Ce-a avut, ce-a făcut, ce-a pierdut

După o perioadă de zece ani, în care a deţinut funcţia de preşedinte al României, Traian Băsescu îşi pregăteşte o retragere bombastică de la Palatul Cotroceni. Dacă el a preluat mandatul de preşedinte de la Ion Iliescu, în doar 15 minute, iată că tot el se pregăteşte să i-l predea lui Klauss Iohannis, timp de două săptămâni. Ce-o avea atât de predat sau de negociat, ce-o avea în plan să discute cu „neamţul”, deocamdată numai el ştie, dar se presupune că mai îndată de negociat decât de predat. Faptul că l-a ajutat pe Iohannis să devină preşedinte, atât prin mijloace văzute, cât şi nevăzute, nu mai este un secret pentru nimeni, acum, probabil şi succesorul său trebuie să recunoască, cumva. Rămâne de văzut cât de protejaţi vor fi sau nu, apropiaţii lui Băsescu. Probleme au, asta este limpede ca lumina zilei. Aş dori să fac foarte pe scurt, o prezentare a „faptelor” lui Băsescu, pe parcursul a unui deceniu de conducere. În afară de o învrăjbire a instituţiilor statului, între ele, de învrăjbire a românilor, între ei, un scandal imens şi perpetuu, nu a făcut prea mare lucru. România intrase în NATO, înainte de a fi el preşedinte. Se ştia că o ţară admisă în NATO, va urma să adere şi la UE. În spaţiul Schengen, nu a reuşit să integreze România, fiindcă era monitorizat la nivel european că mai mult provoacă extinderea corupţiei, decât să lupte împotriva ei, dovadă implicarea familiei şi a apropiaţilor săi, în actul de corupţie, la nivel forte ridicat. Ce-a pierdut? Va rămâne în istoria României (recentă doar), ca un preşedinte învrăjbitor, răzbunător, segregaţionist. A rămas să-şi termine mandatul , având fratele după gratii, iar cel mai grav, a lăsat o Românie a marilor scandaluri, şi o economie frânată, datorită piedicilor pe care le-a pus în mod constant, premierilor care nu i-au jucat în strună. Părăseşte mandatul cu o inimă rea şi cu frica în oase. Se ştie de ce. Singurul fapt lăudabil şi nu prea, împins de la spate de UE, este implicarea sa în promovarea unor magistraţi tineri, care să înceapă odată să „intre în ei”, ceea ce au şi făcut, însă în linii mari, doar pe o culoare politică. Până când au „luat-o razna” şi nu l-au mai ascultat pe cappo di tutti capi, şi au început să intre în toţi, de-a valma …