spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, septembrie 21, 2024
Altele
    Acasă Blog Pagina 19401

    INFORMARE METEO

    0

    In intervalul  14 aprilie, ora 02 – 15 aprilie, ora 12,va ploua pe arii extinse, iar cantitatile de apa vor depasi local 15 l/mp si izolat 20 … 25 l/mp, la noapte in regiunile sudice, apoi in cele sud-estice si estice. In aceste regiuni vantul va prezenta intensificari temporare, cu viteze la rafala de peste 50 km/h.
    La munte si trecator in sudul Banatului, estul Transilvaniei si nordul Moldovei vor fi precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare.

    INMH

    Complexul Oltenia, pus pe făraş

    4

    Chiar dacă, în principiu, reprezentanţii Fondului Proprietatea au fost de acord cu înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia, în realitate lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere. Aşa se face că, primele discuţii purtate pe această temă, între reprezentanţii Ministerului Economiei, Constantin Băşăşoiu şi reprezentanţii SNLO şi ai Complexului Turceni au întâmpinat anumite obstacole. Cu obstacole sau fără, cert este faptul că vor mai trece luni bune până când oficialii de la Ministerul Economiei vor conştientiza cu adevărat ce înseamnă înfiinţarea unei companii de genul Electra sau a unui Complex Energetic pentru sistemul energetic românesc.

    Discuţii peste discuţii la Ministerul Economiei, acolo unde reprezentanţii Ministerului Economiei lucrează la adoptarea unui act normativ, care să permită înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia. La şedinţa de la Bucureşti a participat şi împuternicitul Ministrului Economiei pe probleme de minerit, Daniel Burlan. Contactat telefonic, Daniel Burlan a declarat că „în momentul de faţă, juriştii au identificat variante pentru a se emite un act normativ, care să nu mai poată fi atacat”. În urmă cu câteva zile, directorul Alexandru Săndulescu, din cadrul Ministerului Economiei a declarat că „discutăm despre crearea a două complexuri energetice. Primul ar fi Complexul Energetic Oltenia, în zona de lignit, care să grupeze partea viabilă din SNLO şi actualele Complexuri Craiova, Turceni şi Rovinari. Celălalt complex energetic este încă în discuţie şi ar viza zona de huilă, părţi din CNH, Deva şi Paroşeni”. Surse din sistem au precizat că proiectul privind Complexul Oltenia s-ar fi blocat, urmare a discuţiile purtate dintre conducerea SNLO, cea a Complexului Turceni, reprezentanţii Ministerului Economiei şi Constantin Bălăşoiu. Astfel, se pare că specialiştii Ministerului Economiei şi-ar fi exprimat opinia în sensul că, ar trebui anulată hotărârea de Guvern prin care s-a stabilit înfiinţarea Companiei Electra. Şi cum probleme apar la tot pasul, chiar dacă reprezentanţii Fondului Proprietatea şi-au dat acordul pentru înfiinţarea unui Complex Energetic pe zona Oltenia, sunt şanse tot mai mari ca nici în acest an reorganizarea sistemului energetic să nu fie posibilă.

    Se vrea privatizarea?

    Interesul Ministerului Economiei ar trebui să fie unul major, în condiţiile în care reprezentanţii FMI au impus anumite termene, lucru ce face ca şansele de asistare, la o privatizare prin vânzarea unor pachete de acţiuni, la bursă să fie tot mai mari. Fostul director general al CE Rovinari, Laurenţiu Ciurel este de părere că „şi la anul viitor, complexurile vor funcţiona în acelaşi mod ca şi până acum. Se observă o îndreptare a situaţiei, la cele două complexuri după plecarea unei anumite persoane, este cerere pe piaţă iar termocentralele au înregistrat deja profit pe primele trei luni de peste 200 miliarde lei vechi”. În paralel, după ce au fost publicate normele de aplicare privind Ordonanţa de Reeşalonare, s-a trecut deja la întocmirea dosarului pe baza căruia SNLO va beneficia de o plată eşalonată a datoriilor la bugetul de stat.

    „Apele tac”, cel mai bun scurt metraj al anului

    0

    Cuzin Toma este întruchiparea frumosului şi artei laolaltă. Nu o spun eu, ci o spun marii critici de film, care au aplaudat la scenă deschisă, filmul „Silent River”, (Apele Tac), un film de mare succes, în care, actorul menţionat mai sus, joacă rolul principal. Şi dacă asta nu ar fi fost tot, Cuzin Toma este gorjean, get pe get, un gorjean îndrăgostit de arta filmului şi a teatrului, deopotrivă şi care, prin rolul pe care îl joacă în „Apele tac”, a făcut înconjurul lumii, demonstrând încă o dată, dacă mai era nevoie, profesionalismul de care dă dovadă.

    E gorjean de-al nostru, deşi figura lui te îndeamnă mai mult să te gândeşti la cei din Ardeal. E pasionat de teatru şi film şi spune despre viaţa lui că e ca o scenă, în care îşi joacă, rolul aşa cum ştie el mai bine. S-a năsut la Peştişani, unde a cunoscut-o şi pe soţia lui, o artistă consacrată, pictoriţă, căreia îi plac lucrurile extravagante şi inedite. Cuzin Toma a participat de curând la festivalul de film de la Berlin şi a reuşit să impresioneze audienţa cu rolul din filmul „Apele tac”, unde joacă alături de Andi Vasluianu şi Patricia Moga. În „Apele tac”, a cărei acţiune se petrece în România anului 1986, Gregor şi Vali vor să fugă din ţară, trecând Dunărea înot, spre partea sârbă. Pentru a fi sigur de reuşita fugii, Gregor are o singură condiţie: Vali trebuie să îşi lase soţia în urmă. Filmul este o co-producţie Filmallee (Germania) Strada Film. De cum a rulat pe sticlă, filmul a şi câştigat foarte multe premii, la cele mai mari festivaluri de film din lume.

    Filmul a făcut înconjurul lumii

    Producţia a câştigat premiul pentru cea mai bună audienţă şi cel mai bun film românesc, la Next Film Festival in Bucharest, în Tampere, Finlanda şi a fost nominalizat la for European Film Award 2011!(premiile Filmului European 2011). Scurt-metrajul (cu titlu internaţional: Silent River), regizat de Anca Miruna Lăzărescu, a fost selecţionat în competiţia de scurt-metraje a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin şi se pare că a câştigat simpatia publicului, câştigând premiul pentru cele mai multe voturi ale publicului. Cuzin recunoaşte că participarea la un asemenea festival, cu un rol principal într-un film, este o provocare şi, în acelaşi timp, este o mare împlinire. „Este o mare realizare pentru meseria mea de actor. Filmul are 31 de minute şi îi aparţine scenaristei şi regizoarei Anca Miruna Lăzărescu. Mi-a plăcut foarte mult personajul. A fost o experienţă frumoasă. Am avut ocazia să joc cu Andi. Mi-a plăcut şi scenariul, pentru că era foarte bine scris, caracterul personajului, cel puţin structural, şi atunci a fost foarte uşor şi chiar şi Anca a fost destul de deschisă şi şi-a făcut documentarea foarte bine. La un momentan dat, trebuia să ne facă fotografii tip buletin ceauşist, şi ne-a lăsat mustaţă. Semănam foarte bine amândoi”, a declarat actorul. De menţionat este faptul că acest film este coprodus de casa de producţie câştigătoare anul trecut la Berlin cu „Eu când vreau să fluier, fluier”.

    Cel mai bun scurt metraj românesc

    Potrivit criticilor de artă „Din cele patru filme româneşti prezente în competiţia acestei ediţii, Next 2011, juriul a acordat scurtmetrajului „Apele tac” (r. Anca Miruna Lăzărescu), premiul pentru cel mai bun scurtmetraj românesc, oferit de Abis Studio. Mariane Masone, membră a juriului Next a motivat alegerea acestuia declarând că „Apele tac” este mai mult decât un mod cinematografic de a încheia socotelile cu trecutul. Este un film de acţiune plin de suspans şi dovada unui mare talent”, se arată pe www.cinemagia.ro. Cuzin Toma este un împătimit al filmului şi declară, deschis, că ar fi oricând încântat să participe la astfel de proiecte, care îi pun în valoare calităţile şi talentul actoricesc. În ediţiile anterioare, prezentam viaţa lui Cuzin, aşa cum a fost, de la omul modest, care a lucrat orice se putea lucra, de la miner, până la gardian sau bucătar, acum actorul ni se înfăţişează ca un actor deplin, în care se împletesc valorile culturale şi morale. Îl puteţi vedea, atunci când poposiţi prin capitală, jucând pe scena Teatrului Foarte Mic, alături de mari actori şi regizori, precum Lucian Pintilie, Sergiu Nicolaescu, Horaţiu Mălăele, Dan Puric, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Radu Muntean, Liviu Ciulei şi alţii, care prin sprijinul lor, îi arată lui Cuzin, drumul spre glorie. Actorul promite, cât de curând, o nouă apariţie pe sticlă, care va revoluţiona lumea filmului.

    Cârciumaru a amânat botezul fetiţei de la ghenă

    0

    Primăria municipiului Târgu-Jiu a amânat botezul micuţei Ştefania, pentru perioada de după Sărbătorile Pascale. Motivul nu este altul decât faptul că de Florii, atunci când trebuia să aibă loc evenimentul, mai toţi oamenii din fruntea judeţului preferă să petreacă în familie şi nu ar da curs în mare măsură invitaţiei la botez. Aşa se face că, cel mai probabil, după Paşte, micuţa Ştefania va fi creştinată, aşa cum se cuvine.

    Micuţa Ştefania va fi creştinată după Sărbătorile Pascale. Cel puţin aceasta a fost decizia primarului municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, preocupat de soarta copilei, care a avut un înger păzitor imediat ce a fost aruncată la o ghenă de gunoi. Motivul pentru care s-a decis amânarea este unul cât se poate de întemeiat, având în vedere că de Florii, când era anunţat botezul, numărul invitaţilor ar fi fost mult mai mic decât cel aşteptat. Şi cum acest lucru nu este de dorit, având în vedere că se doreşte o petrecere cu donaţii, primăria a luat în calcul o altă variantă. „S-a decis amânarea botezului pentru o altă zi, pentru că vin sărbătorile şi, probabil toată lumea este foarte aglomerată, iar prezenţa la acest botez nu ar fi aşa de mare, cum ne dorim noi. Toţi din primărie s-au implicat, dar primarul a pus foarte mult suflet pentru că l-a impresionat foarte mult cazul acestei fetiţe. Rămâne să stabilim data, probabil că imediat după Paşti, când sperăm ca lumea să fie mia receptivă şi să vină în număr mare la botez”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Primăriei Târgu-Jiu, Ramona Evulescu. Între timp, edilul se îngrijeşte de soarta micuţei aflată în îngrijirea unui asistent maternal profesionist.

    Ştefania va avea un botez pe cinste

    Micuţa Ştefania a fost salvată dintr-o ghenă de gunoi în urmă cu câteva luni, de un locatar al unui cartier din Târgu-Jiu. Micuţa a ajuns la maternitate în viaţă, iar apoi a fost preluată de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Dată spre îngrijire unui asistent maternal, bebeluşul a devenit ulterior cetăţean român cu acte în regulă, după ce edilul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru i-a dat numele său. De la apariţia în premieră a acestui caz, în care primarul a fost pus în situaţia de a semna un certificat de naştere pentru un copil abandonat, edilul s-a ataşat foarte mult de micuţa Ştefania, fiind dispus să-i fie naş la botez. A preluat hăţurile problemei şi de atunci se ocupă îndeaproape de viitorul copilei, acum în vârstă de aproape patru luni.

    Ionel Manţog

    0

    Fostul preşedinte al PD-L Gorj, Ionel Manţog, nu a luat exemplul colegului de partid, Cosmin Popescu, de a demisiona din partid, deşi amândoi au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare

    error: Content is protected !!