spot_img
15.5 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 20, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19953

    Defileul Jiului va intra în reparaţii

    0

    Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că a obţinut fondurile necesare pentru reabilitarea unor drumuri naţionale printre care şi sectorul Bumbeşti-Jiu – Petroşani. Sursa finanţării este un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii. Boagiu nu a spus nimic despre lucrările la sectorul de drum Rovinari- Bumbeşti Jiu abandonat de firma maghiară. Sute de kilometri de autostradă şi căi ferate în 2011. Acestea sunt proiectele pe care ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, ne promite că le va lansa în 2011. Termenul de finalizare: 2013, an în care, potrivit ministrului Transporturilor, vom putea merge de la Nădlac la Constanţa pe autostradă. Potrivit Realitatea TV, ministrul este convins că România va absorbi toate cele cinci miliarde de euro acordate României de Comisia Europeană pentru transporturi. Pe de altă parte, Anca Boagiu susţine că pierderile companiilor din subordinea ministerului trebuie neapărat reduse. Sunt în primul rând vizate CFR Marfă şi CFR Călători care au cele mai mari pierderi.

    Preşedintele PSD Gorj a semnat alianţa cu Vadim Tudor

    0

    Alianţa PSD-PRM a fost consfinţită şi la nivelul judeţului Gorj prin semnarea protocolului de colaborare de către preşedintele social democrat Florin Cârciumaru şi „Tribunul” Corneliu Vadim Tudor. În prezenţa a zeci de membri şi simpatizanţi, reprezentanţii celor două formaţiuni politice au legiferat protocolul local, în virtutea deciziei luate la nivel naţional între liderii celor două partide. Astfel, săptămâna trecută, prezidiul PSD alcătuit din preşedintele filialei, Florin Cârciumaru, preşedintele executiv Ion Călinoiu, senatorul Toni Greblă şi deputatul Vasile Popeangă şi echipa PRM-ului alcătuită din „Tribunul” Corneliu Vadim Tudor şi vicepreşedinţii Simion Florin şi Marius Marinescu şi-au dat mâna, unindu-şi forţele în lupta cu PD-L.

    Semnarea protocolului a fost declanşată de discursul preşedintelui PSD Gorj, Florin Cârciumaru, care a s-a declarat onorat să-i fie gazdă preşedintelui PRM. Liderul social democraţilor gorjeni a făcut referire la ceea ce se petrece în prezent, declarând că „la ora actuală se întâmplă un lucru foarte urât”, referindu-se astfel la „nedreptăţile sociale făcute de actualul Guvern care au devenit politică de guvernare”. În acest context, Cârciumaru susţinea că „sunt sigur că va veni şi ziua în care cinstea, dreptatea şi adevărul vor înlocui impostura, incompetenţa şi minciuna care guvernează în ultimul timp România”. Cât priveşte alianţa politică dintre pesedişti şi peremişti, primarul de Târgu-Jiu amintea însă că „de-a lungul timpului, între PRM şi PSD, la nivel de Gorj, a existat o colaborare foarte bună”. Prin prisma acestei vechi înţelegeri, Cârciumaru era de părere că „vom pune bazele unei colaborări şi mai puternice, atât pe linie politică, dar şi administrativă, iar împreună vom deveni o forţă politică puternică de care are acum nevoie România”.

    „Singura soluţie o reprezintă alegerile anticipate”

    La rândul său, preşedintele Corneliu Vadim Tudor a mulţumit oaspeţilor, susţinând, din capul locului, că „e momentul să se unească toată stânga”. Ba mai mult, liderul PRM afirma că „în întreaga istorie a ţării nu a fost o perioadă mai bezmetică şi mai catastrofală decât este această perioadă”. Astfel, pentru a apune capăt acestei realităţi, „Tribunul” spunea că „singura soluţie o reprezintă alegerile anticipate şi ele bat la uşă”. Totodată, Vadim declara, în faţa simpatizanţilor săi, că „e de datoria noastră să oprim prăbuşirea României”, fiind imperios necesar „să se unească toată stânga politică”. În eventualitatea în care actuala guvernare va continua să conducă, preşedintele Vadim susţinea că se vor acutiza problemele, aducând în discuţie faptul că „au crescut sinuciderile, ajungându-se la 4000 de sinucideri pe an” care se adaugă la „minusul demografic”, prin plecarea a milioane de oameni în străinătate.

    S-a spânzurat la 13 ani

    0

    O femeie din Uricani a ajuns în stare de şoc la secţia psihiatrie a spitalului din Târgu Jiu, după ce şi-a găsit fiul în vârstă de doar 13 ani, spânzurat într-un pom din grădina casei. Potrivit rudelor, Sebastian, în vârstă de 13 ani, nu ar fi avut nici un motiv întemeiat care să-l determine să-şi pună capăt zilelor. Cu toate acestea, el a fost găsit atârnând în ştreang chiar de către mama sa care a intrat în stare de şoc, având nevoie de îngrijiri de specialitate, pentru a trece peste tragedia suferită.
    Sebastian Toma avea 13 ani şi o viaţă înainte. Părinţii, tatăl miner la mina Uricani, iar mama care muncea în străinătate, aveau grijă să nu le lipsească nimic celor doi copii ai lor. Nimic din eforturile părinţilor nu a contat pentru Sebastian care a recurs la un gest necugetat. Motivul pentru care a preferat să moară îl va duce cu el în mormânt, deoarece nu a lăsat nici un bilet prin care să-şi motiveze gestul. Sâmbătă după-amiază, familia Toma se afla la ţară, în comuna Runcu, unde bunicii lui Sebastian au tăiat porcul. În timp ce părinţii se aflau la tăiatul porcului, Sebastian împreună cu sora sa mai mică au fost lăsaţi să doarmă în casa de peste drum. Numai că imediat ce au revenit acasă, părinţii au observat că băiatul lipseşte.

    L-au căutat peste tot şi prin vecini, dar nimeni nu l-a văzut. Într-un târziu, mama sa a fost cea care a dat peste trupul neînsufleţit al fiului său care atârna într-un cireş din grădina casei. A rămas înmărmurită lângă pomul unde fiul ei şi-a pus capăt zilelor, fiind preluată de o ambulanţă şi dusă la secţia psihiatrie a Spitalului din Târgu Jiu. Cu puţin timp înainte de a-şi lua viaţa, Sebastian a salutat politicos o vecină cu care s-a întâlnit pe drum. „Era un copil extrem de cuminte. Era respectuos şi nu avea nici un motiv să se omoare. L-am întâlnit cu trei sferturi de oră înainte să-l găsească mort. Nu părea abătut“, a povestit Maria Berbece, vecină cu familia lui Sebastian. Trupul neînsufleţit al băiatului a fost depus la morga din Târgu Jiu, pentru stabilirea cauzei morţii.

    Minerii din Jilţ vor reformă în sindicat

    0
    Ion Rușeț

    Reprezentanţii Sindicatului Jilţ Mătăsari s-au întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul Conferinţei Anuale de Dare de Seamă asta după ce, cu o zi înainte, un eveniment asemănător a avut loc şi în rândul Sindicatului de la Cariera Jilţ Sud. Preşedintele executiv al USME Jilţ Mătăsari, Adrian Marciuc, a declarat că, în urma solicitărilor venite din partea unor reprezentanţi de la sindicate, dar şi ca urmare a evoluţiei situaţiei pe perioada 2011-2013, se impunea a se lua o decizie cu privire la o eventuală reformare a Sindicatului Jilţ Mătăsari. Cât despre conferinţa anuală, organizată de Sindicatul Jilţ Sud, aceasta a fost una de apreciere a bunei activităţi, desfăşurată de unitate, în ciuda perioadei de şomaj tehnic în care s-au aflat cei peste 1000 de mineri.

    Propunerea venită din partea unor membrii de sindicat cu privire la reformarea Sindicatului Jilţ Mătăsari a fost primită cu înţelegere de actuala conducere de la sindicate, cu atât mai mult cu cât în urmă cu şapte ani, atunci când a fost ales în rândul liderilor de sindicat, Adrian Marciuc a făcut o promisiune în acest sens. „Noi spunem că trebuie să existe o reformare a sindicatului, acum trebuie să stabilim varianta pentru că există mai multe. Reformarea se face prin prisma faptului că preşedinţii sunt aleşi de membrii de sindicat prin vot uninominal, dar mai sunt voci care susţin faptul că doar preşedintele să fie votat uninominal, pe când alţii consideră că tot Biroul Executiv trebuie votat în acest mod. Avem reprezentanta femeilor la sindicatul lor care a fost aleasă uninominal care reprezintă Jilţ Nord şi care face parte şi din Biroul Executiv al USME Jilţ Turceni”, afirma sindicalistul. Ce spune cel care s-a autosuspendat din funcţia de lider al minerilor din Bazinul Jilţ, Ion Ruşeţ?

    „Anul 2010 a fost unul satisfăcător”

    Prezent la Conferinţa anuală organizată de Sindicatul Jilţ Sud, senatorul Ion Ruşeţ, actual preşedinte interimar la PDL Gorj, a declarat că trebuie să primeze dorinţa membrilor de sindicat, a oamenilor. „Nu aş putea să mă pronunţ. Reformarea trebuie să se facă conform dorinţei membrilor de sindicat cu respectarea dispoziţiilor legale. Nu este nici un impediment dacă liderii sunt aleşi de oameni”, declara parlamentarul. Cât despre activitatea desfăşurată în 2010 de către Cariera Jilţ Sud, numai cuvinte de apreciere atât din partea administraţiei de la Complexul Turceni, cât şi de la restul invitaţilor. Liderul de sindicat de la Jilţ Sud, Vasile Geamănu, a precizat că la o activitate bună se trag speranţe ca şi prima de sfârşit de an să fie la fel de bună. „Ţinând cont de context, anul 2010 a fost unul satisfăcător, în care multe lucruri nu s-au putut rezolva. Au fost respectate clauzele contractului colectiv, am avut două întreruperi de activitate, iar pentru sfârşitul de an tragem speranţe că stimulentele de Crăciun vor fi mai mari. Pentru 2011, luptăm să ne păstrăm drepturile salariale câştigate şi să avem o creştere a salariilor la nivelul inflaţiei”, afirma liderul de sindicat. Prezentă la eveniment a fost şi administraţia de la Complexul Turceni, prin persoana directorului Corneliu Gârjoabă. Împuternicit de către directorul general Octavian Graure, Gârjoabă a transmis felicitările de bine reprezentanţilor sindicatului. „De 15 ani particip la conferinţa dumneavoastră, şi suntem deschişi la toate propunerile şi problemele pe care le aveţi”, spunea directorul din cadrul CE Turceni.

    „Anii ce vor urma vor fi unii grei pentru extracţia de cărbune”

    Aceleaşi urări de bine şi tradiţionalul „Noroc Bun” au venit şi din partea celorlalţi invitaţi, în speţă, de la directorul EMC Jilţ, Ion Paraschivu, care şi-a propus ca unitatea să dea mai mult cărbune pentru 2011, de la preşedintele executiv Adrian Marciuc care, şi în calitate de lider de sindicat la Jilţ Nord, şi-a arătat speranţa că, şi în 2011, senatorul Ruşeţ să le rămână alături pentru a-i îndruma cu sfaturi în munca sindicală. „Nu vreau să vă speri, dar anii ce vor urma vor fi unii grei pentru extracţia de cărbune, sper să rămânem uniţi în continuare”, adăuga parlamentarul.
    Şi… într-adevăr au urmat sfaturile senatorului Ion Ruşeţ care, de la prezidiu, a dat câteva poveţe liderilor de la Jilţ, prezenţi la conferinţă. „Îmi amintesc de 5 ianuarie 1995, de anii care au trecut şi cel mai mult îmi amintesc cu plăcere, oriunde, de faptul că Sindicatele din Jilţ sunt cele mai puternice din FNME. Am făcut această remarcă pentru că nimeni nu este de neînlocuit, structurile fiind în continuă mişcare, de întinerire, este nevoie de forţe tinere. Trebuie să ştiţi că adversarii sindicatelor-administraţia nu sunt şi duşmanii lor, de aceea trebuie să existe un parteneriat de colaborare”, susţinea senatorul democrat liberal.

    „Să lăsăm timpul să decidă”

    Pentru anul 2011, Ruşeţ le-a transmis colegilor din sindicate mult optimism, cu atât mai mult cu cât este vizibilă o stare de îngrijorare cu privire la Electra. „Se simte o anumită îngrijorare iar eu, aşa cum aţi văzut, mă abţin în a mai face declaraţii pe marginea acestui subiect. Să lăsăm timpul să decidă. Oamenii au devenit suspicioşi iar când există această incertitudine, aceste preocupări nu duc la cea mai bună performanţă”, afirma parlamentarul. În faţa celor peste 100 de delegaţi, Ruşeţ a pus accent pe faptul că sindicatele prin competenţa lor socială ar trebui să pună un accent mai mare pe stabilitatea locurilor de muncă. „Se vorbeşte de o apocalipsă a disponibilizărilor cu 20-25%, eu sunt un om responsabil politic, nu aş putea să dărâm casa în care am crescut, iar cei care locuiesc acum în ea trebuie să fie atenţi. Trebuie reduse alte cheltuieli şi să nu existe reduceri de personal, trebuie să vă apăraţi oamenii. Este responsabilitatea sindicatelor în contradicţie cu administraţia, iar voi trebuie să fiţi câinii de pază pe viitor. Eu îi voi apăra pe cei din Motru, Rovinari, Jilţ în faţa invaziei intereselor economice-financiare care vin din afară. Nu uitaţi că nu trebuie să primeze clientelismul politic sau cel personal, acesta nu trebuie să existe”, declara Ruşeţ.

    „Sunt împotriva disponibilizărilor”

    Profitând de eveniment, subiectul Electra nu a fost nici el ocolit de către sindicalişti. Preşedintele executiv de la Jilţ Mătăsari, Adrian Marciuc, a declarat că există o stare de incertitudine, în condiţiile în care se vorbesc pe la colţuri de masive disponibilizări. „Termenele sunt aşa cum sunt, iar dacă nu se face până la sfârşitul anului, va fi nevoie de alte bilanţuri, adică alte două-trei luni întârziere. Sunt împotriva disponibilizărilor şi cred că sunt alte căi de reducere a cheltuielilor”, era de părere Marciuc. La rândul lui, liderul de la Jilţ Sud, Vasile Geamănu, a precizat că mai întâi trebuie descifrat ce înseamnă Electra. „Trebuie să ştim care sunt avantajele aduse de Electra pentru mineri, pentru gorjeni. Oamenii se sperie de viitor foarte mult, preferă să se întârzie Electra, până nu se documentează cu privire la ceea ce înseamnă ea. Dacă la Complexuri situaţia a stat foarte bine, încă din 2004 este normal să fie speriaţi”, considera Geamănu.

    „Electra va aduce certitudinea că funcţionăm în continuare”

    Înfiinţarea Electra este privită cu optimism de către liderul minerilor din subteran Marin Zamfir, care consideră că această companie este în măsură să asigure competitivitate pe piaţă, în faţa noilor forme de energie. „Pentru subteranul de la Mina Tehomir, Electra va aduce certitudinea că funcţionăm în continuare”, susţinea liderul minerilor din subteran.

    Că va fi o întârziere cu intrarea pe piaţă a Electra, acest lucru l-a declarat, la sfârşitul săptămânii, deputatul democrat liberal Severus Militaru. „Există probleme cu Fondul Proprietatea şi Ministerul Economiei. Se pare că în următoarele trei luni, şi nu că aş vrea să speri pe cineva, Compania Electra nu se va înfiinţa”, afirma deputatul Sâmbătă, la sediul SNLO a avut loc o nouă întâlnire, convocată de către preşedintele USMO Marin Condescu. Subiectul? Electra. Directorul general al SNLO, Daniel Burlan, a declarat pentru IMPACT că „este posibil ca Electra să se facă în două sau trei luni. Pe 15 decembrie se va judeca recursul declarat de Complexul Craiova la Curtea de Apel Craiova, în procesul cu Fondul Proprietatea. În funcţie de rezultat, se va face un calendar de constituire a Companiei Electra”.

    „Porsche-ul” lui Mihai Trăistariu, împotmolit la Rânca

    0

    Mihai Trăistariu a rămas cu maşina înţepenită în zăpada de la Rânca. Potrivit acestuia, a plecat spre Petroşani, unde avea de jurizat un festival de muzică, dar a greşit drumul şi a ajuns în staţiunea montană Rânca. Cântăreţul Mihai Trăistariu a stat mai bine de cinic ore cu maşina blocată în zăpadă, în staţiunea montană Rânca. Potrivit acestuia, a ajuns în Rânca după ce GPS-ul de pe maşină i-a arătat drumul greşit. „Trebuia să ajung la Petroşani, unde fac parte din juriu. Am greşit drumul, pentru că GPS-ul de la maşină a fost setat greşit şi mi-a arătat cel mai scurt drum spre Petroşani, aşa am ajuns aici, unde am rămas înţepenit cu maşina lângă cabana Parâng. Au ieşit oamenii mi-au dat un ceai fierbinte şi au chemat pe cineva cu un utilaj să îmi scoată maşina din zăpadă. Imediat ce îmi scot maşina, fug către Petroşani“, a declarat Mihai Trăistariu, în timp ce aştepta să-i fie deblocată maşina.

    Şi-a făcut maşina praf

    Maşina personală a lui Mihai Trăistariu nu este dotată pentru iarnă. Cu toate acestea a ajuns la cota 1.800 cu anvelopele de vară. Cântăreţul a declarat că nu avea anvelope de iarnă şi nu se aştepta să ajungă prin zona staţiunii montane. „Mi-am terminat şi maşina. Nu merge decât un ştergător. Farurile de pe spate nu mai funcţionează, iar la cele din faţă am doar fază scurtă. Nici anvelope de iarnă nu am pus că nu ştiam că o să ajung prin vreo staţiune la munte. Mi-am rupt şi mâna cu o zi înainte, după ce am căzut pe gheaţă. Asta e, parcă se ţin lanţ belelele de mine“, a spus, glumind, artistul în timp ce îşi studia maşina sport. După cinci ore de stat în zăpadă, maşina lui Trăistariu a fost în cele din urmă trasă cu ajutorul unor utilaje. A plecat în trombă spre Petroşani, unde trebuia să jurizeze un festival de muzică.

    error: Content is protected !!