spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
joi, octombrie 10, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA dat cu mașina într-un pod

    A dat cu mașina într-un pod

    Un șofer neatent a pierdut controlul volanului autoturismului pe care îl conducea și a intrat cu acesta într-un pod. În urma cercetărilor oamenii legii au aflat că acesta avea permisul suspendat.

    „La data de 7 iulie a.c., ora 00:10, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au fost sesizați de un bărbat din localitatea Crasna, despre faptul că în fața locuinței sale a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
    Din verificări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 42 de ani, din orașul Novaci, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665 Crasna, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un pod.
    Conducătorul auto a fost verificat în bazele de date, stabilindu-se că are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
    La solicitarea polițiștilor de a se suspune testării cu aparatul etilotest, bărbatul a refuzat”, a transmis IPJ Gorj.
    A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are suspendat acest drept și refuz de prelevare de probe biologice.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!