţe în speranţa că astfel vor putea să aibă o viaţă normală şi decentă. Prestând diferite munci, de la cele mai umile, până la cele care impun respect, gorjenii trag cu dinţii să pună ceva bani deoparte şi apoi să revină pe meleagurile natale. De Ziua Naţională, puţini dintre ei îşi amintesc de această sărbătoare pentru că ţara în care locuiesc nu dă doi bani pe naţionalitatea gorjenilor…

    Împrăştiaţi în toate colţurile lumii, la mii de kilometri distanţă de locul unde s-au născut, emigranţii Gorjului îşi amintesc arareori că astăzi este 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Întrucât ţara în care au avut ghinionul să vadă lumina zilei nu le-a oferit nimic, puţini sunt cei care marchează această sărbătoare naţională. Preocupările gorjenilor aflaţi în pribegie sunt acum cu totul altele, fiecare făcând ce poate şi ce ştie pentru a câştiga de zeci de ori mai mult decât ar avea salariul dacă ar fi rămas să muncească în Gorj.

    Unul dintre gorjenii care au plecat după un trai mai bun este şi Adrian Popescu (28 de ani), din Târgu-Jiu, actualmente unul dintre românii care locuiesc în oraşul Seesen din Germania. „Am plecat pentru că suntem mai bine plătiţi aici, aici este civilizaţie şi oameni respectuoşi”, sunt câteva din motivele pentru care tânărul târgujian a ales să emigreze. Plecat împreună cu viitoarea sa soţie, gorjeanul a intrat în câmpul muncii occidentale. Lucrează în construcţii, în vreme ce logodnica lui munceşte la spital, veniturile amândurora ajungând la aproape 4000 de euro pe lună.

    „Poate o sa ne întoarcem”

    N-a fost uşor să o ia de la capăt într-o ţară străină. „Ne-am adaptat mai greu pentru că limba germană este ceva mai grea, dar uşor-uşor ne-am integrat”, susţine târgujianul. Legat de Ziua Naţională, Adrian Popescu spune că „sărbătorim cu un grup de români de aici”. Cât priveşte reîntoarcerea în ţară, aceasta rămâne sub semnul întrebării. „Poate, în viitor, o sa ne întoarcem”, mai adăuga gorjeanul, în timp ce ţinea să le ureze „La mulţi ani, tuturor românilor de pretutindeni”.

    În aceiaşi ordine de idei, un alt gorjean plecat în străinătate este Lucian Tănăsescu (26 de ani), din Bumbeşti-Jiu, în prezent localnic în Wuppertal, Germania. Şi acesta invocă drept motiv al plecării „în afară” faptul că „nu se ajung veniturile salariale”, dar şi „sistemul românesc de anti-trăit bine care funcţionează de minune”. Din aceste cauze, gorjeanul şi-a luat lumea în cap şi s-a oprit pe tărâmul german unde lucrează ca şef de bandă la o fabrică de împachetări specialităţi din carne, după ce o altă perioadă de timp a fost măcelar. Fără să spună cât câştigă, Lucian zice doar că leafa este de multe ori mai mare decât în Gorj, şi „creşte de la o lună la alta”.

    „Prost aş fi să mă mai întorc”

    Tânărul din Bumbeşti-Jiu este însă atât de sătul de sărăcia din oraşul natal încât spune ferm şi răspicat că „prost aş fi să mă mai întorc”. La rândul său, Constantin Manole (25 de ani), din Târgu-Jiu, are în gând să se reîntoarcă în oraşul de pe Jiu, dar nu „în viitorul apropiat”. Plecat din ţară de şase ani, tânărul lucrează la un magazin de biciclete în Leeds, Anglia, şi vrea să-şi cumpere un apartament în ţară cu banii pe care îi câştigă pe meleagurile englezeşti.

    Făcând o comparaţie între ce a găsit în Anglia şi ce a lăsat în Gorj, privind prin prisma ciclismului pe care îl practică, târgujianul e de părere că „îmi place faptul că lumea înţelege importanţa mediului înconjurător şi apreciază foarte mult sportul, faptul că au investit şi modernizat străzile, au promovat ciclismul foarte mult, astfel traficul s-a fluidizat enorm, un lucru care în Gorj este inexistent”. În ceea ce priveşte Ziua Naţională, Constantin Manole spune că „o sărbătorim mâncând o friptură şi degustând un vin fiert, care de altfel este extraordinar”.

    „Dacă te duci pe Londra şi spui că eşti român, mai că nu te scuipă în ochi”

    O părere altfel despre străinătate şi-a format Claudiu din Târgu-Jiu care a fost câţiva ani în Anglia, la Londra, unde a lucrat ca tehnician în domeniul calculatoarelor, după ce a urmat cursurile unui colegiu de informatică englezesc. Nu a reuşit însă să depaneze calculatoare de prima dată, fiind obligat să facă pe şoferul pentru a-şi câştiga existenţa. În cele din urmă, a cunoscut o fată, iar dragostea l-a adus acasă în Târgu-Jiu. Doar că până să ajungă în Gorj, Claudiu îşi aminteşte că „din zece ştiri, nouă sunt cu violuri, ţigani şi despre români”. Ba mai mult, gorjeanul spune că „dacă te duci pe Londra şi spui că eşti român, mai că nu te scuipă în ochi”, motiv pentru care de cele mai multe ori se ferea să spună ce naţionalitate are.

    „O şansă pentru a-mi găsi un loc de muncă bun”

    O altă gorjeancă, Roxana Niţă este masterandă şi a decis că ar fi mai bine să plece în străinătate să îşi continue studiile, fiind convinsă că va avea ceva de învăţat din toată această experienţa. Bursa „Erasmus” a reprezentat pentru ea „paşaportul pentru străinătate”. Astfel studenta povesteşte că „până la urmă a fost să fie Franţa, deşi mai multe ţări îmi făceau cu ochiul. Îmi doream o bursă la o facultate de prestigiu şi, după multe sfaturi şi opinii din partea cunoscuţilor dar şi a profesorilor din facultate, am ales Universitatea din Dijon-Franţa. Am plecat din ţară, în speranţa că Franţa va reprezenta o oportunitate, o şansă pentru a-mi găsi un loc de muncă bun, atunci când mă voi întoarce în România”.

    Studenţii „Erasmus” au parte în Dijon de tot sprijinul comunităţii şi statului francez. Dar în afară de acest lucru, tinerii se şi distrează. În acest sens, Roxana spune „după cursuri, ne strângem în camerele de cămin şi depănăm amintiri din studenţie, sau mergem în cluburi unde bem celebrul kir. De 1 Decembrie vom face o petrecere pe cinste cu sarmale, mămăligă şi fasole cu ciolan. Asociaţia studenţească din Dijon organizează mereu astfel de activităţi pentru a ne face să ne simţim mai aproape de casă”. Şi lista poate continua cu mii de gorjeni care, azi, în loc să sărbătorească Ziua Naţională, muncesc în ţări străine, departe de familie, rude, prieteni şi de ţară…

    Rămân după gratii de Ziua Naţională

    0

    Nici un deţinut de la Penitenciarul Târgu Jiu nu va pleca acasă în perioada imediat următoare. Cu toate acestea, deţinuţii vor avea parte de un meniu îmbunătăţit şi de timp liber. Astfel, de 1 Decembrie, cei 400 de deţinuţi de la Penitenciarul Târgu Jiu vor avea parte de o zi mai lejeră din toate punctele de vedere. Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Târgu Jiu, Simona Dumitriu, activităţile desfăşurate în această zi de 1 decembrie vor fi la alegerea exclusivă a persoanelor private de libertate.

    Cei care vor dori se vor putea destinde la un meci de tenis, alţii la club, fiecare unde va dori să-şi petreacă timpul liber. Pe lângă ziua liberă, deţinuţii vor mai avea parte şi de un meniu special pregătit de „Ziua Naţională”. Cantitatea de carne din meniu va fi suplimentată şi vor avea şi desert. Pe de altă parte, o delegaţie formată din 20 de angajaţi ai Penitenciarului Târgu Jiu va fi prezentă la manifestările organizate în Piaţa prefecturii Gorj, unde vor depune şi coroane de flori.

    Discuţii sterpe pe marginea şedinţei de Consiliu Judeţean

    0

    Marele boicot anunţat de către consilierii judeţeni ai PNL s-a dovedit a fi însă un mare fâs, aleşii liberali deschizând gura de câteva ore, după care nu s-au mai obosit să ridice mâna „pro” sau „contra”, mulţumindu-se doar să se abţină. Împotrivă au votat totuşi cei de la PD-L, în vreme ce PSD-ul a fost la unison „pentru”, alături de liberalul Angheloiu şi democrat liberalul Neaţă. În cazul primului consilier judeţean există însă o problemă din cauza votului, acesta urmând să fie tras la răspundere pentru că a ridicat mâna când trebuia să o ţină pe masă.

    Şedinţa Consiliului Judeţean Gorj, de marţi, a fost una aproape obişnuită, cu diferenţa că liberalii au ţinut să-şi expună punctul de vedere. Astfel, prin glasul veteranului Valerică Barbulea, PNL şi-a manifestat nemulţumirea faţă de faptul că localităţi conduse de liberali nu au primit bani, la fel cum s-a întâmplat în cazul comunelor unde edilii şefi sunt de la PSD. În replică însă preşedintele Ion Călinoiu le-a atras atenţia peneliştilor asupra tăcerii prin care s-au remarcat, deşi au avut posibilitatea să sesizeze aceste chestiuni de atâtea ori până acum. „Haideţi să fim serioşi. Fondurile au fost alocate potrivit concluziilor venite din teritoriu şi îndeosebi acolo unde există proiecte în cofinanţare”, afirma şeful judeţului Gorj.

    Vorbe de dragu’ vorbelor
    La rândul lor, consilierii judeţeni ai PD-L prin vocea lui Dumitru Mareş s-au arătat indignaţi de faptul că la Turburea nu au fost alocaţi bani de la Consiliul Judeţean Gorj. Preşedintele Călinoiu le-a amintit însă faptul că în localitatea respectivă nu există un proiect care să necesite cofinanţare, iar Turburea, la fel ca Turceni, Mătăsari, sau Fărcăşeşti, sunt localităţi care au bani datorită existenţei pe raza acestora a activităţilor de minerit sau energie. După toate aceste precizări s-a trecut la vot, şeful judeţului cerând de mai multe ori aleşilor judeţeni să ridice mâna pentru a relua numărătoarea. În final, voturile împotrivă ale PD-L şi abţinerile celor de la PNL n-au contat nici cât o ceapă degerată, majoritatea PSD având câştig de cauză.

    Explicaţii pe marginea votului
    Votul unora ar putea avea repercusiuni, cum este în cazul vicepreşedintelui Radu Angheloiu. Cu alte cuvinte, cum toţi consilierii judeţeni au respectat decizia Biroului Politic de a se abţine de la vot, acest lucru nu a fost respectat şi de către vicepreşedintele Radu Angheloiu, conducerea PNL este astfel hotărâtă sa ia masuri. Vicepreşedintele Gheorghe Orzan a declarat că va fi o nouă şedinţă de Birou Politic în cadrul căreia se vor cere explicaţii lui Angheloiu pentru modul în care a votat. Supărat de nerespectarea deciziei Biroului Politic al PNL Gorj este şi liderul Dian Popescu, acesta declarând că în cazul lui Radu Angheloiu se va merge până la aplicarea de sancţiuni. Vicepreşedintele PNL, Radu Angheloiu, nu a putut fi contactat telefonic pentru a-şi exprima opinia cu privire la poziţia şi declaraţiile colegilor liberali.

    error: Content is protected !!