spot_img
19.8 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 20, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19426

    Marius Boeriu

    0

    Directorul DSP Gorj nu a fost capabil să dezamorseze conflictul de la Spitalul Bumbeşti-Jiu şi nici să ofere soluţii celor peste 100 de angajaţi.

    Tot mai nemulţumiţi de Noul Cod al Muncii

    0

    Noul Cod al Muncii nemulţumeşte bugetarii, pentru că printre reglementări se numără concedierile colective, fără măsuri compensatorii şi mai grav, posibilitatea ca sindicatele să nu mai poată negocia. Pentru drepturile lor însă, funcţionarii publici spun că vor merge şi la forurile superioare de instanţă.

    Discuţiile dintre sindicate, Ministerul Muncii şi patronate nu s-au finalizat pentru că nu se ajunge la un consens. Între timp, ceea ce în opinia Guvernului pare a fi benefic, pentru salariaţi, aceştia văd mai degrabă dezavanatjele în caz de concediere colectivă. Majoritatea funcţionarilor publici gorjeni spun că, nu vor ezita să acţioneze pe cale legală, până la Curtea Europeană de Justiţie.

    Instanţa, singura cale de atac

    „Nu s-a pus încă problema, la primărie sunt mai puţin angajaţi, dar aşteptăm să vedem în ce direcţie va merge aplicarea Noului Cod al Muncii. Cert e că prin aceste legi noi, funcţionarii sunt mereu defavorizaţi, în timp ce înainte era un mediu mai stabil, mai sigur. Dacă va fi cazul, ne vom uni. Pentru drepturile noastre, banii noştri, pentru că suntem dispuşi să mergem în instanţă, chiar la Curtea Europeană de Justiţie. Cât despre disponibilizarea pe criteriul neperformanţei, să zicem că nu e tocmai neavenită, dar să se facă aşa cum trebuie. Sperăm că pe noi, reglementările Noului Cod ne vor ocoli, nu suntem aşa mulţi ca la alte instituţii bugetare din Bucureşti, dar cum legislaţia se poate schimba peste noapte, ne aşteptăm la urmări” , este de părere unul dintre angajaţii Primăriei Târgu-Jiu. În asentimentul acestuia vin şi angajaţi de la Consiliul Judeţean Gorj, care spun că: „Noul Cod al Muncii elimină multe din facilităţile sau drepturile noastre. Trebuie acţionat, dar dacă se menţin aceste prevederi, vor apărea mari probleme cu aceste concedieri colective, când oamenii vor fi concediaţi. Ne vom conforma legii, dar ne rezervăm dreptul de a acţiona în instanţă, şi de ce nu, vom face apel la Curtea Europeană de Justiţie. Se lucrează încă la noua lege a sindicatelor, aşteptăm să vedem rezultatele, dar nu ni se pare corect ca să ne pierdem şi puţina susţinere a sindicatelor, pentru că se pune pumnul în gură”, a subliniat unul dintre angajaţii Consiliului Judeţean. „Vom merge în instanţă, fireşte, pentru că după noua lege, puterea sindicatelor a scăzut, iar altă cale de atac nu mai avem. Vom merge şi la Curtea Europeană de Justiţie. Eu dau exemplul meu, am peste 30 de ani de activitate în administraţie, cu studii superioare, iar dacă vine peste noapte o concediere colectivă, ce facem, fără plăţi compensatorii, fără opţiuni? Noul Cod al Muncii avantajează mai degrabă patronii şi angajaţii din mediul privat, în timp ce drepturile noastre au scăzut foarte mult”, s-a făcut auzită o altă angajată a Consiliului Judeţean.

    Criteriul performanţei, acceptat

    Funcţionarii agreează în schimb ideea ca, după intrarea în vigoare a Noului Cod al Muncii, disponibilizările să fie decise de criterii de performanţă. Se îndoiesc totuşi că se va respecta acest lucru. „Sunt de acord cu performanţa ca şi criteriu în caz de concediere, dar dacă este aplicat corect, nu după ureche şi ochi frumoşi”, a conchis un alt funcţionar public. Sunt şi funcţionari care pur si simplu s-au săturat să mai vorbească în faţa camerelor de luat vederi, nu de teamă, ci pentru că şi-au pierdut şi ultima brumă de încredere în guvernul Boc. Sigur pe măsuri pare a fi însă premierul Emil Boc, care a menţionat că noul Cod al Muncii va diminua rigiditatea pieţei muncii”.

    De ce credeţi că autorităţile întârzie să facă publice datele expertizei, în cazul exploziei de la UM Sadu?

    0

    „Au dus uzina din Sadu la ruină, DNA ar trebui să se autosesizeze” anonim

    „Nu ştiu din ce cauză suntem predispuşi să asistăm la un astfel de dezastru şi de ce nu, la un masacru, în ceea ce priveşte sistemul deficitar din România. Când se întâmplă o catastrofă, precum cea de la Sadu, cineva ar trebui să ia măsuri urgente şi să le comunice în prealabil, pentru ca victima deflagraţiei sau de ce nu angajaţii uzinei să ştie la ce riscuri se expun şi ce ar trebui să facă pe viitor, pentru a evita un astfel de dezastru. Nu ştiu de ce nu se fac cunoscute aceste date, care sunt de o importanţă extraordinară, având în vedere faptul că cineva a avut de suferit. Păcat că sunt oameni care nu conştientizează şi mai păcat este că unii dintre ei, chiar se „fălesc” cu investiţiile de acolo. Ştiu eu ce vorbesc. Această anchetă va mai dura foarte mult, pentru ca mai marii sistemului, să pună la punct declaraţiile şi să se scoată în faţă ca victime, ci nu ca vinovaţi. Mi-e silă că trăiesc lângă oameni care face tot posibilul să muşte din ciolanul pus la vedere de Guvern. Ultimii vor fii tot ultimii, degeaba ne amăgim cu vorbe” Andrei

    „Acest tip de evenimente sunt inevitabile, nu cred că există vorba de vinovaţi sau oameni care ar trebui să răspundă pentru aceste lucruri. Cred însă că situaţia se va rezolva, cât de curând, având în vedere faptul că ITM-ul este pe fir. Adevăraţi profesionalişti” Fabian

    Incendiu la Mănăstirea Icoana

    0

    Acoperişul Bisericii din lemn, din cadrul Mănăstirii Icoana, din comuna Crasna a fost cuprins de flăcări în această dimineaţă. Pompierii au fost solicitaţi să dea o mână de ajutor, pentru stingerea focului, care ameninţa să ardă tot lăcaşul sfânt. La locul intervenţiei s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie nr.2 Novaci, care au reuşit în cel mai scurt timp să localizeze şi să stingă incendiul înaintea propagării acestuia. Pompierii au găsit şi o cauză probabilă a izbucnirii incendiului, spunând că este vorba despre efectul termic, degajat de un dispozitiv electric de sudură. Pompierii dau asigurări că focul a fost stins înainte de a crea pagube, iar intervenţia a durat aproximativ 30 de minute.

    107

    0

    107 angajaţi de la Spitalul Bumbeşti-Jiu, trec prin zile de coşmar, după ce au rămas fără un loc de muncă la spital.

    error: Content is protected !!