spot_img
12.9 C
Târgu Jiu
luni, septembrie 30, 2024
Altele
    AcasăEditorialUraganul vine de la Basarabi

    Uraganul vine de la Basarabi

    Un vechi dicton, cunoscut de multă lume (unii l-au simţit chiar pe pielea lor) spune „dezbină şi condu”. Nu are rost să pomenesc cine l-a inventat, dar oricum, a fost binevenit pentru acea naţiune. Deştepţi au fost cei care l-au născocit, dar înţelepţi, în niciun caz. Bine aplicat, dictonul respectiv, atinge efectele scontate, uneori fiind neaşteptat de spectaculoase, iar dacă este cazul, chiar devastatoare. Bineînţeles, în favoarea aceluia care bagă bâta printre gard. Cu riscul că am să devin ridicol în opinia unora, sau că bat câmpii în opinia altora, dar o spun pe-a dreaptă acum, ce am crezut în acea seară din ziua alegerilor prezidenţiale din 2009, când Mircea Geoană sărea în sus ca iedul, şi jubila prin „Mihaela dragă …”. Dacă înainte cu o seară, atunci când s-a dus în mod surprinzător la Vântu, deci în seara de dinaintea alegerilor, am avut ceva dubii, în seara în care sărea în sus ca drogatul, am fost convins că a trădat, iar acea mascaradă ieftină, era făcută numai de ochii lumii, şi spre derutarea aliaţilor care îşi puseseră toate speranţele în el. Hai să le punem acum cap la cap. Credeţi dumneavoastră că un diplomat de carieră, omul care a condus Ambasada Română de la Washington, cel care a condus OSCE, educat la un nivel pretenţios, uns cu toate alifiile încă din copilărie, ar fi putut merge ca un naiv, în miezul nopţii acasă la cel mai controversat personaj al momentului, Sorin Ovidiu Vântu? Şi când, în ajunul alegerilor! Sau puteţi crede că un om echilibrat, putea să ţopăie ca prins de streche, că este deja preşedinte, când nici măcar nu începuse numărătoarea voturilor? Credeţi ce vreţi, eu nu cred! În ruptul capului! Dacă mai adăugăm maniera în care şi-a strâns simpatizanţii din PSD, la Braşov, şi ce avalanşe s-au ivit pe-acolo, vine să întărească şi mai mult convingerile mele. Dacă nu credeţi asta, aţi fi crezut că Marian Sârbu şi „sfântul sfinţilor” Cristian Diaconescu, vor trece la prima strigare, din PSD, în ştiu eu, ce? Dar de atitudinea actuală a lui Geoană, care se vrea din nou candidat la preşedinţie, ce părere mai aveţi? Ei, dacă vi se par poveşti nemuritoare, sau de adormit copiii, atunci cei care vom mai apuca, dacă vom mai apuca, vom citi adevăratele poveşti, în memoriile „Uraganului de la Basarabi”, cel care ştie să-şi bage coada acolo unde îi trebuie. Sau mai clar spus, a prins meşteşugul acelui dicton devastator.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!