spot_img
18.7 C
Târgu Jiu
duminică, septembrie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicLeul, printre performerii regiunii

    Leul, printre performerii regiunii

    Leul a avut săptămâna trecută o evoluție apreciativă, în comparație cu alte monede din regiune care s-au depreciat față de euro. Deprecierea zlotului sau a forintului a fost provocată de lipsa unui acord clar la nivel european care să rezolve actuala criză provocată de uriaşele datorii ale statelor din euro-zonă. La summitul Uniunii Europene de la Bruxelles liderii din UE au lăsat toate deciziile importante pentru 2012, dezacordul Marii Britanii putând reprezenta semnalul destrămării U.E. Nici problema Fondului European de Stabilitate nu a fost rezolvată, de la 1.000 milirde euro, limita acestuia coborând la 500 miliarde euro. Aşa că, pe când o nouă reuniune de urgență a liderilor europeni?

    Aprecierea monedei naţionale de săptămâna trecută, poate fi pusă pe seama, conform dealerilor, poziţiilor long pe leu deschise de un fond hedging, care pare mulţumit de faptul că România a decis să se alăture celor 17 state din zona euro şi altor cinci ţări din UE care au căzut de acord asupra adoptării unor măsuri fiscale mai stricte pentru statele din zona euro, ce vor fi incluse într-un nou tratat. Aceasta după ce în noiembrie BNR a cheltuit cel puţin jumătate de miliard de euro pentru a nu lăsa euro să sară la 4,4 lei. Până la jumătatea săptămânii euro a stagnat la 4,35, pentru ca vineri să coboare la 4,3397 lei, cel mai puternic curs din ultimele cinci săptămâni. Volumele de tranzacţionare au fost reduse vineri, euro fluctuând între 4,3360 şi 4,3440 lei, cu o uşoară tendinţă de scădere pe finalul şedinţei. În perioada următoare este de aşteptat ca euro să se menţină în jurul pragului de 4,35 cu o uşoară tendinţă de apreciee, aşa cum o rată şi tranzacţiile din piaţa futures de la Sibiu, unde preţurile pentru finele săptămânii au fost de 4,3381 – 4,35. Pe martie contractele au fost încheiate la 4,3499 – 4,3531, pe iunie la 4,3606 – 4,37 iar pe septembrie 4,365 – 4,37 lei. De altfel, leul a avut una din cele mai stabile evoluţii din regiune, faţă de începutul anului el depreciindu-se faţă de euro cu doar 1,6%, comparativ cu 12,6% pierdut de zlot sau cu aproape 8% în cazul forintului. Cursul dolarului a fost ceva mai volatil, 3,2363 – 32504 lei, iar francul elveţian a fluctuat între 3,5037 şi 3,5170 lei. Euro îşi menţine tendinţa de depreciere pe termen mediu, raportul lui faţă de dolar coborând de la 1,3460, la începutul săptămânii, la 1,3283, la finele ei, atunci când piaţa americană s-a închis la 1,3374 dolari. La Sibiu, euro a coborât pentru martie de la 1,3474 la 1,3297 dolari, în timp ce uncia de aur a fluctuat pe decembrie între 1.708,2 şi 1.7209, pe februarie între 1.710 şi 1.742 în timp ce tranzacţiile pe aprilie s-au realizat la 1.562 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!