Pe la uşi, pe la fereşti …

Cetele de colindători, cu alaiul lor feeric, şi în periplul lor din cătun în cătun şi din sat în sat, participă în cea mai mare măsură la întregirea farmecului sărbătorilor de iarnă. De fapt, nu numai la farmecul sărbătorilor, ci şi la marea încărcătură spirituală care este specifică acestor zile. O casă care nu a fort călcată şi urată de colindători, se spune despre ea că nu a primit îndeajuns harul Domnului, şi nici nu va avea spor şi belşug, în anul care vine. Vorbind tranşant, fără ocolişuri, cetăţeanul care nu primeşte colindători, pe lângă faptul că pierde spiritual, se poate trezi şi cu geamurile sparte, sau cu poarta luată din balamale. Sau în cel mai fericit caz, doar cu nişte înjurături rupte din fundul iadului, sau de la uşa cortului. Sau şi dintr-o parte şi din alta, combinate. Colindătorii trebuie să primească şi ei un ban pentru munca prestată. Poate acesta este motivul care primează în a-i determina să ia satele-n lung şi-n lat, să străbată toate uliţele şi ulicioarele, să colinde şi să ureze pe la toate căscioarele, casele, vilele, sau eventualele palate. Bucuria lor este dacă primesc o sumă cât mai mare. Astfel sunt determinaţi să meargă mai departe, şi mai departe, până când îi apucă zorile dimineţii. Datina cu uratul şi cu plata, nu este de acum câţiva ani, ci se perpetuează nu numai de la începuturile creştinismului, sau chiar din perioadele precreştine. Colindătorii, în marea lor majoritate sunt copii. Bucuria de a avea un ban al lor, muncit de ei, este imensă. De regulă, după cum îşi fac datoria, tot aşa primesc şi banii, de la cei care îi primesc. Mai sunt şi cazuri, de oameni nemilostivi. Neprimitul constă pur şi simplu în nedeschisul uşii de la intrare, în baricadarea porţilor, sau în dezlegarea câinilor, la toate astea adăugându-se stingerea luminilor. Asta vă garantează un fost colindător, care la vremea lui a trecut prin toate. La aceste procedee mârlăneşti recurg zgârciţii, sau cei care ar da la bani cu nemiluita pe rachiu şi pe ţigări, dar unui colindător, ba. Colindătorii pleacă mai departe făcând câte o pagubă din mers, ori înjurând de mama focului. Zgârâie-brânză, pândeşte de după perdea, frecându-şi mâinile că a scăpat de ei şi i-au rămas banii la teşcherea, urmărind alaiul cum intră la altă casă. Ar trebui să fim mai buni cu toţii, să primim colindătorii, să le punem pe masă un cozonac, o prăjitură, o bucată de carne, că sunt şi ei înfometaţi, iar pentru vârsta lor fragedă, muncesc din greu o noapte întreagă pentru a ne aduce în case spirit şi urări de belşug şi sănătate. Nu rămânem săraci cu un bănuţ sau mai mulţi pe care îi aşteaptă cu bucurie şi înfrigurare, micuţii colindători. La mulţi ani cu sănătate!