Scrisoare către nicăieri

Săptămâna aceasta ar trebui să vină iarna, dar are greutăţi la vămile cerului, acolo unde este confiscată zăpada şi nouă nu ne mai rămâne decât gerul din cuvinte. Am aflat că trebuie să minţim ca să putem pune în evidenţă adevărurile şi ne tot minţim de 22 de ani că am fost martorii unei revoluţii. Atunci eram nişte săraci importanţi, acum am ajuns ai nimănui, pentru că partidele politice fac şi desfac alianţe şi tot amestecă stânga cu dreapta, până când se alege praful de toate speranţele noastre. Săptămâna aceasta suntem în sărbători şi este bine să ne aprindem o lumânare în suflete pentru cei care au crezut că ne dau libertatea, atunci când şi-au dat viaţa în lupta cu dictatura. Au fost atunci şi nişte idealuri înălţătoare, dar s-a ales praful de ele, atunci când puterea a fost confiscată de cine credem noi că nu trebuia. Sufletele morţilor din decembrie 1989 bântuie visele noastre pentru că nici nu ne mai aducem aminte ce ne-a scos în stradă. Generaţia noastră este cea mai vinovată pentru indecizia de a păstra calea morală şi pentru decizia de a acţiona în coadă de peşte. Nu există român care să nu fi ales prost şi să nu dea vina pe ceilalţi pentru prostiile lui. Mulţi au votat aiurea sau din interes şi au apreciat guvernările subiectiv. Tocmai de aceea, în statul român anomaliile se ţin lanţ, deşi în toate instituţiile democratice funcţionează alături deştepţi şi proşti, serioşi şi neserioşi, implicaţi şi veleitari, bufoni şi înţelepţi, totul de-a valma, pentru că aşa a decis poporul. Întrun stat de drept politicianul ar trebui să aibă un trecut fără pată, să nu se compromită, să nu facă trafic de influenţă şi să-i trateze la fel pe toţi cetăţenii, indiferent dacă l-au desemnat să-i reprezinte sau nu. Dacă fiecare dintre noi ar fi expert în politici guvernamentale, în politici sociale sau economice, judecăţile ar trebui sa funcţioneze milimetric şi corupţia ar trebui să dispară. Noi suntem, însă, nişte oameni prea naivi, prea creduli, prea uşor manipulabili, prea obişnuiţi cu spiritul de turmă, ca să putem da sentinţe sociale. Zilele acestea subiectul la modă este criza, care se apropie şi se adânceşte iar dacă auzim că un funcţionar de bancă a ţepuit un depunător, această dramă nici nu ne interesează. Pe noi ne interesează când cade euro, când se schimbă guvernul şi de ce nu se pune zăpada. Despre ce facem noi ca-să ne fie bine, nu avem curajul să ne întrebăm şi dacă nu ne ies socotelile, de vină este mereu altcineva. Actualul parlament intră în ultima vacanţă de iarnă. După starea noastră socială era mai bine când nu aveam parlament şi ne vizita vrând ne vrând Moş Gerilă căruia îi spuneam poezii patriotice ca să ne dea pungi cu dropsuri. Ciocolata era doar pentru nomenclatură iar nomenclatura a migrat incorpore în politica actuală, de unde lansează disperată semnale SOS, deoarece s-a îmbolnăvit de diabet şi s-au scumpit medicamentele. Tocmai de aceea vă trimit dumneavoastră cititorilor, o scrisoare de suflet ca să nu uitaţi că ne-a fost dat să trecem un prag al istoriei, însă nici acum nu am dat cu fruntea de partea de sus. Continuăm să mergem cu privirile aţintite în gol, pentru că nu avem încredere în cei care tac şi fac, ci doar în cei care promit şi uită, vai de vorbele lor. Ţara de astăzi este opera noastră comună şi ar trebui să-l rugăm pe Moş Crăciun să ne aducă din nou, în dar, puterea de a ne hotărî singuri soarta. Cât priveşte grija pentru urmaşi am dovedit că nu o avem. Ba, mai mult, le-am pus pe umeri datorii şi obligaţii care le vor face viaţa cu mult mai grea decât a noastră. Ei nu mai au o locuinţă sigură un loc de muncă asigurat şi nici măcar un salariu din care să-şi poată cumpăra pâinea cea de toate zilele. Poporul va îmbătrâni urât, dar mai ales singur, pentru că tinerii nu îşi fac familii ori rătăcesc prin ţări străine. Iată cum, dacă vrei să trimiţi o scrisoare cuiva drag, nu o mai poţi face. Poţi trimite în schimb un sms, un e-mail, dacă ai instrumentele necesare şi dacă instituţiile statului de drept nu te cenzurează. Există şi politicieni care impun cenzura, de teamă că afacerile lor vor fi date în vileag. Poate că acesta este soluţia normalizării vieţii noastre.