spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNationalIGSU: Peste 800 de gospodării au fost inundate din cauza ploilor torenţiale

    IGSU: Peste 800 de gospodării au fost inundate din cauza ploilor torenţiale

    Peste 100 de localităţi din 20 de judeţe au fost afectate din cauza ploilor torenţiale din ultimele 24 de ore şi mai mult de 800 de gospodării au fost inundate, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă remis, sâmbătă, AGERPRES. Potrivit sursei citate în urma ploilor torenţiale, în ultimele 24 de ore au fost afectate 103 localităţi din 20 de judeţe Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui şi Vrancea şi municipiul Bucureşti. „În total, au fost inundate 818 gospodării şi anexe gospodăreşti, 831 hectare de teren arabil, 54 hectare păşuni şi fâneţe, iar 40 de fântâni au fost colmatate”, precizează comunicatul IGSU. De asemenea, au mai fost afectate şapte drumuri judeţene şi 25 comunale, însumând 119 km, două tronsoane de cale ferată (0,55 km) două poduri şi 37 de podeţe. Pentru limitarea efectelor produse de fenomenele meteorologice au acţionat 667 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, din care 640 militari profesionişti din cadrul IGSU, au acţionat cu 207 mijloace de intervenţie, mai mult de 200 dintre acestea aparţinând inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă. În zonele afectate, alături de efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost angrenaţi şi 400 de membri ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi de la alte structuri, care au acţionat cu 147 mijloace de intervenţie.

    AGERPRES/(AS-Andreea Dăscălescu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: