spot_img
16.9 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 20, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19425

    A furat motorină de la locul de muncă

    0

    Şoferul unui autoturism, oprit în trafic de către poliţiştii din Stoina, s-a ales cu un dosar penal pentru furt calificat. Şi asta după ce oamenii legii au descoperit într-un autoturism oprit la un control în trafic, cantitatea de 20 litri produs petrolier. N.D., 44 ani, din comuna Grădiştea, transporta cantitatea de 20 litri produs petrolier, de tipul motorinei, cantitate ce a fost sustrasă dintr-un buldoexcavator, aparţinând unei societăţi comerciale, cu punct de lucru în localitate, unde figura ca angajat. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca la definitivarea cercetărilor dosarul penal să fie înaintat unităţii de parchet competente spre soluţionare.

    Transport de lemne, cu iz penal

    0

    Doi bărbaţi din Baia de Fier au ajuns în atenţia poliţiştilor, după ce au fost găsiţi în timp ce transportau lemne, fără documente de provenienţă. Bărbaţii au căzut în plasa oamenilor legii, care acţionau pe linia verificării legalităţii transportului de material lemnos.

    Cu acest prilej, a fost oprit pentru control un autovehicul cu care era transportat material lemnos. Din verificările efectuate la faţa locului a rezultat faptul că, C.P., 35 ani, din comuna Baia de Fier, judeţ Gorj, transporta cantitatea de 2,2 mc. material lemnos esenţă fag cu un autovehicul, fără a avea documente de proveninţă. De asemenea, poliţiştii au identificat şi pe B.N., 46 ani, din comuna Baia de Fier, în timp ce transporta cantitatea de 2,1 mc. material lemnos esenţă răşinoase cu un autovehicul fără a avea documente de proveninţă. „Cei 2 transportatori au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei fiecare, conform Legii 171/2010, întreaga cantitate de material lemnos fiind confiscată şi lăsată în custodie Ocolului Silvic Polovragi”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, subinspector Bogdan Scafeş.

    Transportatorii, verificaţi pe toate arterele judeţului

    În aceiaşi zi, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Crasna au executat o acţiune pe linia verificării legalităţii transportului de material lemnos. Cu această ocazie a fost depistat B.M., 44 ani, din comuna Bumbeşti-Piţic, judeţ Gorj care transporta cu un camion cantitatea de 7.310 mc material lemnos esenţă fag fără ca cele 9 piese să poarte amprenta mărcii dreptunghiulare şi C.V., 41 ani, din comuna Baia de Fier, judeţ Gorj, ce transporta cu un camion cantitatea de 8.544 mc material lemnos esenţă fag, fără ca cele 15 piese să poarte amprenta mărcii dreptunghiulare, material lemnos aparţinând în ambele cazuri unei societăţi comerciale din localitatea Bengeşti Ciocadia, judeţ Gorj. „Ambii transportatori au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei fiecare, conform Legii 171/2010, întreaga cantitate de material lemnos fiind confiscată şi lăsată în custodie Ocolului Silvic Novaci”, a mai spus Bogdan Scafeş.

    Bijuterii brâncuşiene pentru Palatul Buckingham

    1

    Artistul gorjean, Ovidiu Pârâianu are o misiune foarte importantă de îndeplinit. Şi asta pentru că, vrea să ajungă în faţa reginei Marii Britanii, dar şi a prinţului William, pentru a le înmâna câteva cadouri preţioase. Diamante, rubine şi safire, aşternute cu grijă pe câteva bijuterii din aur, ce fac trimite la operele brâncuşiene, sunt surprizele pe care gorjeanul le-a pregătit, reginei şi prinţului de la Palatul Buckingham.

    Artistul gorjean a realizat trei bijuterii din aur, presărate cu diamante, safire şi rubine pentru perechea princiară. Sunt gata şi artistul speră să le înmâneze reginei, dar şi perechii ce urmează să-şi unească destinele. „Inelul conţine elementele marelui sculptor Brâncuşi. Pe Masa Tăcerii am căutat să aplic harta Marii Britanii, cu 16 diamante care înconjoară regatul Marii Britanii. Mai sunt şi briliante, safire şi rubine. Valoarea este simbolică însemnată mai ales că este cu trimitere la operele brâncuşiene”, a dezvăluit artistul despre inelul pentru viitoarea mireasă. Celelalte două piese de rezistenţă sunt inelul pentru regina Marii Britanii care depăşeşte 10.000 de euro, dar şi cheia destinată prinţului William.

    Cu banii din moştenire a lucrat bijuteriile

    Ovidiu Pârâianu speră să fie primit la palat, pentru a putea înmâna personal cadourile. Ovidiu Pârâianu nu este la primele lucrări. Acesta a mai „cadonat” bijuterii din aur multor oameni importanţi ai ţării. Valoarea unui inel, precum cel lucrat pentru regina Elisabeta depăşeşte 10.000 de euro, iar banii pentru realizarea bijuteriilor provin din moştenirea lăsată de părinţii săi. „Cele trei bijuterii sunt gata şi sper să fiu primit la palat pentru a le înmâna personal. Inelul lucrat pentru regina Marii Britanii a fost realizat la rugămintea mamei mele înainte de a muri. Ea m-a rugat cu limbă de moarte să duc un cadou reginei”, a mai adăugat Ovidiu Pârâianu, hotărât să ajungă în faţa capetelor încoronate.

    Agricultorii, amăgiţi de Valeriu Tabără

    0

    Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este capabil, în prezent, să suporte acordarea unei sume mai mari pe suprafaţă comparativ cu 2010, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Valeriu Tabără. „Nu vreau să vă dau deocamdată cifra, dar vă spun că suma pe care o vom acorda pe suprafaţă producătorilor agricoli, anul acesta, este mai mare decât cea din 2010”, a spus Ministrul Agriculturii, într-o conferinţă de presă.

    În 2011, SAPS este de circa 102 euro/hectar, aceştia reprezentând bani de la Uniunea Europeană. La această sumă urmează să se adauge alocarea MADR, despre care Ministrul Agriculturii a spus că nu vrea să dea nicio informaţie. La insistenţa presei, acesta a admis că se poate vorbi despre o majorare de peste 10% a subvenţiilor ce vor fi acordate producătorilor agricoli. „Rămâne de bază sprijinul pentru producătorii agricoli şi ne vom concentra în continuare atenţia spre ceea ce înseamnă asigurarea veniturilor, care să facă din fermierul român un competitor la nivel european. Şi aici sunt cele două componente. În principal este vorba despre sprijinul european din fondurile europene. Anul acesta a fost de 8,36 de euro/hectar şi 50,64 de euro din bugetul naţional. În totalitate, suma dată fermierului român a fost de circa 131 de euro/hectar, mai mare faţă de 2009, când s-au dat către fermieri circa 117 euro/hectar”. Potrivit şefului de la Agricultură, MADR va continua să sprijine sectorul zootehnic la nivele care să fie acceptabile de către crescători şi care să-i ajute la compensării unor costuri legate de furaje. De asemenea, Tabără a precizat că este importantă relansarea sectorului laptelui, pentru că, în ultimul timp, România a ajuns să importe produse lactate. Este nevoie de o diversitate de construcţii pe sectorul zootehnic, acesta fiind, de altfel, sectorul care transformă producţia primară şi este cel care determină prima valoare adăugată în producţia agricolă românească”, a subliniat Tabără. Pachetul financiar de sprijin pentru fermierii români în anul 2011 este estimat la 1,6 miliarde euro, din care 1,3 miliarde euro din bugetul Uniunii Europene. Anul trecut, sprijinul financiar alocat pe suprafaţă din bugetul naţional a fost anul trecut de 50,64 euro/hectar, iar anul acesta va fi cel puţin similar.

    Marius Boeriu

    0

    Directorul DSP Gorj nu a fost capabil să dezamorseze conflictul de la Spitalul Bumbeşti-Jiu şi nici să ofere soluţii celor peste 100 de angajaţi.

    error: Content is protected !!