La o zi după afișarea rezultatelor de la Bacalaureat, care s-au dovedit dezastruoase și arată faptul că Educația din România se îndreaptă într-o direcție greșită, președintele Klaus Iohannis lansează cu fast programul „România educată”. Este programul la care gândește de 7 ani și pe care ni-l propune împreună cu ministrul Educației, Ligia Deca, cea care i-a fost consilier la Cotroceni, exact pentru această temă. Cu toate astea, „România educată” nu aduce acea schimbare așteptată de români. De altfel, chiar numele programului lasă de dorit. Dacă s-ar fi numit „Elevii români pregătiți pentru viață”, poate abia atunci am fi avut speranța ca în școală să învețe fiecare ce are nevoie pentru viitoarea profesie. De câte ori i-a fost atrasă atenția că educația merge în jos, de fiecare dată Iohannis a spus că, cu atât mai mult, programul său este necesar. Ce se întâmplă, între timp? Mediile la Bacalaureat scad, numărul mediilor de 10 scade, numărul candidaților care pică Bacalaureatul crește. Ce face ministrul Educației? Caută soluții împotriva fraudării examenelor în școli și licee. Cere înnăsprirea condițiilor de organizare. De ce nu învață elevii? Pentru că, în mare parte, nu le trebuie în viață ce li se predă în școli. Pentru că materia e mult prea stufoasă. Pentru că 4 din 10 elevi români sunt analfabeți funcțional, așa cum arată cel mai recent studiu național. De precizat că raportul a fost întocmit de o platformă educațională, în colaborare cu Ministerul Educației. Analfabetismul funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. Mai precis, o persoană poate să reproducă verbal sau în scris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță. Cine e de vină pentru că s-a ajuns aici? Unii vor spune că telefoanele și internetul, alții că jocurile pe calculator, sau poate chiar părinții. Nu! Vina aparține sistemului de învățământ, care aduce în fața elevilor informații, în mare parte, inutile pentru ei și atunci de ce le-ar învăța. Plus de asta, mulți nu au capacitatea de a acumula atât de multe și de complicate cunoștințe, chiar dacă ar vrea. Dar fiecare om e croit într-un anumit fel, are anumite calități și abilități înnăscute, iar rolul educației nu este acela de „a-i face capul calendar”, cum se spune, ci de a-i descoperi abilitățile și de a-l ajuta, într-un mod practic și prietenos, să și le dezvolte.
Aș recomanda celor care stabilesc ce trebuie să învețe elevii, să studieze „Abordarea Reggio Emilia”, cunoscută și aplicată în școli din întreaga lume, chiar și la noi, în anumite entități private. Aceasta e bazată pe conceptul lui Loris Malaguzzi, care pornește de la ideea că fiecare copil este o ființă curioasă, cu un potențial nemărginit, creativă, dornică de a explora, de a învăța și care este capabilă să observe și să înțeleagă lumea în multe feluri. Acesta a conștientizat că, dacă plecăm de la ideea că fiecare copil are un potențial nemărginit, atunci îl vom observa și vom crea acele contexte de învățare prin care potențialul lui să iasă la iveală, să se definească și să se împlinească. Iar educatorul să fie partener de învățare, să-l încurajeze și să-l sprijine, să-i ofere cunoștințele de care are nevoie pe drumul ce și-l alege în viață, nu zbirul care-l urmărește pe camarele de supraveghere, să-l prindă dacă copiază niște informații în majoritate inutile pentru el, pe care i le bagă pe gât, la ora actuală, învățământul românesc.
