spot_img
33.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, iulie 13, 2024
Altele
    AcasăSocialMărțișoare realizate manual de vârstnicii din Peștișani. Banii obținuți vor fi donați...

    Mărțișoare realizate manual de vârstnicii din Peștișani. Banii obținuți vor fi donați unei familii sărmane

    Vârstnicii din comuna Peștișani, beneficiari ai proiectului Bunicii Comunității, au învățat să realizeze, pe parcursul lunii februarie, în cadrul atelierelor de creație mai multe tipuri de mărțișoare de tip „hand made“. „Din etamină, melană, lut modelat sau lemn, sute de mărțișoare au fost confecționate și expuse miercuri, 24 februarie, la inaugurarea Târgului de Mărțișor desfășurat în cadrul Centrul de zi „Clubul Seniorilor” de la Căminul Brădiceni. Multe dintre persoanele vârstnice prezente la atelierele de creație și-au luat de lucru și acasă.

    În perioada următoare târgul va fi deschis zilnic, de luni până vineri, între orele 9-14, până pe 8 martie inclusiv. Târgul este organizat de Bunicii Comunității în parteneriat cu Asociația ”Fiii Satului Frâncești din Gorj” și este un târg caritabil“, se arată într-un comunicat de presă.

    Banii strânși din vânzarea mărțișoarelor vor fi folosiți pentru sprijinirea unui caz social

    Prețul este unui mărțișor este simbolic și va reprezenta o donație. În schimbul donației fiecare persoană va primi mărțișoare. Suma strânsă în urma acestei acțiuni va fi folosită pentru sprijinirea unui caz social deosebit sub egida „Îndeplinește un vis”, caz ce va fi identificat de Comitetul Seniorilor compus din voluntarii înregistrați în proiectul ”Bunicii Comunității Peștișani”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!