Președintele Consiliului Administrativ al lui clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, s-a declarat mulţumit de evoluţia şi locul din clasament ocupat de elevii lui Grigoraş. Bucuros moderat după victoria cu 3-1 în fața Rapidului, oficialul a spus că formația sa și-a propus să urce de la an la an în ierarhia Ligii 1. “Când merge echipa, nu trebuie să vorbesc eu, ci jucătorii și Grigoraș. Când l-am adus pe Grigoraș la echipă, am sperat să jucăm un fotbal cât mai frumos și să să urcăm în clasament de la an la an. Orice clasare mai sus decât ce am realizat anul trecut este un progres pentru noi. Meritul principal este al lui Grigoraș, al președintelui executiv Pârvulescu și al jucătorilor. Avem și noroc, fără noroc nu poți să faci nimic. Nu cred că este oportun ca într-un an să-ți consumi toate resursele financiare și umane pentru atingerea unui obiectiv. Nu cred că avem deocamdată forța să ne batem la titlu. Avem mai multe echipe de juniori, supervizate de Grigoraș, și vrem să facem totul treptat. Suntem o echipă în devenire”, a încheiat Marin Condescu.