spot_img
8.5 C
Târgu Jiu
miercuri, octombrie 23, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19732

    Caţaron, din nou la audieri

    1

    Trimis în judecată de către procurorii DNA, Biroul Târgu-Jiu, Caţaron Oprea, ofiţer în cadrul Serviciului de Protecţie Internă Gorj, a fost audiat de către judecătorii Tribunalului Gorj, la cel de-al treilea termen de judecată.

    Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Gorj, judecătorul Ion Marin a precizat că „la termenul avut, inculpatul Caţaron Oprea a fost audiat, urmând ca la următorul termen stabilit care va avea loc peste două săptămâni să se treacă la audierea martorilor din dosar”. Ofiţer în cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Gorj, şef Birou, Caţaron Oprea este acuzat că în perioada 2002-2009 a săvârşit cinci infracţiuni de luare de mită şi patru infracţiuni de trafic de influenţă. Procurorii anticorupţie au reţinut că în perioada 2002-2009, Caţaron Oprea s-a folosit de funcţia deţinută în cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţiei Internă Gorj pentru a obţine sume de bani sau bunuri pentru a interveni pe lângă conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj pentru că mai mulţi agenţi de poliţie, denunţători în cauză, să nu fie expuşi unor sancţiuni penale sau disciplinare ori să fie transferaţi de la o subunitate la alta în cadrul I.P.J. Gorj. Mai exact, Caţaron Oprea a pretins bani şi bunuri de la agenţii de poliţie respectivi, despre care avea cunoştinţă, că au probleme pe linie profesionala sau care au fost sancţionaţi disciplinar.

    Pasul următor, audierea martorilor

    Reprezentanţii DNA au demonstrat faptul că ofiţerul a pretins de la un agent de poliţie suma de 2.000 euro pentru a nu sesiza Direcţia Generala Anticorupţie cu privire la unele fapte de natura penale despre care avea cunoştinţă. De asemenea, inculpatul a mai primit de la alt agent de poliţie suma de 600 lei şi bunuri în valoare de 2.700 lei pentru a nu fi sancţionat disciplinar. În atenţia DNA s-au mai aflat alte două situaţii în care Caţaron Oprea a mai pretins de la doi agenţi, cu titlu de împrumut, sumele de 300 euro şi 20.000-25.000 lei, refuzând ulterior restituirea banilor. Pentru restituirea sumelor de bani către cei păgubiţi , procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui autoturism ce aparţinea inculpatului. Termenul avut pe rolul Tribunalului Gorj este cel de-al treilea de când ofiţerul a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, Biroul Târgu-Jiu. Astfel, la primul termen Caţaron Oprea a cerut o amânare pentru angajarea unui apărător, pentru ca la următorul să ceară de la instanţă acelaşi lucru în vederea pregătirii apărării. La termenul avut recent, magistraţii Tribunalului Gorj au trecut la audierea ofiţerului din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Gorj, urmând ca pe viitor să se treacă la ascultarea martorilor din dosarul de luare de mită şi trafic de influenţă.

    Ajutoare pentru cei din localităţile necooperativizate

    0

    Plenul Senatului a adoptat miercuri un proiect de lege prin care se instituie un ajutor financiar lunar pentru persoanele din fostele localităţi necooperativizate în perioada comunistă care au livrat la fondul centralizat al statului produse animaliere şi agroalimentare. Proiectul de lege, care are ca iniţiatori mai mulţi senatori şi deputaţi ai PSD şi PNL, a fost adoptat cu 41 de voturi pentru, 36 de voturi împotrivă şi două abţineri.

    Comisia pentru muncă din Senat a întocmit un raport de admitere cu amendamente, considerând că în România există foarte multe persoane în această situaţie, problema acestora fiind până la acest moment „trecută cu vederea”. „Cu toate că aceste persoane au avut o contribuţie reală şi consistentă pentru stat şi societate prin dările efectuate, acum ele se confruntă cu imposibilitatea de a avea un venit minim de trai. Situaţia lor, pe cât de delicată pe atât de dramatică, a fost trecută cu vederea de autorităţi timp de două decenii”, se arată în raportul comisiei de specialitate. Potrivit amendamentelor comisiei, aprobate de plen, de ajutorul financiar lunar vor beneficia persoanele care au împlinit vârsta de pensionare, 65 de ani, care au domiciliat în perioada regimului comunist în localităţi necooperativizate şi care nu beneficiază de pensie din sistemul public de pensii sau care au venituri nete sub 30% din nivelul pensiei minime garantate.

    Lunar, cu dovada

    De asemenea, persoanele care doresc să beneficieze de acest ajutor financiar lunar trebuie să dovedească prin orice document faptul că au livrat la fondul centralizat al statului diverse cote de producţie agroalimentară sau agroanimalieră. Ajutorul financiar este stabilit la 70% din cuantumul stabilit pentru indemnizaţia socială garantată, sumele destinate ajutorului financiar lunar fiind suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii pentru bugetele unităţilor administrativ-teritoriale. Guvernul nu a susţinut proiectul de lege, considerând că „instituirea ajutorului financiar ar crea o discriminare faţă de personale care locuiesc în aceste zone şi care au plătit contribuţiile prevăzute de lege pentru obţinerea unei categorii de pensii”. Totodată, Guvernul consideră că proiectul de lege reglementează aceleaşi proceduri ca şi în cazul stabilirii şi acordării ajutorului social. „Apreciem că iniţiatorii ar fi trebuit să se refere, eventual, la acest act normativ (privind acordarea ajutorului social – n.r.), şi nu să constituie o reglementare separată”, se mai arată în punctul de vedere transmis de Guvern Senatului. Senatul este primă Cameră sesizată în acest caz.

    Ce credeţi despre scurgerea de informaţii confidenţiale din sistemul naţional de sănătate?

    0

    „Este o mostră de neprofesionalism, de ce înseamnă că mijloace de informare performante să intre pe mâinile unor nepricepuţi sau răuvoitori dar scoate în evidenţă şi vulnerabilităţile oricărei tehnologii, inclusiv, cum este cazul acesta, a celui informatic” Mihai Constantin

    „Incompetenţă şi nimic mai mult” Ionică

    „Din punctul meu de vedere, este absurd. Într-un stat care se respectă şi care se vrea democratic, este pur şi simplu absurd. Sistemele informatice pot fi „sparte” şi sabotate în orice moment. Nu cred că mai există aceste lucruri, într-un stat european” Andrei

    „Tehnologia din ziua de azi poate avea asupra noastră, atât un impact pozitiv cât şi un impact negativ. Nu se putea întâmpla acest lucru, în perioada comunistă, când totul era securizat iar oamenii aveau competenţe şi specializări pe domenii, dintre cele mai diversificate. Acum există interese ascunse iar majoritatea tinerilor, se pare, cu inteligenţă şi mult tact, pot avea acces la informaţii, care mai de care mai sofisticate. E incompetenţă, iar instituţiile publice, dau din colţ în colţ şi se cred neputincioase, în faţa situaţiei” anonim

    Luptătoare DPIR, cot la cot cu bărbaţii la misiuni

    3

    Este tânără şi nu se teme de nici un infractor. Este pregătită să facă faţă oricărei împrejurări şi nu se dă înapoi de la nici o acţiune, oricât de periculoasă ar fi. Chiar dacă este femeie, colegii de breaslă fac abstracţie de acest lucru şi o consideră un ajutor de nădejde. Vorbim despre prima femeie din Târgu-Jiu, care face parte din echipa celor 22 de luptători de la Detaşamentul de Intervenţie Rapidă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.

    Diana are 27 de ani şi de un an şi jumătate este membră a echipei de luptători de la Detaşamentul de Intervenţie Rapidă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj. Este prima femeie care face parte din echipa luptătorilor de la DPIR şi nu o deranjează acest lucru. Deşi este femeie, ea şi-a ales această meserie destul de grea pentru că se simte puternică şi încă de copilă i-a plăcut să lupte împotriva infractorilor. Cu o înălţime de 1.90, Diana imediat ce îşi pune cagula nu se deosebeşte dintre colegii săi. Participă la toate misiunile, fie ele cât de grele, fără să se sfiiască, iar teama pentru ea nu există, mai ales în acele momente de acţiune. „De mică mi-a plăcut să lupt împotriva infractorilor şi îmi doream foarte mult să ajung poliţistă. Visul meu a fost îndeplinit imediat ce am fost acceptată aici. Colegii mei s-au comportat normal şi m-au acceptat chiar dacă sunt femeie”, dezvăluie Diana, hotărâtă să nu-şi schimbe meseria vreodată.

    Proaspăt căsătorită

    În urmă cu şase luni, Diana s-a căsătorit, iar soţul ei s-a obişnuit deja cu meseria pe care ea şi-a ales-o: „Sunt căsătorită, dar soţul meu s-a obişnuit cu meseria mea, deşi el nu este poliţist. Se îngrijorează puţin atunci când plec în misiuni, dar ştie că mă descurc în orice situaţie şi mai am şi colegii care mă susţin”, mai spune Diana zâmbind. Colegii de serviciu nu se îndoiesc de ajutorul pe care Diana îl poate acorda, atunci când se află în misiune. „Se descurcă excelent în misiuni. Participă fără ezitare la toate misiunile şi pe noi ne ajută mai ales atunci când printre suspecţii reţinuţi se află şi persoane de sex feminin, pentru că le percheziţionează, lucru pe care noi nu-l putem efectua în cazul femeilor. Nu se teme de infractori, aşa cum suntem noi obişnuiţi să credem despre femei, ci pune umărul la treabă la fel ca un bărbat”, spune un coleg al Dianei. Aceasta s-a integrat uşor în colectiv şi participă cot la cot cu ceilalţi bărbaţi luptători ai Detaşamentului de Intervenţie Rapidă din cadrul IPJ Gorj. De la colegi a învăţat să lupte şi antrenamentele pentru ea sunt acum „floare la ureche”.

    Diana – luptător IPJ Gorj

    0

    Este femeie, dar nu se teme să lupte cu infractorii, cot la cot cu bărbaţii de la Detaşamentul de Intervenţie Rapidă al IPJ Gorj.

    error: Content is protected !!