Un bărbat de 35 de ani, din Mătăsari, a fost prins de poliști în timp ce sustrăgea cărbune din depozitul Carierei Jilţ Sud Mătăsari. Din cercetări s-a stabilit că aceasta a încărcat cantitatea de 300 kg. cărbune lignit, în mai mulţi saci din material textil, pe care urma să îi transportase la domiciliul său. Cantitatea de cărbune a fost recuperată şi predată unităţii miniere, iar cercetările continuă cu suspectul în stare de libertate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.