Sătulă de jigniri şi de insulte,
O vacă dintre alea, câtuşi, culte,
Decise să le zică ălor interesaţi,
De ce fără de lapte sunt lăsaţi.
Adică să le spună o pricină,
De ce dă cu copita-n oala plină,
Vărsând-o pe pământ şi-n bălegar,
Sfârşind o zi-lumină, în zadar.
Vorbea pe înţeles, pe cât se poate,
Cât pentru ea şi pentru alte surate.
Le zise, verde-n faţă, fără teamă:
– Eu bănuiesc, că aţi băgat de seamă,
Că oalele cu lapte sunt vărsate
Nu-n orice zi! În unele-nsemnate,
În care stăm flămânde, nebăute,
Lăsând în foame, patru, cinci, chiar şapte!
Ba, ne trezim spre seară, chiar bătute …
– Dar bine, zise unul dintre ei,
Se vede c-aţi făcut un obicei
Să daţi copite oalelor cu lapte,
– Dar dintre şapte care spuneţi voi,
De ce nu merge unul şi cu noi
La iarbă verde, iar apoi la iaz?
– Poate că … doarme, nu e treaz!
– Atunci lăsaţi deoparte văicăreala
Şi adaptaţi din mers, … morala:
Nici cu vaca nu … colind,
Dar nici lapte, nu … pretind!
Înţelepciunea vacii
