AUR Drăgotești a reușit să își impună doi aleși locali în autoritatea de conducere a comunei. Cei doi consilieri au depus jurământul recent, dar oamenii care au ajutat la votarea respectivilor au început să fie excluși din partid. Unul dintre cei aflați în această situație susține că a aflat că, în lipsa sa, a fost dat afara din organizație, el fiind anterior și membru într-o secție de votare de pe raza localității.
Fostul membru AUR susține că a aflat vestea excluderii sale bruște pe când era la muncă, omul fiind șofer pe TIR. Acesta spune că nu i s-a motivat excluderea, dar menționează că de la județ se fac jocuri, miza fiind banii obținuți de membrii secțiilor de votare.
Nemulțumiri similare sunt și la Turcinești, dar și în alte localități, mai multe persoane fiind îndepărtate din secțiile de votare, pentru a lua locul unor rude ale coordonatorilor locali sau al unor apropiați ai conducerii județene.