Premierul Sorin Grindeanu a declarat, duminică, că susține libera exprimare în mod pașnic, dar că a observat la protestele din ultima săptămână opinii „distorsionate” și mesaje jignitoare.
„Respect opiniile argumentate. E un drept legal să protestezi în România, atâta timp cât o faci pașnic și nu deranjezi pe alții, pentru că dacă se depășește această limită intrăm într-o cu totul altă zonă. Am văzut și am urmărit cu atenție opiniile care au reieșit din aceste mitinguri. Multe dintre ele pot să le cataloghez că au avut poate distorsiuni. A contat sursa sau modul în care au fost prezentate”, a spus Grindeanu la un post de televiziune.