spot_img
22.6 C
Târgu Jiu
joi, septembrie 19, 2024
Altele
    AcasăAdministratieVor să sterilizeze 1.000 de câini, până la sfârșitul anului. Banii au...

    Vor să sterilizeze 1.000 de câini, până la sfârșitul anului. Banii au fost alocați de CJ Gorj

    Consiliul Județean Gorj a alocat 100.000 de lei, pentru o campanie amplă de microcipare și sterilizare a câinilor din județ.

    Gabi Efrim

    Autoritățile județene au luat măsuri pentru a diminua fenomenul maidanezilor, care sălășluiesc prin municipiul Târgu-Jiu, dar și prin alte localități din Gorj. În acest sens, Consiliul Județean Gorj a alocat 100.000 de lei, pentru o campanie de microcipare și sterilizare a câinilor din județ. Potrivit lui Luis Popa, șeful Serviciului pentru Protecția Animalelor, din cadrul Consiliului Județean Gorj, targetul este ca, până la sfârșitul anului, să fie sterilizați 1000 de câini.

    S-a alocat un miliard de lei vechi. Practic, continuăm campaniile de microcipare și sterilizare de la nivelul județului Gorj. Dacă, de la începutul anului și până în prezent, tot cu ajutorul Consiliului Județean, s-au sterilizat 900 de câini și cu adăpostul de la Rovinari, prin această nouă sumă alocată, vom continua aceste campanii și ne dorim ca, până la sfârșitul anului, să mai sterilizăm încă 1000 de câini. Consiliul Județean Gorj, cu toate că nu este obligat de lege să facă acest lucru, legea spune clar că poate să facă, deci nu ne obligă, chiar dacă apare acest termen de „poate”, noi am ales să ne implicăm și să tragem un semnal de alarmă încă de la începutul anului privind obligativitatea sterilizării și microcipării animalelor, câinilor, mai exact. Vom lucra cu asociațiile de protecție a animalelor, cum am făcut-o și până în momentul de față. Această acțiune se referă la mediul rural, deci vom merge în mediul rural și, pe lângă această sumă de bani, avem situații în care mergem în mediul rural, avem oameni în vârstă care nu pot să se deplaseze, iar noi le vom asigura inclusiv transportul câinilor de la domiciliul lor la locul unde se va desfășura sterilizarea și îi vom aduce înapoi. Deci, aceste campanii se vor organiza cu asociațiile de profil și cu diferite organisme de la nivel național. În această perioadă, suntem în discuție cu asociațiile care vor să ne ajute în privința sterilizării și microcipării, ne dorim ca, cel târziu la sfârștiul acestei luni, să începem campania de sterilizare și microcipare”, afirmă Luis Popa.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!