spot_img
12 C
Târgu Jiu
sâmbătă, septembrie 21, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19434

    Clasament Divizia A, baschet masculin

    0

    1. Asesoft Ploieşti 26 23 3 2249:1899 49p
    2. U Mobitelco Cluj 26 20 6 2188:1817 46p
    3. Gaz Metan Mediaş 26 20 6 2410:1988 46p
    4. BC Târgu Mureş 26 19 7 2225:2048 45p
    5. Steaua Bucureşti 25 18 7 2116:1793 43p
    6. CS Otopeni 26 15 11 2036:1987 41p
    7. CSM Oradea 26 15 11 2115:2004 41p
    8. BCMU Piteşti 26 15 11 2074:1948 41p
    9. CSU Sibiu 26 13 13 2055:1958 39p
    10. BC Timişoara 25 12 14 1956:1992 38p
    11. Energia Pandurii 26 12 14 2011:2017 38p
    12. CSM Bucureşti 25 11 14 1982:1940 36p
    13. SCM CSS Craiova 26 5 21 1938:2249 31p
    14. Politehnica Iaşi 26 5 21 1903:2400 31p
    15. BC Perla Harghitei 26 3 23 1918:2275 29p
    16. CSU Braşov 26 1 25 1601:2452 27p

    Vremea regretelor la Energia !

    4

    – Vlaicu: „Ne pare rău că nu ne-am calificat în play-off”
    – Nikolic senior: „Îmi pare rău că sezonul s-a terminat acum”

    Echipa de baschet Energia Pandurii a terminat sezonul regulat pe locul 11 şi astfel s-a ratat accesul în play-off. Baschetbaliştii gorjeni se vor bate pentru evitarea retrogradării, primul duel fiind contra celor de la Poli Iaşi. Totuşi, există o undă de regret că sezonul regulat în baschet s-a încheiat, şi asta prin prisma faptului că târgujienii jucau din ce în ce mai bine.

    Nikolic, mulţumit şi nu prea

    Din punctul de vedere al antrenorului de la Energia, Slobodan Nikolic, clasarea echipei pe locul 11 este un rezultat negativ. Dar, există şi o parte plină a paharului, numărul meciurilor câştigate dar şi spectacolul oferit de elevii săi. „Sunt mulţumit că am terminat sezonul cu 15 victorii şi 15 înfrângeri. Nu este un rezultat pozitiv, dar nici unul negativ. În ultimele 3-4 meciuri jucătorii au făcut şi spectacol pentru publicul care ne-a ajutat de fiecare dată. Îmi pare rău că sezonul s-a terminat acum, căci în retur am făcut nişte meciuri excelente, însă am pierdut acele patru meciuri în ultimele secunde”, a comentat Slobodan Nikolic. Acesta abia aşteaptă vacanţa, însă până acolo mai este de trecut hopul numit Poli Iaşi. „Este nevoie de pauză pentru antrenori şi jucători pentru că liga din România este una puternică şi nu este deloc uşor să joci într-un aşa campionat. În play-out trebuie să câştigăm cu 3-0 contra celor de la Iaşi, mai ales că primele două meciuri le vom juca acasă”, a mai spus Nikolic.

    Analiza lui Vlaicu

    Şi şeful secţiei de baschet de la Energia, Marius Vlaicu a făcut o scurtă analiză a sezonului regulat. „Am ocupat locul 11, cu 15 victorii şi 15 înfrângeri şi sunt bucuros că nu ne-am situat mai jos în clasament, faţă de anul trecut. Sunt trist însă că nu am intrat în play-off, dar o să încercam la anul să ne atingem obiectivul. Vrem să jucăm doar trei meciuri cu Politehnica Iaşi şi după aceea vom discuta despre campionatul viitor. Nu ne-am atins obiectivul stabilit, acela de a ocupa unul dintre locurile 7-9. Nu am reuşit să suplinim plecarea lui Andrei Căpusan, dar este de apreciat că în ultimele meciuri echipa a jucat din ce în mai bine şi că tripleta Darby-Troupe-Bigus şi-a făcut datoria. Un lucru îmbucurător este acela că sala este plină la fiecare meci, că au venit tot mai mulţi copii, doamne şi domnişoare şi că baschetul juvenil din Târgu-Jiu devine din ce în ce mai bun”, a spus şi Marius Vlaicu.

    Achiziţiona ilegal, legume din ţările Uniunii Europene

    0

    Pornind de la informaţiile oferite de echipele de control ale Gărzii Financiare aflate în punctele de trecere a frontierei dinspre Uniunea Europeană(UE), Garda Financiară Gorj a efectuat verificări complexe la o firmă din Târgu-Jiu, care efectua achiziţii de legume-fructe de pe piaţa intracomunitară şi le vindea en-gros şi en-detail în România.

    Inspectorii de la Garda Financiară Gorj au acţionat prompt, în vederea soluţionării cazului. „Mergând pe firul evenimentelor, s-a constat faptul că societatea înregistra, în evidenţele contabile, ca şi cum o parte a mărfurilor erau livrate înapoi, în comunitatea europeană, către societăţi înregistrate ca plătitoare de TVA, fapt pentru care nu se înregistra cu TVA de plată”, a spus inspectorul şef al GF Gorj, Florin Ninu. Pentru a justifica transportul, firma utiliza în fals scrisori de transport(CMR-uri), ale societăţilor transportatoare, care aduceau marfă aprovizionată de societate de pe piaţa intracomunitară şi emiteau către societate facturi de transport, astfel încât să se dea o aparentă legalitate, în sensul transportării mărfurilor, către ţări din UE. În colaborare cu alte secţii ale Gărzii Financiare din ţară, inspectorii de la Garda Financiară Gorj au constatat că CMR-urile identificate pentru transportul mărfii către UE sunt false, iar conform documentelor primare, autovehiculele în cauză aveau altă destinaţie, în perioada înscrisă pe CMR.

    84 de mii de lei, prejudiciul creat

    Tot în cadrul aceleiaşi operaţiuni a fost identificată o factură către o firmă din Galaţi, pentru patru tone de fructe, iar în colaborare cu Garda Financiară, secţia Galaţi s-a probat ca de fapt se transportaseră spre Galaţi 22 de tone de fructe, întocmindu-se aviz de însoţire pentru această cantitate, pentru a justifica pe timpul transportului cantitatea la un eventual control. Prin acest procedeu se înregistrau vânzări pe piaţa internă, mai mici decât cele reale, iar restul de marfă se înregistra ca livrare în afara teritoriului naţional pe piaţa CE. Potrivit declaraţiilor inspectorului şef, Florin Ninu „a fost stabilit un prejudiciu de 84 de mii de lei, iar actul de control s-a înaintat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj(DGFP) pentru efectuarea controlului de fond şi la organele de cercetare penală, pentru extinderea verificărilor. Instituţia noastră sesizase DGFP Gorj, în anul 2010 cu un alt procedeu nelegal de operare al societăţii, respectiv înregistrarea mărfurilor ca deteriorate sau nevândute, verificări soldate cu stabilirea de sume suplimentare, reprezentând TVA şi accesorii în valoare de aproximativ 72 de mii de lei.

    Mărfuri confiscate la Motru

    0

    În urma controalelor efectuate la un magazin din municipiul Motru, au fost identificate mărfuri care nu au putut fi justificate cu documente legale de provenienţă, în valoare de şase mii de lei. Mărfurile în cauză au fost confiscate şi s-a aplicat o amendă contravenţională de 600 de lei.

    Minerii din Oltenia, chemaţi să lucreze în Africa

    2

    Minerii din Oltenia ar putea scoate bauxită din minele din Africa. Oferta unei firme de recrutare din Craiova, pică numai bine, mai ales ca începând de ieri, 300 de ortaci au fost disponibilizaţi cu plăţi compensatorii. Astfel, unii dintre mineri spun că ar pleca spre „ţările calde”, pentru salariul de 2000 de euro, în timp ce unii se gândesc la familii şi spun că mai bine ar rămâne în ţară, încercând să găsească alternative de muncă.

    Şansa de angajare a minerilor din Oltenia le surâde de peste mări şi ţări. Africa este gata să le accepte forţa de muncă, pe un salariu tocmai bun de luat în seamă. O firmă de recrutare din Africa le oferă ortacilor posibilitatea să lucreze la minele de bauxită din ţară. Cei mai căutaţi sunt inginerii mineri, cu cel puţin cinci ani în câmpul muncii, topografi şi geologi. Potenţialii candidaţi trebuie să aibă sub 45 de ani. Cei care vor fi recrutaţi vor sta aproximativ trei luni în perioada de probă, după care vor începe activitatea propriu-zisă. Pentru cei care vor risca un drum până în Ghana sau Sierra Leone, salariile sunt între 1.700 şi 2.000 de euro pe lună. Minerii din bazinul carbonifer al Olteniei nu sunt prea entuziasmaţi de această ofertă, declarând sus şi tare, că nu vor pleca, chiar dacă salariile sunt mai mari iar condiţiile de lucru sunt diferite. „Nu cred că minerii noştri s-ar pricepe să exploateze bauxită. Implică alte lucruri. Este nevoie de experienţă acolo. Din punctul meu de vedere. E diferit faţă de noi, nu cred că putem să ne adaptăm. Nu accept chiar dacă îmi dau mai mulţi bani, Nu mă tentează”, a spus unul dintre cei care ar putea lucra în Africa. Un altul a împărtăşit părerea colegului, spunând că nu îl interesează banii şi că nu ar pleca pentru nimic în lume, într-o ţară ca Africa „Nu putem să plecăm din ţară. Nici aici nu suntem suficienţi. Avem nevoie de forţă de muncă aici în ţară, nu peste hotare. Nu mă interesează banii şi nu aş pleca din ţară”.

    Gârjoabă: „ar fi o şansă pentru minerii de la noi”

    Întrebat cum vede această ofertă şi ce posibilitate ar fi pentru minerii de la noi să lucreze acolo, directorul EM Turceni a declarat „A venit o firmă la noi la Turceni şi ne-a rugat să îi ajutăm să selecteze anumiţi specialişti din industria minieră, cum ar fi ingineri geologi, ingineri topografici, ingineri minieri, pentru a merge în Ghana, Sierra Leone, Africa. Se oferă un salariu de 2500 de euro, în condiţiile de muncă de acolo. Ar fi o şansă şi pentru minerii de la noi. Noi ţinem permanent legătura cu firma respectivă, am şi îndrumat pe un inginer, care a lucrat cu mine la Dragoteşti, a luat deja legătura cu firma. Noi îi punem în legătura cu firma şi discută cu firma toate problemele”. Această ofertă este ca o mană cerească pentru ortacii de la noi, pentru că vine într-o perioadă în care disponibilizările sunt „în floare”. De acest lucru este conştient şi un miner din bazinul carbonifer al Olteniei, care a spus că va pleca, în caz că va fi acceptat, chiar dacă recunoaşte că nu a mai lucrat cu bauxită „Eu m-aş duce. Nu am lucrat în bauxită, dar dacă s-ar oferi mai mulţi bani, de ce nu. Mă pot adapta şi ştiu că nu aş avea probleme”.

    Aurică Popescu „au cele mai bune recomandări”

    Pe fondul disponibilizărilor din ultima perioadă, minerii sunt nevoiţi să îşi găsească un loc de muncă, pentru că majoritatea au familii de întreţinut. Mai mult decât atât această oportunitate le-ar oferi şansa să lucreze în acelaşi domeniu şi nu ar mai fi necesar să se reprofileze pe alte specializări. De aceeaşi părere sunt şi reprezentanţii SNLO „De la SNLO au plecat cu plăţi compensatorii un număr de 305 mineri. Nivelul plăţilor compensatorii este de 290 de milioane de lei vechi. Majoritatea au plecat la cerere, iar pentru diferenţe li s-a oferit o alternativă, pentru desfiinţarea posturilor. Cei care au rămas au accepta-o şi cei care nu au accepta-o au fost îndrumaţi spre această soluţie. Alternativa era schimbarea locurilor de muncă. Este un lucru normal şi benefic. Este o oportunitate pentru minerii care au fost disponibilizaţi. Au cele mai bune recomandări din partea noastră, pentru că minerii din SNLO Oltenia au fost harnici şi calificaţi”, a declarat Aurică Popescu, purtător de cuvânt SNLO. Cu toate că societăţile disponibilizează, acest lucru nu îi face pe ortaci să părăsească ţărişoara noastră. O şansă ar fi şi pentru cei din Cadrul Complexului Rovinari, unde 66 de mineri au fost trimişi acasă, la sfârşitul lunii martie.

    error: Content is protected !!