spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 20, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19917

    Au ajuns după gratii înşelând AJOFM

    0

    Acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals în formă continuată, o mamă împreună cu fiul său a fost trimisă în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Aceştia sunt acuzaţi că au făcut angajări fictive, înşelând Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj cu peste 750 mii lei. În situaţia în care vor fi găsiţi vinovaţi de către magistraţii gorjeni, Valeria Trancă şi Gheorghe Daniel Trancă riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 20 de ani precum şi interzicerea unor drepturi.

    În rechizitoriul de trimitere în judecată, procurorii Parchetului Judeţean Gorj au reţinut faptul că cei doi inculpaţi, în calitate de administratori la două societăţi comerciale din comuna Prigoria, judeţul Gorj, în perioada 2007-2010, au efectuat în mod repetat angajări fictive de persoane prin falsificarea documentelor de angajare. Procurorii au mai constatat că cei doi, mamă şi fiu, au folosit aceste înscrisuri pentru a induce în eroare pe funcţionarii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Gorj, beneficiind astfel, în mod ilegal, de subvenţii pentru sine şi de indemnizaţii de şomaj pentru persoanele angajate fictiv, prejudiciul total adus bugetului asigurărilor pentru şomaj fiind de peste 750 000 lei. Organele de urmărire penală au mai stabilit că cei doi, cunoscând prevederile legilor nr. 76/2005 şi nr. 116/2002, au procedat la racolarea de persoane cu posibilităţi materiale reduse şi pregătire precară de viaţă, din localităţile Prigoria, Albeni, Bustuchin, Roşia de Amaradia şi a altor comune învecinate, cărora le-au promis angajarea pe o durată nedeterminată de timp ca muncitori necalificaţi în cadrul celor două societăţi comerciale la care erau administratori, urmând ca aceştia să beneficieze ulterior de ajutorul de şomaj.

    Contracte de muncă fictive

    Cei doi inculpaţi au procedat la încheierea unor contracte de muncă fictive cu 33 de persoane, în cazul societăţii comerciale administrată de inculpata Trancă Valeria, şi cu 25 de persoane, în cazul societăţii comerciale administrată de inculpatul Trancă Gheorghe-Daniel. Pentru aceste 58 de persoane angajate fictiv, cei doi inculpaţi au solicitat şi beneficiat în mod fraudulos, de la AJOFM Gorj, de subvenţiile oferite de lege pentru astfel de categorii de vârstă pentru care statul român, prin bugetul asigurărilor pentru şomaj, acordă astfel de facilităţi financiare în vederea stimulării ocupării forţei de muncă. Cuantumul subvenţiilor acordate pentru anii 2007-2010 de către AJOFM Gorj şi virate lunar în conturile bancare ale societăţilor comerciale administrate de cei doi inculpaţi a fost de peste 360 000 lei, iar cuantumul ajutorului de şomaj – în valoare totală de aproximativ 300 000 lei. Fiecare dintre cei 58 de angajaţi fictivi au avut relaţii de muncă cu ambele societăţi comerciale administrate de inculpaţi, fiind iniţial angajaţi pe o perioadă nedeterminată la societatea aparţinând unuia dintre inculpaţi. Ulterior era emisă o decizie de încetare a raporturilor de muncă cu angajatorul iniţial „la cererea salariatului”, acesta fiind reangajat apoi la societatea comercială aparţinând celuilalt inculpat, pentru ca, ulterior, după o perioadă de timp, să fie emisă o nouă decizie de încetare a raporturilor de muncă pe motivul „necorespunzător profesional”, astfel încât persoanele respective să beneficieze de ajutor de şomaj în cuantum de 450 lei/lună. În acest caz, societăţile comerciale administrate de cei doi inculpaţi nu erau obligate să restituie subvenţiile. Mai mult decât atât, lunar, în perioada 2007-2010, inculpaţii au întocmit pontaje de prezenţă fictive şi ştate de salarii pentru cele 58 de persoane, atestând în mod fals că cei 58 de angajaţi şi-au primit drepturile salariale nete, lunar, în numerar. În realitate, aceste sume de bani erau însuşite lunar de către cei doi inculpaţi şi folosite în scopuri personale. Pe 21 septembrie 2010, cei doi inculpaţi au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv. Purtătorul de cuvânt al Parchetului Judeţean Gorj, Cristina Ciobanu, a declarat că cei doi riscă pedeapsa cu închisoarea de până la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Frigul îngheaţă cărbunele din vagoane

    1

    Temperaturile scăzute din ultimele zile îngheaţă cărbunele transportat de la cariere către Complexul Energetic Turceni. Aşa se face că reprezentanţii complexului au decis ca vagoanele să treacă printr-un tunel de dezgheţ pentru a putea fi, ulterior, descărcate.

    Iarna a început să creeze probleme în industria energetică! De mai bine de o săptămână, temperaturile scăzute, de -3, -4 grade, au creat probleme Complexului Energetic Turceni. Astfel a fost nevoie ca vagoanele de cărbune să fie băgate în tunelul de dezgheţare. Directorul general al Complexului Energetic Turceni, Octavian Graur, a declarat pentru Impact că “de o săptămână, din cauza temperaturilor scăzute şi a faptului că naveta de cărbune vine de o distanţă de minim 28 de kilometri, avem probleme. Noi luăm cărbune de la Roşia, Peşteana, Dragoteşti şi Jilţ. Până ajunge la noi la termocentrală el îngheaţă în partea de jos a vagonului şi avem probleme la descărcare. Tocmai de aceea cele 20 de vagoane ale unei navete sunt introduse în tunelul de dezgheţ, sunt ţinute o oră sau două la temperaturi ridicate după care sunt duse pe rampa de descărcare„. Graure a mai precizat că, „în rest, la termocentrală nu mai sunt înregistrate alte greutăţi cauzate de sezonul de iarnă cu atât mai mult cu cât au fost aplicate deja măsurile de protecţie a salariaţilor”.

    „Nu am fost luaţi pe nepregătite”

    La rândul lui, liderul de sindicat Eugen Iovan a precizat că unitatea energetică este pregătită pentru întâmpinarea anotimpului geros. La EMC Rovinari, deşi începutul de iarnă nu a cauzat probleme majore, totuşi sindicatele au luat din timp măsurile menite să asigure protecţia salariaţilor, în special pentru zilele cu temperaturi foarte scăzute. Liderul de sindicat Marin Golea a precizat că “ieri, când a nins, producţia a mers normal, suntem în luna decembrie şi nu am fost luaţi pe nepregătite“. Golea a mai precizat că, în scurt timp, se vor definitiva reviziile la sediile sociale, asta ca urmare a faptului că încălzirea este asigurată de centrale electrice care prezintă defecţiuni la rezistenţe. Cât despre asigurarea articolelor de îmbrăcăminte specifice de iarnă, aceasta a fost deja distribuită minerilor. La carierele din Zona Motru nu au fost înregistrate probleme din cauza primei ninsori.

    Somn uşor…

    0

    Deţinuţii şi-au expus lucrările la târgul de iarnă

    0

    Deţinuţii cu talente de artişti au ieşit cu lucrările lor la târgul de iarnă din centrul municipiului Târgu-Jiu. Nu să-şi vândă operele, ci să arate trecătorilor munca depusă pe timpul detenţiei. Lucrările lor pot fi admirate în aceste zile într-una din căsuţele puse la dispoziţie pe centrul oraşului.

    Nu vor să-şi vândă lucrările, ci doar să le arate lumii. Vorbim despre deţinuţii de la Penitenciarul Târgu-Jiu, care au ocazia să-şi prezinte operele în cadrul târgului de iarnă organizat în centrul oraşului. Icoanele din zahăr, tablourile pictate în atelierul penitenciarului precum şi portretele creionate de persoanele private de libertate pot fi admirate în această perioadă. „Nu vând lucrările. Le-am adus aici pentru ca trecătorii să le admire şi să vadă că şi noi putem să creăm adevărate opere de artă“, a declarat Daniel Vasiliu, deţinut de la Penitenciarul Târgu Jiu. Conducerea instituţiei de detenţie a dat prilejul deţinuţilor cu talent să fie prezenţi cu lucrările lor la târgul de iarnă, chiar dacă operele realizate nu sunt scoase la vânzare. În următoarele zile, acelaşi grup de deţinuţi vor merge în centrele de copiii pentru a-i învăţa să creeze diferite podoabe pentru pomul de iarnă.

    error: Content is protected !!