A-nceput de ieri să cadă
Câte-un patron, câte doi,
Curg amenzile – şuvoi,
Cad S.C.-uri, cad grămadă,
Cad un-doi.
Cad leasing-uri în cascade.
Într-un cimitir luxos,
Trag gipanele frumos,
Ca la marile parade,
Fastuos.
Băncile, ca varga tremur’.
Intuind sfârşit nasol,
Plâng funcţionarii-n hol
Căci maleficul cutremur
Dă târcol.
Nici în Liga lu’ Mitică
Nu merg trebur’le „la fix”
Mulţi se plâng c-au să dea chix…
Chiar lu’ Becali i-e frică,
Că-i „în pix”!
Dinspre vest vin căpşunarii
Mai rapid de cum s-au dus.
Uşurat i-acel Apus…
Îi petrec cu lăutarii,
Ca pe urs!
Erau buni şi ei sărmanii…
Mai ţineau problema-n priză,
Mai scoteau ţara din criză,
Aduceau în ţară, banii
(Fără viză).
Care nu fură, bazaţi
La carduri sau buzunare,
O roiră spre Carpaţi
Dând-o dracului de mare!