Văzând că greierul insistă
Cu cobza, la fereastra ei,
Furnica (una altruistă)
Ieşi zicându-i: – Ce mai vrei?
Ţi-am dat în orice săptămână
Câte-o zi, două, de mâncare.
Aş vrea să-mi spui cobzare, până
Când să te ţin aşa-n spinare?
– Fi bună tu vecină dragă,
Chiar dacă eu mă dau cu somnul.
Ţine-mă cam … o viaţă-ntreagă,
Că faci pomană, vede Domnul!
Cum veni iarăşi primăvara,
Furnica prinse-ambiţii noi.
Muncea din zori şi până seara,
Muncea din greu, ca pentru doi.
Muri în toamnă, istovită …
Vecinul, din hambar, comod,
Cânta din cobza-i învechită,
Un binemeritat … prohod!